Ruşii vor să cumpere Oltchim. Vezi ce companie este interesată de combinatul din Râmnicu Vâlcea

Reprezentanţii companiei Oil Gas Trade şi-au făcut publice într-o conferinţă de presă intenţiile de a cumpăra Oltchim.
Romania TV
19 nov. 2013, 19:04
Ruşii vor să cumpere Oltchim. Vezi ce companie este interesată de combinatul din Râmnicu Vâlcea

Florin Rozescu, reprezentantul companiei ruseşti Oil Gas Trade, a anunţat, marţi, într-o conferinţă de presă, că societatea pe care o reprezintă este gata să preia combinatul vâlcean în momentul în care va fi scos la privatizare.

„Aşteptăm crearea acestui Oltchim II, suntem în bune relaţii cu administratorii judiciari şi suntem gata pentru preluarea combinatului. Oil Gas Trade este o companie deţinută de două persoane fizice. Nu este nicio companie mare în spatele acestei companii cum s-a vehiculat în presă că ar fi Gazprom. OGT începând din 2002 a fost un trader pentru ţiţei. A cumpărat două rafinării care rafinează ţiţei. Pe lângă aceste rafinării OGT-ul mai deţine şi fabrici de medicamente. OGT mai are şi uleiuri şi este unul din cei mai mari distribuitori de uleiuri din Rusia. Unul dintre partenerii noştri de afaceri este Gazprom, mai este Lukoil. Acestea le-am prezentat administratorilor de la judiciari. Am prezentat şi scrisorile din partea băncilor, ni s-au cerut două, noi am adus trei. Una dintre scrisori de recomandare este de la Banca Centrală a Rusiei. Iar ca să primeşti o scrisoare de recomandare de la Banca Centrală a Rusiei trebuie să exişti pe piaţă altfel nu primeşti aşa ceva”, a spus reprezentantul pentru România al celor de la OGT.

Acesta a adăugat că interesul pentru combinatul vâlcean a apărut în luna iunie când reprezentanţii societăţii au înaintat o scrisoare către fostul ministru al Economiei, Varujan Vosganian, după care la 1 august au vizitat combinatul Oltchim împreună cu unul dintre proprietari.

„Am vizitat atunci şi platforma Bradu şi în cele opt ore am luat la mână instalaţie cu instalaţie. După această vizită am trimis aici specialişti în petrochimie (..) şi au verificat şi discutat toate problemele Oltchimului. Am fost în contact direct cu tot ce înseamnă partea economică a combinatului şi de atunci cunoaştem în detaliu tot ce înseamnă Oltchim”, a spus Rozescu.

El a menţionat şi episodul împrumutului de 50 de milioane de euro solicitat de partea română.

„La sfârşitul lui august ni s-a solicitat de către administratorii judiciari, dacă suntem interesaţi de Oltchim să finanţăm pentru nevoile combinatului, cu o anumită sumă de bani. În 12 septembrie am oferit o sumă de 50 de milioane de euro necesari capitalizării, materiei prime şi să meargă înainte pentru a avea creşteri de producţie. Din păcate aici trebuie să rectificăm o informaţie. Ni s-a spus că am fi cerut suma de 200% dobândă pentru aceşti bani. Nu am cerut aşa ceva, dobânda era zero, singura condiţie, erau părţi din acest Oltchim II, în cuantumul sumei pe care noi o ofeream şi să preluăm o parte din management pentru a fi siguri că aceşti bani se vor duce spre destinaţia cerută. O altă condiţie era ca în cazul în care Oltchimul se va vinde către un alt investitor, noi să avem primul drept ca aceşti bani să ni-i recuperăm. Am înţeles că nu era un cadru legal pentru acest împrumut”, a precizat Rozescu.

Florin Rozescu a precizat că după preluarea Oltchim angajaţii disponibilizaţi vor fi reîncadraţi în muncă, odată cu repornirea instalaţiilor.

