Legăturile maritime din Canalul Mânecii şi Atlantic au fost anulate din cauza furtunilor

Mai multe legături maritime între Franţa şi Marea Britanie sau Spania din Canalul Mânecii şi din Atlantic au fost întrerupte preventiv, luni, în urma unor avertizări meteorologice, care anunţă rafale puternice de vânt până marţi în nord-vestul Franţei, potrivit avizelor unor companii, citate de AFP.
Romania TV
23 dec. 2013, 15:29
Legăturile maritime din Canalul Mânecii şi Atlantic au fost anulate din cauza furtunilor

Compania LD Lines a anulat plecările prevăzute luni şi marţi din Le Havre şi din Dieppe cu destinaţia Portsmouth şi Newhaven, în Marea Britanie.

În direcţia Spania, compania a efectuat în avans, la ora 11.00 GMT (13.00, ora României), plecarea prevăzută la ora 18.00 GMT (20.00, ora României) de la Saint-Nazaire către Gijon,informează Mediafax.

De asemenea, legăturile maritime între coastele franceze şi insuelele bretone au fost suspendate.

O „perturbare tempestuoasă” este aşteptată luni la prânz pe coastele Franţei, cu rafale de vânt care ar putea atinge în cursul nopţii de luni spre marţi între 100 şi 120 de kilometri pe oră, chiar şi 140 de kilometri pe oră, pe litoral.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Cristiano Ronaldo s-a retras OFICIAL de la naționala Portugaliei. Prima reacție a selecționerului Jorge Jesus. Update
Capital.ro
Premierul Luca Niculescu confirmă: Va exista o mărire de pensii în 2027. Ce spune despre procentul majorării
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Putin nu mai are încredere în Trump și vrea să intensifice atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Bani pentru chirie. Se dau până la 600 de lei pe lună pentru tineri
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT