Proteste PDL în mai multe oraşe împotriva bugetului aprobat de USL. E un buget de pradă, şoc şi groază

PDL Bucureşti a cerut demisia premierului Victor Ponta printr-o acţiune de protest organizată miercuri vis-a-vis de Palatul Victoria, la care au participat în jur de 200 de persoane, între care şi liderii organizaţiilor de sector, relatează Agerpres. De altfel, PDL a organizat proteste pe această temă în mai multe oraşe din ţară.
Filip Stan
04 dec. 2013, 16:56
Proteste PDL în mai multe oraşe împotriva bugetului aprobat de USL. E un buget de pradă, şoc şi groază

Purtătorul de cuvânt al PDL Bucureşti, Mihai Atănăsoaei, fost prefect al Capitalei, a susţinut că democrat-liberalii sunt nemulţumiţi de bugetul de stat propus de Guvernul Ponta, pe care l-a denumit ‘bugetul şocului şi al groazei’, considerând că prin măsurile adoptate românilor ‘nu li se dă, ci li se ia’.

Potrivit acestuia, măsurile propuse în proiectul de buget, printre care şi majorarea accizei pe combustibil, afectează întreaga economie a României şi descurajează investitorii străini.

‘Măsurile pe care se bazează Guvernul Ponta, acciza anunţată de Guvernul Ponta este un dezastru pentru economie, pentru întreprinzătorii mici, pentru cei mari care au mai rămas în ţară. Se închid graniţele economice ale ţării, iar investitorii vor fugi pentru că am devenit o ţară imprevizibilă, o ţară în care taxele cresc, iar buzunarul românului sărăceşte. Numai un inconştient nu îşi poate imagina că această acciză va duce la creşterea imediată a tuturor preţurilor. (…) Azi nu era nevoie de încă o acciză în plus, fiindcă 7% la pompă înseamnă 10%-30% în magazin. Tot ce se transportă pe roţi, de la scobitori şi până la mobilă, se va scumpi’, a mai spus democrat-liberalul.

La protestul organizat de PDL Bucureşti aproximativ 200 de persoane au scandat ‘Jos Ponta!’ şi ‘Demisia!’, pe pancartele acestora fiind scrise şi mesaje legate de bugetul de stat pentru anul 2014, cum ar fi ‘USL=doi ani întârziere pentru proiectul de infrastructură, Guvernarea USL=Groparul proiectelor’, ‘USL scumpeşte, românul plăteşte’, ‘Bugetul USL, minus 24% ajutoare de încălzire’, ‘USL, taxare până la capăt’, ‘Guvernul Ponta, fabrică de şomeri’.

De asemenea, peste 300 de membri ai PDL Prahova au participat, miercuri după-amiază, la un miting de protest faţă de bugetul aprobat în Parlament, liderul democrat-liberalilor din judeţ, Roberta Anastase, afirmând că este un ‘buget de pradă’.

‘A fost adoptat un buget de pradă, primul după 1989 pe care putem să-l catalogăm ca fiind un buget de pradă, un buget al scumpirilor, un buget care este menit să îngroape mediul de afaceri, un buget al şomerilor, dar în acelaşi timp un buget al evazioniştilor. Practic acest guvern este un guvern care protejează evazioniştii’, a declarat Roberta Anastase.

Participanţii la miting au afişat mesajele ‘Bugetul USL. Zero pentru locuri de muncă pentru tineri‘, ‘USL nu plăteşte transportul pentru elevii navetişti!’, ‘Autostrăzi doar pe hârtie!’.

De asemenea, PDL Dâmboviţa va organiza joi, începând cu ora 16.30, în municipiul Târgovişte, un marş de protest împotriva taxelor şi impozitelor introduse de Guvernul Ponta, a anunţat, miercuri, într-o conferinţă de presă, purtătorul de cuvânt al PDL Dâmboviţa, Claudiu Dumitrescu.

VEZI SI:

Băsescu: Dacă nu se renunţă la creşterea accizei la combustibil, trimit înapoi bugetul de stat

 

 

DailyBusiness
Sébastien Lecornu, premierul Franței, suspendă reforma pensiilor pentru a evita prăbușirea guvernului
Spynews
Cristina Cioran, însărcinată pentru a treia oară? „Poate chiar acum am o veste”. Cum este viața ei cu doi copii
Fanatik.ro
Mircea Lucescu dă de pământ cu Austria și Ralf Rangnick: “Au venit foarte aroganți! 10-0 cu San Marino le-a luat mințile”
Capital.ro
Cardurile cu 500 de lei expiră pe 31 octombrie și banii se pierd. Ce români mai au 2 săptămâni să-i cheltuiască
Playtech.ro
Ce este DUC-ul, actul fără de care şoferii din Italia nu pot circula. A ajuns să coste 70 de euro
Adevarul
Rusia testează o „tactică ciudată” pe frontul din Donețk
wowbiz.ro
Ea este mama ucisă pe trecerea de pietoni, în Berceni! Elena avea 35 de ani, iar acasă o mai aștepta un copil
Economica.net
Dispare o bancă cu zeci de mii de clienți în România. Ce se întâmplă mai departe
Prosport.ro
Tudor Băluță și-a scos la mall soția exotică: frumoasa din Republica Dominicană și-a expus naturalețea în toată splendoarea
kanald.ro
Doliu în familia Denisei Răducu! Fratele vitreg al regretatei cântărețe a murit
Cancan.ro
Șoferul care a ucis-o pe Elena pe trecerea de pietoni din Berceni încearcă să scape de o pedeapsă mai gravă? Gestul făcut e revoltător
iamsport.ro
'100 de milioane!' Imagini din satelit. Ce se 'ascunde' în spatele bazei FCSB-ului. Becali: 'Eu nici nu știam'
MediaFlux
Se scumpesc lemnele de foc! Urmează o iarnă cruntă pentru români
stirilekanald.ro
VIDEO Filmul tragediei din Berceni! Imaginile filmate surprind momentul în care femeia este spulberată de pe trecerea de pietoni în timp ce împinge căruciorul
substantial.ro
Când sunt Moșii de toamnă în 2025