„Îi vom angaja pe cei care au fost disponibilizaţi, categoric, în momentul când vom porni instalaţiile, nu le putem reporni în gol, o să luăm toţi oamenii profesionişti, cei care ştiu ce înseamnă aceea petrochimie. Vreau să mai spun ceva. În 14 august am înaintat o adresa către Petrom prin care am solicitat rafinăria Arpechim. Noi am fost de la bun început interesaţi de achiziţionarea Arpechim#, a afirmat Florin Rozescu.

El a adăugat că cei de la Petrom au dat un răspuns afirmativ şi au spus că se va discuta această solicitare împreună cu Ministerul Economiei după ce se va termina procedura legată de Oltchim.

Potrivit acestuia, din discuţiile avute cu cei din conducerea combinatului, după data de 2 decembrie va începe etapa depunerii ofertelor angajante.

„Din informaţiile pe care le am eu suma Oltchim II este de 294 de milioane de euro. Suma minimă de 164 de milioane de euro. Noi suntem dispuşi să dăm atât cât ni se cere. OGT vrea aceste trei obiective, doreşte să investească, nu să-l vândă, nu să facă tranzacţii cu aceste active. OGT-ul are petrol, este petrolul nostru, am nafta mea, deci când aduc materia primă a mea pe care o bag aici în combinat preţul pe orice produs automat scade. Deja noi ne-am făcut planul de marketing pe Europa”, a explicat Florin Rozescu.

El a declarat că interesul pentru Oltchim al celor de la OGT a apărut în luna mai a acestui an.

„În momentul de anul trecut la privatizarea din 31 octombrie, acel mare bluf, absolut toate guvernele, toate statele ştiau dar nimeni nu a participat la acea privatizare. A fost acel mare bluf, întâmplător în acea clipă eu eram la televizor şi am văzut ce s-a întâmplat. Am început să vorbesc cu prietenii mei din Federaţia Rusă, în aşa fel încât să găsim un investitor clar, strategic, care să dorească să dezvolte şi care să aibă bani. Pot să spun că subiectul Oltchim la Moscova se ştia în detaliu. Dar nu doar aici, poţi să mergi la Londra, la Amsterdam, în Brazilia, oriunde se ştie subiectul Oltchim. Dar sunt puţini cei care vin. (…). În luna mai i-am întâlnit pe cei de la OGT – Vladimir Zelianikov de 40 de ani şi Serghei Ivanov de 39 de ani – şi le-am prezentat tot ce înseamnă Oltchim. Ce doi au lucrat în petrol, au construit această companie, la început traderi, apoi au cumpărat două rafinării, una dintre ele fiind cea mai veche, de 135 de ani”, a afirmat Florin Rozescu.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vica Blochina, apariție incendiară! Cum arată în lenjerie intimă după ce a slăbit
Fanatik.ro
Gigi Becali a analizat sigla lui Dinamo: “Au unit vârcolacul cu capul de lup! Să pună un animal domestic! Nu oaie, că aia pun eu”
Capital.ro
Schimbare importantă pentru clienții ING. Noua funcție care simplifică transferurile. Ce pot face acum utilizatorii
Playtech.ro
O companie aeriană își închide operațiunile din România și anulează toate zborurile. Ce curse vor fi anulate
Adevarul
„Litoralul pentru toți” 2026 a început, românii se decid mai greu. „Sunt niște prețuri incredibile, nu le găsești nicăieri în jur”
wowbiz.ro
Acuzații explozive în cazul crimei din Bihor! Mesaj dur al mamei elevei ucise în Bihor: „Nu voi lăsa adevărul să rămână ascuns”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă pentru milioane de români care merg în Grecia! O dronă încărcată cu explozibili a fost găsită pe o insulă populară
iamsport.ro
A anunțat numele noului antrenor al Rapidului: ”400% e făcut!”
MediaFlux
Caz de hantavirus confirmat și în Franța! Virusul, prezent și la granițele României
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi