Amenzile pentru taximetria neautorizată ar putea să scadă de 25 de ori

Transportatorii care desfăşoară activităţi neautorizate de taximetrie ar putea plăti amenzi de 25 de ori mai mici, potrivit unei iniţiative adoptate, joi, de senatori, deputatul PSD Aurel Vlădoiu, unul dintre iniţiatori, susţinând că actualul nivel al amenzilor "bagă în faliment" transportatorii.
Romania TV
28 nov. 2013, 16:38
Amenzile pentru taximetria neautorizată ar putea să scadă de 25 de ori

Potrivit propunerii legislative iniţiate de deputaţii PSD Vasile Bleotu, Ion Călin, Florin Iordache, Vasile Popeangă şi Aurel Vlădoiu, persoanele fizice, asociaţiile familiale sau persoanele juridice înregistrate la Registrul comerţului pentru a desfăşura activităţi de transport cu vehicule rutiere şi care fac transport în regim de taxi fără a avea autorizaţie vor plăti o amendă cuprinsă între 1.000 şi 5.000 de lei.

În prezent, cuantumul amenzii pentru aceştia este de minimum 25.000 de lei şi maximum 50.000 de lei.

Potrivit legii, autorizaţia de transport se eliberează de către autoritatea de autorizare pe durată nedeterminată şi este valabilă cu condiţia vizării acesteia la fiecare cinci ani, odată cu verificarea îndeplinirii condiţiilor care stau la baza emiterii unei astfel de autorizaţii.

În sensul legii, „taxi” sunt considerate autovehiculul din categoria autoturisme cu maximum 5 locuri, inclusiv locul conducătorului auto, precum şi autovehiculul de transport de mărfuri cu o masă maximă totală autorizată de 3,5 tone, care, pe baza autorizaţiei, poate executa transport de persoane, mărfuri sau bunuri în regim de taxi.

În forma adoptată de Senat cu unanimitate de voturi, şi persoanele fizice sau juridice, altele decât transportatorii, care desfăşoară activităţi de transport public de persoane fără autorizaţie ar putea fi sancţionate cu amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei.

Propunerea legislativă prin care este completat regimul sancţiunilor din Legea 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere a fost adoptată de Senat, cu amendamentele propuse de Comisia economică, în calitate de primă Cameră sesizată.

Deputatul PSD Aurel Vlădoiu, cosemnatar al iniţiativei legislative, a declarat, pentru Mediafax, că reducerea cuantumului amenzilor este bună, deşi nu exclude posibilitatea ca eventualele „probleme” să fie corectate la Comisia pentru industrii şi servicii a Camerei Deputaţilor, care este Cameră decizională.

„Acum eu ce să fac? Numai să vin cu o corectare. Am transmis-o, e pe filieră, ce să mai fac acum? Dacă sunt ceva probleme, le corectăm la comisia de fond a domnului Iulian Iancu. Camera Deputaţilor e decizională”, a răspuns el, întrebat despre reducerea foarte mare a cuantumului amenzilor pentru transportatorii care fac taximetrie fără autorizaţie, propusă de el şi adoptată de plenul Senatului.

„E bine, că n-au de unde să dea bieţii oameni amendă. La Circulaţie îi pune să dea 100 de milioane. Într-un an munceau degeaba ca să dea amenda pe care o punea Poliţia. Îi băgăm în faliment”, a adăugat deputatul.

DailyBusiness
România poate deveni furnizor regional de kerosen pentru Europa
Spynews
Cântăreț celebru, arestat după ce o fată dezmembrată a fost găsită în portbagajul mașinii lui! Fanii sunt în stare de șoc
Fanatik.ro
Gâlcă l-a executat! Dobre, rezervă în meciul dintre Craiova și Rapid, așa cum a anunțat Fanatik. Update
Capital.ro
Noua politică a Ungariei în Transilvania. Strategia lui Peter Magyar. Cum se schimbă planurile în Ardeal
Playtech.ro
Problemă de matematică specială. Dă mari bătăi de cap chiar şi adulţilor, tu reuşeşti să afli răspunsul corect?
Adevarul
„Operațiunea Amurg”: Se pregătește o lovitură de stat împotriva lui Putin?
wowbiz.ro
Valentin Sanfira vine cu o „replică” zguduitoare. Ce a apărut pe pagina artistului la scurt timp după ce Codruța a vorbit despre divorț : „Mă știu curat și drept”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un microbuz plin cu copii s-a ciocnit violent cu un autoturism, în județul Mureș. Zece persoane au ajuns la spital
iamsport.ro
Momentul care i-a rupt sufletul în două Nadiei Comăneci: ”Dacă ar fi știut mama, ar fi intrat într-o panică de nedescris” 
MediaFlux
Câți bani a câștigat Mihai Trăistariu, de Paște, din muzică și din turism
stirilekanald.ro
Rusia va plăti despăgubiri după ce a doborât un avion de pasageri cu 67 de oameni la bord
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj