Marea Britanie ar putea deveni PUTEREA ECONOMICĂ a EUROPEI dacă ar PĂRĂSI UNIUNEA EUROPEANĂ

Marea Britanie va depăşi Franţa şi Germania şi va fi prima putere economică a Europei la orizontul lui 2030, potrivit unui studiu realizat de Centrul pentru Cercetare Economică şi Comercială (CEBR) publicat joi de The Daily Telegraph, relatează AFP.
Romania TV
27 dec. 2013, 14:57
Marea Britanie ar putea deveni PUTEREA ECONOMICĂ a EUROPEI dacă ar PĂRĂSI UNIUNEA EUROPEANĂ

Potrivit acestui cerc de reflecţie (think tank), Marea Britanie va devansa Franţa în 2018, iar Germania către 2030, însă, la nivel mondial, va fi depăşită de către India şi Brazilia în acelaşi moment.

„Se preconizează că Germania îşi va pierde locul de prima economie a Europei de Vest în favoarea Marii Britanii către 2030, din cauza dezvoltării mai importante a populaţiei şi diminuării dependenţei faţă de alte economii europene”, se arată în studiu.

„Dacă euro s-ar prăbuşi, perspectivele Germaniei s-ar îmbunătăţi simţitor”, potrivit aceleiaşi surse. „O Germanie bazată de marca germană ar fi prinsă din urmă de Marea Britanie după mulţi ani”, apreciază cercul de reflecţie.

Citeşte şi Mugur Isărescu: România mai are nevoie de 10 ani pentru a putea trece la euro

Preşedintele CEBR, Douglas McWilliams, afirmă că economia Marii Britanii s-ar putea dezvolta mai repede dacă ţara ar părăsi Uniunea Europeană (UE).

„Pe termen scurt, impactul (unei ieşiri din UE) ar fi, fără îndoială negativ”, într-o primă etapă, „dar cred că după vreo cincispreze ani acesta ar deveni, probabil, pozitiv”, a declarat McWilliams pentry The Daily Telegraph.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Cum arată mormântul lui Gheorghe Moldovan. Antrenorul care s-a împușcat a fost condus pe ultimul drum
Fanatik.ro
Dezvăluiri tulburătoare: „Aveam contract semnat cu Lecce pe 3 milioane pentru Hîldan și a murit! Șoc! Eram în Italia”
Capital.ro
Obligație pentru șoferii din România. Când trebuie montate anvelopele de iarnă în 2026
Playtech.ro
Cât costă să pregătești mașina pentru iarnă în 2026. Anvelope, antigel, baterie și lichid de parbriz
Adevarul
„În mai puțin de 4 ani poți ajunge la 15.000 de euro pe lună”. Secretele muncii la 163 de metri înălțime, pe turbine eoliene
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cristina Dorobanţu, vedeta Ştirilor Kanal D, s-a căsătorit şi va deveni mămică: „Este ca un vis frumos pentru mine”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă aeriană în această dimineață la granița cu România! Două aeronave F-18 au fost ridicate de la sol
iamsport.ro
”Balaci, Dobrin sau Hagi?” Legenda Stelei a surprins: ”Ați uitat de el. A fost un jucător enorm!”
MediaFlux
Zi de foc la Cotroceni. Nicușor Dan se pregătește să desemneze un nou premier. Programul consultărilor cu partidele și posibilelel propuneri
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte