Nicolescu (PNL): Vom respinge doar prevederile interpretabile din legea de modificare a Codului Penal

Modificările "interpretabile" ale Codului Penal vor fi respinse după întoarcerea legii în Parlament, însă cele care care nu au creat controverse ar trebui menţinute, a afirmat joi, la Piteşti, secretarul Comisiei Juridice a Camerei Deputaţulor, liberalul Theodor Nicolescu.
Romania TV
12 dec. 2013, 13:33
Nicolescu (PNL): Vom respinge doar prevederile interpretabile din legea de modificare a Codului Penal

„A fost un punct de vedere prezentat şi de alte instituţii ale statului şi atunci când legea se va întoarce, vom avea modificarea de aşa manieră încât să nu avem interpretări contradictorii. (…) Pentru a evita interpretările, noi am decis să respingem amendamentele, atunci când legea se va întoarce. Însă doar amendamentele care privesc situaţia respectivă”, a declarat Nicolescu.

Deputatul liberal consideră că modificările aduse Codului Penal nu afectează aplicarea legislaţiei specifice privind combaterea corupţiei, însă admite că există destul de multe opinii contrarii.

„Din punctul nostru de vedere, Legea 78/2000, legea de combatere a corupţiei, este în continuare în vigoare (…) şi din punctul meu de vedere ea este în continuare aplicabilă tuturor demnitarilor şi tuturor celor care lucrează la stat. (…) Sunt însă şi alte puncte de vedere juridice, care spun că nu este aplicabilă această lege dacă a fost modificat Codul Penal”, a explicat Nicolescu.

În ceea ce priveşte amendamentele care ar trebui păstrate, el l-a dat ca exemplu pe cel referitor la recuperarea prejudiciului creat prin comiterea unei infracţiuni.

„Au fost şi amendamente bune, cum este cel privind recuperarea prejudiciului. (…) Din punctul nostru de vedere, acel amendament ar trebui să rămână. (…) Eu cred că e bine ca legea penală să urmărească în primul rând recuperarea prejudiciului”, a spus secretarul Comisiei Juridice a Camerei Deputaţulor.

 

DailyBusiness
Guvernul va declara situație de criză pe piața carburanților și urmează să adopte măsuri pentru protejarea economiei și populației
Spynews
Cheloo, Gabi Torje, Maurice Munteanu și Mirela Vaida, printre vedetele ce pornesc pe Drumul Mătăsii în noul sezon Asia Express
Fanatik.ro
Cum își face, de fapt, cruce Gigi Becali. Detaliul pe care puțini români l-au observat la patronul FCSB
Capital.ro
A murit marea actriță! A jucat în Supernatural. Era cunoscută pentru rolurile din filmele horror
Playtech.ro
Cum poţi recupera banii împrumutaţi cunoştinţelor chiar dacă nu ai făcut contract. Sfatul avocaţilor: ai 3 ani la dispoziţie pentru demersurile legale
Adevarul
Cum reușesc japonezii să aibă case lipsite de praf. Patru obiceiuri zilnice care îți ușurează curățenia locuinței
wowbiz.ro
Elena Gheorghe a anunțat despărțirea în lacrimi! Artista trece prin momente dificile: „Astăzi ne luăm rămas-bun”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Antrenorul Eugen Neagoe este îndoliat. Mama lui s-a stins din viață chiar înaintea unui meci important
iamsport.ro
”Îl cunosc pe Mario Iorgulescu de când era puști, e un om bolnav care nu a fost ajutat! Consumatorul nu are nevoie să fie abuzat, ci să fie înțeles”
MediaFlux
PAPARAZZI Sorin Brotnei, distracție pe timp de zi la terasă! Akcentul, pus pe voie bună și alcool în sticle mici FOTO și VIDEO
stirilekanald.ro
(P) Rolul farmacistului în consilierea pacientului cu probleme ale părului
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj