Managerul Spitalului Judeţean Ploieşti, încă în funcţie, după ce fusese suspendat cu o zi înainte

Managerul Spitalului Judeţean Ploieşti, Adrian Strâmbeanu, a cărui suspendare a fost anunţată, marţi, de conducerea Consiliului Judeţean, după solicitarea făcută de Read Arafat, e în continuare în funcţie. Reprezentanţii CJ au spus că în contractul acestuia nu există o prevedere privind suspendarea.
Romania TV
04 dec. 2013, 12:07
Managerul Spitalului Judeţean Ploieşti, încă în funcţie, după ce fusese suspendat cu o zi înainte

La o zi de la anunţul făcut de reprezentanţii Consiliului Judeţean Prahova privind suspendarea managerului Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) din Ploieşti, Adrian Strâmbeanu, acesta ocupă în continuare funcţia, conducerea CJ Prahova susţinând că în contractul său de management nu există o prevedere privind măsura suspendării din funcţie.

Contractul de management este încheiat între dumnealui (Adrian Strâmbeanu – n.r.) şi domnul Mircea Cosma, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova, iar clauzele de încetare a contractului pot fi aplicate prin articolul 22, litera k, care prevede că încetarea contractului poate avea loc în cazul în care se constată abateri de la legislaţia în vigoare de către organele de control şi instituţiile abilitate în condiţiile legii„, a declarat, miercuri, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Sebastian Danielescu.

El a precizat că nu există un raport final al comisiei de anchetă de la SJU Ploieşti care să fi fost înaintat CJ Prahova şi în baza căruia „să se procedeze la încetarea contractului”.

În ceea ce priveşte suspendarea din funcţie, Sebastian Danielescu a spus: „Nu găsesc în contract o prevedere de suspendare„.

Vicepreşedintele CJ Prahova a adăugat că suspendarea ar fi putut fi realizată în situaţia în care Strâmbeanu ar fi fost angajat, dar nu este cazul, întrucât are un contract de management.

Adrian Strâmbeanu deţine de şapte ani funcţia de manager al SJU Ploieşti în baza unui contract de management încheiat cu CJ Prahova. În cei şapte ani, el a participat de două ori la concursuri de proiecte de management organizate de CJ Prahova, de fiecare dată proiectul său fiind câştigător, în condiţiile în care a fost singurul care a participat. Ultimul contract de management între Adrian Strâmbeanu şi preşedintele CJ Prahova Mircea Cosma a fost încheiat în 14 decembrie 2010 şi expiră la 13 decembrie 2013.

Marţi, după ce secretarul de stat Raed Arafat a anunţat că a cerut suspendarea din funcţie a lui Adrian Strâmbeanu, celălalt vicepreşedinte al CJ Prahova, Laurenţiu Rebega, a declarat că Strâmbeanu a fost suspendat din funcţie şi că în două sau trei zile CJ îi va găsi un înlocuitor interimar.

Preşedintele CJ Prahova, Mircea Cosma, nu a putut fi contactat pentru a detalii cu privire la această situaţie şi la cauzele pentru care contractul de management pe care l-a semnat cu Adrian Strâmbeanu nu prevede o clauză de suspendare.

Secretarul de stat Raed Arafat a anunţat, marţi, la Spitalul Judeţean din Ploieşti, că a propus Consiliului Judeţean Prahova suspendarea din funcţie a managerului unităţii medicale, „cel puţin pe durata anchetei”, care va fi prelungită până la începutul săptămânii viitoare, el precizând că sunt „probleme serioase” în acest spital.

Raed Arafat a spus că primele date ale comisiei de anchetă arată că a existat o creştere a finanţării „pe toate liniile” către acest spital şi că probleme majore, care trebuie verificate, sunt în privinţa modului în care au fost cheltuiţi şi prioritizaţi banii.

El a spus că membrii comisiei de anchetă vor continua să lucreze şi în următoarele zile, verificările fiind prelungite la SJU Ploieşti până la începutul săptămânii viitoare, „luni sau marţi”, cu acordul ministrului Sănătăţii.

DailyBusiness
Plățile neautorizate de 10 miliarde de euro prin PayPal zguduie băncile europene
Spynews
Cum se simte fiul Larisei Udilă, după ce a fost operat. Milan a fost supus unei intervenții chirurgicale la doar patru ani
Bzi.ro
Dana Săvuică a ajuns pe masa de operație! „Recuperarea implică edem, echimoze și sensibilitate!”
Fanatik.ro
Politicianul cu Lamborghini a intermediat mita Nordis Sinaia. Scandal total pe 240.000€
Capital.ro
Elena Udrea, din nou cea mai fericită. Se poate citi iubirea direct pe chipul ei. Totul e filmat (FOTO)
Playtech.ro
Ai voie să tai crengile din copacul vecinului, dacă atârnă în grădina ta? Ce spune legea
Adevarul
De ce avem farmacii la fiecare colț de stradă? România, pacientul anxios cu geanta plină de pastile
wowbiz.ro
Ea este refugiata ucraineancă ucisă cu sânge rece în SUA! Avea 23 de ani și fugise din calea războiului, dar a sfârșit înjunghiată la metrou: „Viața ei a fost curmată mult prea devreme”
Economica.net
Cod roşu în agricultură. Anunţ de la Comisia Europeană pentru România
Prosport.ro
FOTO. Asta e ultima fiță cu Bănel Nicoliță. S-a desfătat cu vin și cu o brunetă
kanald.ro
Preț carburanți joi, 28 august 2025: S-a scumpit prețul unui litru de benzină! Cu cât se vinde
Cancan.ro
Fostul ministru al Agriculturii, Petre Daea, divorţează la 76 de ani, după ce și-a bătut soția și a amenințat-o: 'Îți mut dinții, te rup în două!'
iamsport.ro
Un nou patron în Superliga. Este din Republica Moldova și investește la o echipă de tradiție: 'Știi ce face toată ziua?'
MediaFlux
Ilie Bolojan a cedat cu privire la pensiile speciale! Perioada de tranziție la pensionarea magistraţilor, majorată la 15 ani în ultima formă a proiectului (surse)
stirilekanald.ro
„S-a pus în mijlocul căii ferate și făcea cruce” Denisa a murit lovită de tren, în timp ce vorbea cu iubitul la telefon! Declarațiile șocante ale martorilor despre fata de 15 ani
Imagini dramatice în Mamaia. Un turist, salvat de la înec în ultima clipă