Legea referendumului, publicată în MO. Revizuirea, posibilă la prezidenţiale doar cu cvorum de 50%

Legea referendumului în noua formă, cu un cvorum redus la 30%, a fost publicată luni în Monitorul Oficial, împreună cu decretul de promulgare al preşedintelui Traian Băsescu, însă aplicarea prevederilor acestei legi pentru revizuirea Constituţiei devine imposibilă la alegerile prezidenţiale.
Romania TV
16 dec. 2013, 09:07
Legea referendumului, publicată în MO. Revizuirea, posibilă la prezidenţiale doar cu cvorum de 50%

Preşedintele Traian Băsescu a semnat decretul pentru promulgarea noii Legi a referendumului în 14 decembrie, anunţul fiind făcut de Administraţia prezidenţială în aceeaşi zi la ora 23.56 printr-un comunicat de presă.

În acest context, adoptarea revizuirii Constituţiei va putea fi realizată anul viitor, printr-un referendum concomitent cu alegerile prezidenţiale, doar cu un cvorum de 50% din numărul alegătorilor înscrişi în listele electorale permanente.

Pentru a organiza simultan alegerile prezidenţiale cu referendumul pentru revizuirea Constituţiei, primul tur de scrutin ar fi trebuit organizat în 30 noiembrie 2014 (duminică), pentru ca două săptămâni mai târziu să aibă loc al doilea tur de scrutin, respectiv în duminica din 14 decembrie 2014.

Aceasta este o dată maximală care ar fi permis organizarea celui de-al doilea tur de scrutin pentru prezidenţiale împreună cu referendumul de revizuire cu cvorum redus a Constituţiei deoarece Curtea Constituţională a instituit termenul de un an de zile pentru intrarea în vigoare a legii.

Intrarea în vigoare a modificărilor aduse Legii referendumului se calculează de la momentul publicării actului normativ în Monitorul Oficial. Publicarea noii Legi a referendumului în Monitorul Oficial se realizează împreună cu decretul preşedintelui prin care este promulgată legea.

În acest caz, publicarea în Monitorul Oficial a decretului şi a legii referendumului pe 16 decembrie face ca actul normativ să poată fi aplicat abia din 15 decembrie anul viitor.

Până la împlinirea termenului de un an de zile, când intră în vigoare un cvorum redus, rămân în vigoare actualele prevederi care stabilesc faptul că este necesară prezenta a 50% plus unu din numărul alegătorilor pentru validarea scutinului.

Legea 370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României stabileşte faptul că ziua alegerilor este duminica, şi au loc în luna anterioară lunii în care ajunge la termen mandatul de preşedinte.

Mandatul lui Traian Băsescu ajunge la termen în 21 decembrie anul viitor, când se împlinesc cinci ani de la depunerea jurământului în Parlament în condiţiile în care Constituţia precizează: „Mandatul Preşedintelui României este de 5 ani şi se exercită de la data depunerii jurământului”.

Cel de-al doilea tur de scrutin pentru alegerea preşedintelui are loc la două săptămâni de la organizarea primului tur, conform Legii 370/2004, dacă în primul tur niciun candidat nu a primit 50% plus unu din voturi.

Constituţia precizează că preşedintele trebuie să promulge legile în cel mult 10 zile de la confirmarea constituţionalităţii acestora de către Curtea Constituţională, respectiv de la primirea deciziei CC.

Decizia Curţii Constituţionale în cazul Legii referendumului a fost publicată în Monitorul Oficial pe 4 decembrie.

De asemenea, Legea fundamentală menţionează că în exercitarea atribuţiilor sale preşedintele emite decrete care se publică în Monitorul Oficial al României, însă „nepublicarea atrage inexistenţa decretului”.

DailyBusiness
Banca Angliei este așteptată să mențină dobânda la 3,75%, în ciuda scumpirii petrolului și gazelor
Spynews
Cum arată curtea Mirelei Vaida. Frumoasa prezentatoare se bucură de o adevărată oază de liniște | GALERIE FOTO
Fanatik.ro
El e noul transfer al lui Dinamo! Fotbalistul de națională care a eliminat FCSB a semnat! Exclusiv
Capital.ro
Vești proaste pentru șoferii români care merg în această țară. Blocaje uriașe pe cele mai circulate autostrăzi
Playtech.ro
Cine trebuie să declare veniturile din străinătate și actele necesare. ANAF a început controalele, ce faci dacă ai primit decizie
Adevarul
Cel mai „liberal” dintre primarii PSD explică cum a făcut reformă, deși legea administrației nu-l obliga
wowbiz.ro
El este militarul în vârstă de 26 de ani găsit mort în pădurea Babadag. Fusese dat dispărut
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
El este Luca, tânărul de 18 de ani care și-a pierdut viața în urma tragediei din Vrancea. Visa la o carieră în medicină
iamsport.ro
Zinedine Zidane, desființat după numirea la naționala Franței: ”Absolut nimic nu-l recomandă pentru acest post! Câștiga trei Ligi cu Zwolle?”
MediaFlux
Mii de bunuri confiscate de ANAF, scoase la vânzare la prețuri mici. Românii vor putea cumpăra și de pe OLX
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România