România şi Bulgaria: Suntem dezamăgiţi. Vom relua discuţia privind Schengen doar când va fi unanimitate

România şi Bulgaria au prezentat o declaraţie comună, joi, la Consiliul JAI de la Bruxelles, unde au precizat că vor solicita reluarea discuţiei în cadrul Consiliului în momentul în care este întrunită unanimitatea, transmite Agerpres.
Filip Stan
05 dec. 2013, 17:52
România şi Bulgaria: Suntem dezamăgiţi. Vom relua discuţia privind Schengen doar când va fi unanimitate

‘România consideră că o nouă discuţie la Consiliul JAI privind aderarea la Spaţiul Schengen fără perspectiva unei decizii politice care să întrunească unanimitatea este de natură să perpetueze acest blocaj, care nu îi poate fi imputat, dat fiind faptul că a îndeplinit toate criteriile prevăzute de acquis-ul Schengen. Evidenţiind menţinerea angajamentului privind aderarea la Spaţiul Schengen şi deschiderea de a coopera îndeaproape cu Statele Membre pentru atingerea acestui obiectiv, România şi Bulgaria au precizat că vor solicita reluarea discuţiei în cadrul Consiliului, fără întârziere, în momentul în care este întrunită unanimitatea’, informează MAI şi MAE într-un comunicat de presă.

Potrivit surselor citate, în declaraţie, România şi Bulgaria îşi exprimă dezamăgirea faţă de imposibilitatea adoptării unei decizii pozitive privind aderarea lor la spaţiul Schengen la acest moment şi au reiterat că au îndeplinit toate criteriile de aderare conform acquis-ului Schengen, fapt recunoscut de către toate Statele Membre şi stipulat în mod repetat în Concluzii ale Consiliului şi ale Consiliului European, precum şi în rezoluţiile Parlamentului European pe acest subiect.

‘România şi Bulgaria reiterează faptul că au un nivel înalt de pregătire pentru aderare, rezultat al unor investiţii semnificative şi al eforturilor constante ale autorităţilor competente. Acest fapt a fost confirmat de evaluările efectuate, recunoscute ca atare de către Consiliul UE şi Parlamentul European încă din 2011. De asemenea, cele două ţări subliniază faptul că nu există nici un motiv, juridic sau bazat pe realităţi concrete, pentru o nouă amânare a deciziei, precum şi faptul că soluţia avansată privind o aderare etapizată nu a condus, până în prezent, la vreun rezultat’, se arată în comunicat.

Totodată, cele două state au invitat partenerii europeni să răspundă, în cel mai scurt timp posibil, aşteptărilor legitime privind o decizie pozitivă de aderare a României şi Bulgariei la Spaţiul Schengen, în conformitate cu prevederile Tratatului de aderare.

VEZI SI:

Bănicioiu: Chiar dacă nu suntem primiţi în Schengen în ianuarie 2014, ne menţinem acest obiectiv naţional

 

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Pod prăbușit la Techirghiol! S-a rupt în două. Imagini de coșmar
Fanatik.ro
Adrian Ilie, accidentare gravă chiar pe stradă: ”Am fractură la metatarsian! L-am scutit pe Hagi de o convocare”
Capital.ro
Regulă clară pentru toți românii de la bloc. Se achită banii obligatoriu. Asociația poate solicita executarea silită a bunurilor sau veniturilor
Playtech.ro
Cu cât vor costa mai mult fructele româneşti anul acesta. Costul motorinei, transpus în prețuri chiar la poarta livezilor
Adevarul
Povestea miraculoasă a coafezei care a ajuns decorată de trei mari puteri ale lumii. A sfidat nazismul, a supraviețuit lagărelor, torturii, bolilor și a murit la 105 ani
wowbiz.ro
Dinu Iancu-Sălăjanu a fost plasat sub control judiciar! Primele imagini cu politicianul, după perchezițiile DNA
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Mircea Mihail, băiatul de 11 ani care a dispărut din Sectorul 3, a fost găsit
iamsport.ro
Marius Lăcătuș a dezvăluit ce le-a reproșat Nicolae Ceaușescu după ce au câștigat Cupa Campionilor Europeni: ”Sigur că îți faci probleme”
MediaFlux
Ministrul Apărării explică de ce nu a fost doborâtă drona căzută la Galați. Declarațiile momentului în România
stirilekanald.ro
Nicușor Dan a semnat demisia...
NEWS ALERT Un camion a fost cuprins de foc pe autostrada A1, în Hunedoara