CAZ INCREDIBIL: Şapte bărbaţi, arestaţi după ce au ţinut muncitori români în SCLAVIE la o fermă din Grecia

Cinci cetăţeni greci şi doi români au fost arestaţi luni, după ce doi lucrători agricoli din România care erau ţinuţi în condiţii asemănătoare sclaviei, în vestul Greciei, au reuşit să evadeze şi au cerut ajutor Ambasadei române la Atena, relatează marţi site-ul de ştiri ekathimerini.com, potrivit Agerpres.
Romania TV
03 dec. 2013, 16:26
CAZ INCREDIBIL: Şapte bărbaţi, arestaţi după ce au ţinut muncitori români în SCLAVIE la o fermă din Grecia

Bărbaţii au fost arestaţi în urma unui control la o fermă de ciuperci din oraşul elen Missolonghi şi fac obiectul unor acuzaţii de trafic de fiinţe umane. Ei sunt acuzaţi că au adus în Grecia 60 de muncitori din România pentru a-i pune să lucreze ilegal la fermă, cu promisiunea că le vor asigura salarii decente şi locuinţe.

Muncitorii susţin că au fost forţaţi să trăiască în condiţii mizere, într-un depozit abandonat, şi să lucreze până la 12 ore pe zi, adesea fără să fie plătiţi. Ocazional, li se dădeau cinci euro, însă erau obligaţi, în schimb, să plătească chirii de 150 de euro pe lună.

Unul dintre suspecţii arestaţi este un fermier local în vârstă de 53 de ani, bănuit că ar fi liderul reţelei de trafic. Anchetatorii cred că muncitorii exploataţi au fost aduşi în Grecia de ceilalţi patru suspecţi, iar cei doi români arestaţi acţionau în calitate de recrutori.

În urma unei percheziţii la domiciliul presupusului lider, poliţia a descoperit 11.000 de euro în bani gheaţă, potrivit site-ului de ştiri.

Mai mulţi fermieri greci au fost arestaţi în ultima vreme pentru că au angajat ilegal muncitori şi i-au obligat să muncească în condiţii inacceptabile. Cel mai recent caz este cel al culegătorilor de căpşuni veniţi din Bangladesh care au fost împuşcaţi, în aprilie, de supraveghetori ai fermei pentru că au cerut salariile care li se cuveneau.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Se schimbă regulile în maternitățile din România. Mamele vor avea un nou drept în momentul nașterii
Fanatik.ro
Universitatea Craiova are valoare de primăvară europeană! Andrei Vochin a calculat câte puncte trebuie să facă oltenii în grupa de Conference League
Capital.ro
Unde să mergi de Halloween: destinații înfricoșătoare cu povești despre fantome, vrăjitoare și vampiri
Playtech.ro
Condiția pentru ca românii să-și recupereze banii plătiți în plus prin ROBOR. Pașii pentru obținerea compensației de la bancă
Adevarul
Au îngropat „securea războiului”: Dorel Vișan dezvăluie de ce s-a certat cu Florin Piersic. Ce regretă actorul
wowbiz.ro
Fotografie șocantă în ancheta morții Valentinei Tănăsie. Ce a primit avocatul familiei victimei și ce spune despre Vlad Băltățeanu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Imaginile durerii de la înmormântarea Corneliei, femeia care ar fi sfârșit în mâinile soțului. Familia ei rupe tăcerea despre agresor
iamsport.ro
O echipă importantă din SuperLiga ar lua în calcul să își demită antrenorul: ”Adi Mutu e în pole-position să o preia!”
Zelenski s-a impus în fața lui Putin. Ucraina a recuperat mai multe teritorii cheie
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT