IKEA, acuzată că şi-a SPIONAT ANGAJAŢII din Franţa

Procurorii din Paris anchetează subsidiara franceză a IKEA şi primii doi directori ai diviziei în cadrul unei investigaţii ample privind acuzaţii că producătorul suedez de mobilă ar fi "spionat" angajaţii din Franţa, potrivit Wall Street Journal.
Romania TV
21 nov. 2013, 09:23
IKEA, acuzată că şi-a SPIONAT ANGAJAŢII din Franţa

Directorul general al IKEA France, Sefan Vanoverbeke, şi directorul financiar al companiei, Dariusz Rychert, au fost reţinuţi în această săptămână de poliţie timp de aproximativ 30 de ore pentru audieri privind acuzaţii de încălcare a dreptului la viaţă privată al angajaţilor.

Compania este suspectată că ar fi obţinut în mod clandestin, prin departamentul de resurse umane, acces la cazierele angajaţilor sau candidaţilor, a anunţat un oficial al tribunalului Versailles, Paris.

Fostul CEO al subsidiarei Jean-Louis Baillot este anchetat în acelaşi dosar şi a fost de asemenea audiat.

Tribunalul Versailles a început investigaţia în luna aprilie a anului trecut, după ce un sindicat al angajaţilor IKAE a acuzat compania că cercetează în mod ilegal salariaţii prin accesarea dosarelor poliţiei.

Orice rezident din Franţa care a avut de-a face cu poliţia are un dosar întocmit, indiferent dacă a fost sau nu condamnat pentru vreo infracţiune. Documentele sunt confidenţiale şi pot fi consultate numai de poliţie şi procurori.

Citeşte şi Magazinele Ikea au fost ameninţate cu atentate. Vezi ce măsuri s-au luat

IKEA şi directorii companiei sunt acuzaţi că ar fi obţinut acces la dosarele confidenţiale prin surse din poliţie, pentru a obţine informaţii despre actuali sau viitori angajaţi. Mai mulţi poliţişti sunt de asemenea vizaţi de anchetă, au precizat oficialii instanţei de judecată.

IKEA a derulat anul trecut şi o investigaţie internă, în urma căreia a descoperit că unii angajaţi din Franţa apelează la „metode de lucru care contravin valorilor şi regulilor companiei”, a declarat pentru WSJ purtătorul de cuvânt al producătorului de mobilă, Josefin Thorell, informează Mediafax.

Citeşte şi FARSĂ de zile mari la IKEA: Vezi ce au păţit mai mulţi clienţi ai magazinului VIDEO

Compania a concediat în luna mai a anului trecut patru directori, inclusiv şeful departamentului de securitate. CEO-ul Ikea France susţine, prin avocatul său, că nu a avut cunoştinţă despre aceste practici şi a luat toate măsurile necesare atunci când a aflat.

IKEA are 29 de magazine şi 9.500 de angajaţi în Franţa. Compania a colaborat cu anchetatorii şi a a organizat sesiuni speciale de training pentru angajaţii şi managerii din Franţa, care au fost instruiţi în ceea ce priveşte codul de conduită, pentru a evita apariţia unor astfel de situaţii pe viitor.

DailyBusiness
Cine ar putea fi potențialii candidați la președinție la alegerile din 2028 în SUA
Spynews
Încă o despărțire în casa Mireasa! Maria și Valentin au încheiat relația: „Nu a fost capabil”
Fanatik.ro
Cadoul primit de prezentatoarea știrilor din sport, după 21 de ani la Pro TV. Corina Caragea a rămas uimită de acest gest
Capital.ro
Vremea se schimbă duminică, 6 septembrie. Temperaturile scad, iar vântul va sufla cu peste 90 km/h la munte
Playtech.ro
5 lucruri ieftine pe care să le faci în casă înainte de frig. Cât poți economisi la încălzire în această iarnă
Adevarul
Miracolul în Nepal: al treilea muncitor a fost scos în viață dintr-un tunel, după zece zile. „Una dintre cele mai mari operațiuni de salvare din secolul XXI”
wowbiz.ro
Anda este adolescenta din Gorj care a murit la scurt timp după ce a ajuns la spital! Fata de 14 ani a fost adusă în stare gravă, în urma unor complicații
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O tânără însărcinată în 15 săptămâni și-a pierdut viața după ce și-a prins părul într-un kart. Cum s-a petrecut tragedia
iamsport.ro
Atac dezlănțuit în direct: ”Gino Iorgulescu, ești complice la crimă, nesătulule! L-ai scos pe criminal din România, îți bați joc de popor. Și Ponta e băgat până la gât în treaba asta”
MediaFlux
Răsturnare de situație în războiul din Ucraina. Putin a ordonat încetarea atacurilor Update: Zelenski oferă reciprocitate
stirilekanald.ro
VIDEO Cresc prețurile la alimente și energie. Presiune tot mai mare pe bugetele românilor