COD GALBEN de ninsori şi viscol. Stratul de zăpadă atinge 30 de centimetri. Vezi unde sunt probleme în trafic

Răcirea vremii a dus la apariţia fenomenelor de lapoviţă şi ninsoare. Luni dimineaţă ningea abundent în mai multe zone din ţară, drumarii intervenind cu utilaje de deszăpezire şi material antiderapant pentru a evita crearea de blocaje. În unele zone stratul de zăpadă măsoară 30 de centimetri, iar pe Transalpina, din cauza viscolului, nămeţii au ajuns să măsoare, pe alocuri, şi un metru.
Romania TV
25 nov. 2013, 06:42
COD GALBEN de ninsori şi viscol. Stratul de zăpadă atinge 30 de centimetri. Vezi unde sunt probleme în trafic

Lapoviţa şi ninsoarea au început să cadă în Pasul Tihuţa din judeţul Bistriţa-Năsăud, pe DN 17, încă de la primele ore la zilei de luni. Deşi ninge abundent, în zonă nu a afectat circulaţia rutieră.

Şeful Secţiei de drumuri naţionale Bistriţa, Alexandru Slavita, a declarat că în Pasul Tihuţa s-a intervenit cu 30 de tone de sare, drumul fiind practicabil.

Vezi HARTA drumurilor cu RISC de ÎNZĂPEZIRE

În judeţul Gorj ninge abundent în zona Rânca, iar pe DN67C Novaci – Rânca, între kilometrii 22 şi 34, s-a depus un strat de zăpadă care măsoară între unu şi trei centimetri. În zonă acţionează patru utilaje de deszăpezire şi de împrăştiere a materialului antiderapant, iar un echipaj de poliţie nu permite autovehiculelor neechipate de iarnă accesul către Rânca.

Şi pe DN7A ninge între Voineasa şi Vidra (judeţul Vâlcea) şi se acţionează, preventiv, cu utilaje de deszăpezire şi de împrăştiere a materialului antiderapant.

PROGNOZA METEO pe trei luni. Cum va fi vremea în această iarnă

Pe Transalpina, un bărbat a rămas blocat în nămeţii creaţi din cauza viscolului, iar salvamontiştii au plecat în ajutorul lui.

Şi în Harghita ninge abundent, circulaţia pe anumite tronsoane ale drumurilor naţionale din zonele înalte din judeţ se desfăşoară în condiţii de iarnă, drumarii intervenind cu utilaje de deszăpezire şi material antiderapant.

Stratul de zăpadă frământată pe drumurile din Harghita este de până la doi centimetri pe anumite tronsoane de pe DN13B, Praid-Gheorgheni, în zona vârfului Bucin, DN12C, în zona Lacu Roşu şi de pe DN 15 Topliţa-Borsec. De asemenea, ninge şi pe DN 13 A, Miercurea Ciuc-Odorhei, în zona vârfului Harghita.

De asemenea, a început să ningă viscolit şi în staţiunea Băile Harghita, fără a se înregistra, deocamdată, probleme deosebite.

Ninsori abundente s-au înregistrat şi în zonele de munte ale judeţului Hunedoara, începând de duminică noaptea, cel mai mare strat de zăpadă fiind înregistrat în Masivele Parâng şi Retezat, 30 de centimetri.

Din cauza zăpezii, accesul spre staţiunea Parâng se poate face doar cu maşinile cu tracţiune integrală sau cu telescaunul, staţia de plecare fiind în Petroşani.

Zăpada măsoară 30 de centimetri şi în Masivul Retezat, la peste 2.000 de metri altitudine. În zona staţiunii Râuşor, situată la circa 1.250 de metri altitudine, ninsoarea s-a aşternut într-un strat de 5-10 centimetri.

În Straja, ninsoarea s-a transformat în lapoviţă, iar pe sol măsoară circa patru centimetri. În zonă este ceaţă.

Salvamontiştii au recomandat turiştilor să nu se aventureze pe trasee şi să rămână în zona cabanelor.

ANM a emis o avertizare de ninsori şi viscol pentru ziua de 25 noiembrie, între orele 04.00-22.00. Avertizarea este valabilă pentru judeţele Bihor, Sălaj, Cluj, Satu Mare, Maramurel, Bistriţa Năsăud, Suceava, Botoşani, jumătatea vestică din Neamţ, Harghita, Covasna, Braşov, jumătatea sudică a judeţului Sibiu, cea nordică a judeţului Vâlcea, zona montană a judeţului Gorj şi partea nord-estică a judeţului Mureş.

În intervalul 25 noiembrie, ora 02:00 – 28 noiembrie, vremea se va răci accentuat, temperaturile vor scădea cu aproximativ 5 grade sub mediile climatologice ale perioadei, minimele nocturne vor deveni exclusiv negative, cu cele mai scăzute valori, în jurul a -10 grade Celsius în estul Transilvaniei, a anunţat Administraţia Naţională de Meteorologie.

În a doua parte a nopţii de duminică spre luni şi în cursul zilei de luni 25 noiembrie, precipitaţiile  se vor transforma în lapoviţă şi ninsoare în toate masivele montane, iar pe parcursul zilei de luni şi în regiunile vestice, nordice şi centrale.

În Carpaţii Meridionali şi Orientali, cantităţile de apă vor depăşi pe arii restrânse 20 l/mp. La munte şi trecător în nordul Moldovei viteza vântului la rafală va depăşi 70…80 km/h, viscolind ninsoarea. Intensificări temporare ale vântului vor fi şi în celelalte regiuni, cu precădere în cele estice şi sud-estice, unde se vor atinge 55-65 km/h.

Marţi 26 noiembrie şi miercuri 27 noiembrie va mai ninge în sud-vestul şi local în sudul ţării.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
De ce întorceau bunicile vasele cu gura în jos înainte de Postul Crăciunului. Obiceiul vechi din satele românești
Fanatik.ro
Aymen Boutoutaou la FCSB, 3 milioane de euro! De ce a plătit Gigi Becali atât. Exclusiv
Capital.ro
Facturile la energie electrică încep să crească. Românii primesc oferte cu tarife de peste 2 lei/kWh
Playtech.ro
Părinții îți donează apartamentul, dar vor să locuiască acolo până la sfârșitul vieții. Clauza care îi poate proteja chiar dacă locuința devine a copilului
Adevarul
Războiul din Ucraina se mută sub pământ: rușii se strecoară prin conducte de gaze, ucrainenii trimit roboți
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă la un liceu din Craiova! Elevii și profesorii au fost evacuați de urgență
iamsport.ro
Gigi Becali a plătit o sumă record și a adus un atacant 'cu forță, explozie, viteză și tehnică'
MediaFlux
Horoscop 10 noiembrie 2026. Marțea în care o simplă întâmplare poate schimba totul! Cine are parte de o surpriză uriașă și ce zodii trebuie să ia o decizie pe loc
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România