DOLIU în România. Nae Lăzărescu va fi înmormântat, sâmbătă, la Focşani

Nae Lăzărescu a murit joi dimineaţă, la vârsta de 72 de ani. Actorul va fi înmormântat sâmbătă, la Focşani. Vineri, trupul neînsufleţit al actorului Nae Lăzărescu va fi depus, la prânz, în sala Savoy a Teatrului de Revistă "Constantin Tănase".
Romania TV
19 dec. 2013, 12:15
DOLIU în România. Nae Lăzărescu va fi înmormântat, sâmbătă, la Focşani

Nae Lăzărescu a murit joi dimineaţă, în locuinţa sa, după ce miercuri seară a fost împărtăşit şi spovedit. Potrivit unor surse medicale citate de Mediafax, Nae Lăzărescu avea o suferinţă cronică la ficat şi era în investigaţii. Acesta mergea o dată pe lună la Spitalul Fundeni din Bucureşti pentru analize medicale.

Citeşte şi: NAE LĂZĂRESCU A MURIT. Trupul actorului va fi depus vineri la Teatrul „Constantin Tănase”

Nae Lăzărescu spunea în iulie că s-ar putea să fie nevoit să ia o pauză de la actorie, din cauza unor probleme de sănătate.

Nae Lăzărescu s-a născut pe 8 septembrie 1941, fiind cunoscut în special pentru scenetele de comedie pe care le-a realizat de-a lungul timpului alături de partenerul său de scenă, Vasile Muraru.

În perioada în care era student la ASE, Nae Lăzărescu juca într-un grup de teatru satiric, cu care participa la festivaluri de amatori, apoi a lucrat trei ani la Rapsodia Română, la secţia de estradă.

Ulterior, vreme de aproape 50 de ani, a lucrat la Teatrul de Revistă „Constantin Tănase”, unde l-a cunoscut pe Vasile Muraru, iar cupletele interpretate de ei sunt memorabile.

Într-un interviu acordat pentru site-ul Teatrului de Revistă, Nae Lăzărescu spunea că a avut mai multe modele în carieră: „Am avut mai multe modele. Atunci Franţa deţinea crema comicilor. Bourvil, Fernandel, mai târziu au apărut Jean Le Trevle şi mulţi alţii. Marcel Sardou, celebru critic de film, spune că cel mai bun film trebuie să îl facă englezii, să îl finanţeze americanii şi să îl vadă francezii”.

De asemenea, vorbind despre rolurile în care a jucat, Nae Lăzărescu spunea: „Toate rolurile îmi sunt dragi, bineînţeles că am avut şi „copii nereuşiţi”, că nu se poate altfel. Teatrul de revistă este ca un ziar, un ziar vorbit. Textul de revistă durează cel mai puţin, se schimbă împrejurările”.

„Genul teatrului de revistă poate părea la prima vedere uşor, dar, dacă este luat în serios, este destul de dificil”, mai spunea Nae Lăzărescu în acelaşi interviu.

Despre experienţa cu televiziunea, Nae Lăzărescu spunea că a început să facă spectacole cu ocazia diverselor sărbători. „Ştiu că televiziunea era în Moliere. Acum, la ce să mă duc? La mese rotunde cu capete pătrate?! Toţi ştiu tot. Noi, studenţii, aveam emisiune lunară. Aveam formaţii una mai bună ca alta. La cuplete, pe noi ne acompania la pian Eugen Ciceu. Aveam cântăreţi buni. Era Dan Spătaru, Pompilia Stoian, Anca Agemolu…”.

Nae Lăzărescu a jucat şi în filme, printre care „Grăbeşte-te încet”, „Şantaj”, „Baloane de curcubeu”, „Căsătorie cu repetiţie” şi „Viraj periculos”. De asemenea, în animaţia „Maşini”, i-a dat voce personajului Clang.

DailyBusiness
Isărescu avertizează: Tensiunile din Orientul Mijlociu cresc riscurile pentru economia României
Spynews
Probleme în Misiunea Artemis II! Ce s-a întâmplat la câteva ore după ce a decolat spre Lună
Fanatik.ro
Transplantul cardiac, inevitabil pentru Mircea Lucescu: „Nu ne mai putem aștepta la o recuperare semnificativă”. Verdictul medicului cardiolog despre recuperare
Capital.ro
Călin Georgescu poate pleca din România. Ce plan ar avea fostul candidat la prezidențiale
Playtech.ro
Cât costă o centrală telefonică din comunism în 2026: preţul e de ordinul miilor de lei
Adevarul
Apocalipsa după Donald Trump. Amenințare fără precedent la adresa Iranului: „O întreagă civilizație va muri în această seară”
wowbiz.ro
Răzvan Lucescu, prima reacție după ce l-a vizitat pe Mircea Lucescu. Antrenorul s-a întors în România de urgență
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Drama neștiută a Andreei, asistenta de 31 de ani din Târgu Jiu care și-a pus capăt zilelor. În urmă cu patru luni a fost abuzată de trei indivizi
iamsport.ro
Gabi Tamaș, acuzat că și-ar fi ieșit din minți și ar fi agresat mai multe persoane la Survivor! Ar fi lansat și ”amenințări de o brutalitate șocantă la adresa femeilor din staff”
MediaFlux
Breaking News: CNA închide Realitatea Plus din cauza amenzilor neplătite! Licența postului TV a fost retrasă
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România!
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj