Gazul de şisturi nu ţine de cald Europei

Europa are tot mai puţine şanse ca să urmeze exemplul Statelor Unite ale Americii - să-şi reducă dependenţa de resursele energetice ruseşti pe seama gazelor extrase din şisturi bituminoase.
Romania TV
20 ian. 2012, 16:23
Gazul de şisturi nu ţine de cald Europei

Confruntându-se cu oponenţa activă a ecologiştilor, autorităţile unor state au început deja să refuze concernele petroliere, care s-au implicat în asemenea proiecte, scrie Rador.ro

 

Pe 17 ianuarie, Guvernul Bulgariei a anulat licenţa de explorare geologică acordată în iunie 2011 pentru compania Chevron, care căuta gaze de şisturi bituminoase în zăcământul de la Novi, unde se află – după diverse estimări – de la 300 de miliarde la 1 trilion de metri cubi de gaz. Cauza principală a anulării licenţei au fost protestele ecologiştilor: mii de demonstranţi au manifestat contra exploatării gazelor de şisturi bituminoase. După opinia demonstranţilor, folosirea tehnologiei de extracţie prin fracturare hidraulică va contamina apele subterane.

 

Traicio Traikov, ministrul Economiei şi Energiei din Bulgaria, a declarat, după şedinţa de guvern, că a permis trustului Chevron să continue lucrările de explorare geologică pentru a căuta petrol şi gaze naturale în nord-estul ţării, dar cu condiţia folosirii metodelor neagresive de foraj.

 

Exploatarea gazelor din şisturi bituminoase prin metoda fracturării hidraulice a straturilor presupune injectarea în adâncime a apei sub mare presiune, cu nişte granule şi substanţe chimice speciale. Presiunea apei distruge structura poroasă a şistului, iar granulele nu permit rocilor să se risipească după reducerea presiunii. În consecinţă, gazele naturale, care se află în porii şisturilor, se eliberează şi pot fi pompate la suprafaţă. Dezavantajul tehnologiei de producere a gazelor din şisturi este scăderea rapidă a debitului din puţ şi, de aceea, trebuie forate alte puţuri. Până de curând, exploatarea gazului din şisturi bituminoase era limitată din cauza costurilor ridicate ale forajelor. În ultimii ani, reducerea costurilor de foraj şi noua tehnologie de fracturare hidraulică a stratului au determinat o răspândire largă a exploatării gazelor din şisturi bituminoase în SUA: în 2009, extracţia gazelor din şisturi bituminoase reprezenta acolo 14% din extracţia totală de gaze. În 2010, Statele Unite ale Americii au depăşit Rusia la producţia de gaze.

 

Specialiştii ruşi de la Institutul pentru problemele petrolului şi gazelor de pe lângă Academia de Ştiinţe din Rusia presupun că structura geologică a Europei Occidentale nu permite ca gazul din şisturi bituminoase să devină un concurent serios pentru livrările din Rusia. Cu toate acestea, unele ţări europene consideră altfel – Polonia, de exemplu, intenţionează să înceapă extracţiile de gaze din şisturi bituminoase în anii 2014-2015, România şi Serbia vor să declanşeze prospecţiunile geologice pentru a căuta asemenea zăcăminte.

DailyBusiness
PSD îl propune pe Sorin Grindeanu premier și cere control total asupra programului de guvernare
Spynews
Ce mesaj a lăsat Mihaela, românca din Italia care și-a ucis fiica și apoi s-a sinucis. Dezvăluirile făcute de fratele femeii
Fanatik.ro
Ce cadou i-a făcut legendara Nadia Comăneci cântăreței Loredana Groza: ”O să fac totul de 10, așa ca tine”
Capital.ro
Va putea România să adopte moneda euro? Anunț direct venit de la BCE: Manifestă reziliență economică
Playtech.ro
Turiști români, lăsați fără bani și bagaje în Grecia. Zonele unde au fost raportate cele mai multe incidente
Adevarul
SUA intră în era cuantică. Trump vrea să aibă super-computerul care poate sparge codurile lumii până în 2028
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Măsurile luate de autoritățile din Grecia după ce 148 de turiști au fost mușcați de peștele-iepure: „Sub nicio formă să nu se joace cu ei, să nu-i prindă”
iamsport.ro
Bölöni, dezamăgit de Generația de Aur: ”M-a surprins negativ asta”
MediaFlux
Se pregătește unirea României cu Republica Moldova! Propunere legislativă depusă de S.O.S România, adoptată tacit de Camera Deputaţilor. Senatul, forul decizional
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?