Noul ambasador al României în SUA şi-a prezentat scrisorile de acreditare preşedintelui Obama

Noul ambasador al României în Statele Unite ale Americii, Iulian Buga, şi-a prezentat marţi scrisorile de acreditare preşedintelui Barack Obama, în cadrul unei ceremonii care a avut loc la Casa Albă, informează MAE, potrivit Mediafax.
Romania TV
04 dec. 2013, 15:23
Noul ambasador al României în SUA şi-a prezentat scrisorile de acreditare preşedintelui Obama

În cadrul schimburilor de mesaje care marchează o asemenea ocazie, noul ambasador român a subliniat privilegiul special şi provocările pozitive care vor marca mandatul său, pornind de la stadiul excepţional atins de relaţiile bilaterale româno-americane, substanţiate şi consolidate definitiv de Declaraţia Comună privind Parteneriatul Strategic pentru Secolul XXI între România şi Statele Unite ale Americii, se arată într-un comunicat MAE remis miercuri agenţiei Mediafax.

„«Mă consider deosebit de norocos», a declarat ambasadorul român, «că am prilejul să exercit acest mandat într-o perioadă de dezvoltare fără precedent a cooperării bilaterale politice şi militare. Accesul trupelor americane la facilităţile româneşti de antrenament, achiziţionarea avioanelor de luptă F-16 şi utilizarea bazei Mihail Kogălniceanu ca unul din principalele puncte de transfer în procesul de relocare a forţelor SUA din Afganistan, dar mai ales recenta lansare oficială a lucrărilor la sistemul de apărare antirachetă de la Deveselu reprezintă tot atâtea dovezi istorice şi strategice ale angajamentului profund al celor două ţări în consolidarea parteneriatului strategic româno-american şi susţinerii contribuţiei comune la securitatea şi stabilitatea regională»”, relatează MAE.

În menţionarea elementelor de mandat propriu, ambasadorul Buga a insistat şi asupra priorităţii pe care o va acorda valorificării uriaşului potenţial economic şi comercial: „Angajamentul personal pe care îl asum la începutul misiunii mele în SUA este de a munci cu toată energia de care sunt capabil pentru extinderea şi consolidarea schimburilor comerciale şi relaţiilor economice bilaterale în general, inclusiv prin încurajarea şi facilitarea investiţiilor şi a transferului de tehnologie, precum şi pentru întărirea cooperării ştiinţifice, în domeniul educaţiei şi schimburilor culturale”.

De asemenea, Iulian Buga a insistat asupra aşteptărilor fireşti ale românilor privind accesul acestora în SUA. Mulţumind preşedintelui Barack Obama pentru susţinerea publică în acest sens, noul ambasador a declarat: „Îmi asum angajamentul de a lucra neobosit cu Guvernul Statelor Unite şi cu Congresul SUA în vederea includerii României în programul Visa Waver cât mai curând posibil, ceea ce ar reprezenta un gest natural şi simbolic adresat unuia dintre cei mai statornici şi devotaţi aliaţi ai Statelor Unite”.

Anterior preluării mandatului la Washington, Iulian Buga a fost ambasador al României în Irlanda (2009-2013) şi în Regatul Ţărilor de Jos (2001-2007), unde a deţinut şi funcţia de Reprezentant Permanent al României la Organizaţia pentru Interzicerea Armelor Chimice.

Iulian Buga a mai fost propus în 2007 pentru ocuparea postului de ambasador la Washington de fostul ministru de Externe Adrian Cioroianu, însă preşedintele Traian Băsescu nu a acceptat la acel moment nominalizarea acestuia.

Preşedintele Traian Băsescu a semnat în 16 octombrie decretul privind acreditarea lui Iulian Buga în calitatea de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României în Statele Unite ale Americii.

DailyBusiness
La București începe Forumul NATO al Industriei de Apărare. Secretarul general al NATO, Mark Rutte, vine special în România
Spynews
Fiica Alinei Pușcaș va fi operată astăzi. Motivul pentru care Melissa va fi supusă intervenției. Fetița ei va fi anesteziată general
Fanatik.ro
A murit Emeric Ienei, câștigătorul Cupei Campionilor Europeni cu Steaua București
Capital.ro
Decizia luată de Elena Udrea. A plecat din țară fără partenerul său. Ce s-a întâmplat cu Adrian Alexandrov
Playtech.ro
Distruge gătitul la microunde nutrienții din mâncare? Ce spun studiile recente
Adevarul
Bărbat din Bihor condamnat la 12 ani de închisoare pentru că și-a lovit vecinul cu mașina, în timp ce acesta ținea în spate copilul de 2 ani
wowbiz.ro
George Banks, unul dintre cei mai cunoscuți criminali din SUA, a murit la 83 de ani! Bărbatul a ucis 13 persoane, dintre care 5 erau copiii săi, într-un atac armat
Economica.net
Atenție la ofertele de energie electrică pentru clienții casnici
kanald.ro
Când vor fi virate bursele elevilor aferente lunilor septembrie şi octombrie: Banii vor intra direct pe carduri
iamsport.ro
L-a avut idol pe Cârțu, dar a rămas marcat pe viață de ce i-a făcut în copilărie: ”Mi-a rupt sufletul, nu credeam că poate face așa ceva! M-a traumatizat, era feblețea mea”
MediaFlux
Bobonete și Dan Chișu, supărați la o terasă! Imagini total diferite față de cele din podcasturi. Nici nu și-au terminat ceaiul! FOTO și VIDEO PAPARAZZI
stirilekanald.ro
ATAC la GRANIȚĂ! România a ridicat avioane de luptă! Breaking news
substantial.ro
Primul complex cu jocuri de cazinou din Emiratele Arabe Unite va avea conexiune rutieră cu Dubai