Mesajul Papei Francis pentru 2014: „Este timpul unei opriri pe drumul violenţei”

Papa Francisc a făcut apel, miercuri, la mai multă solidaritate şi mai puţină violenţă în prima sa rugăciune Angelus a anului 2014, în faţa unei mulţimi de credincioşi reunite în Piaţa Sfântul Petru, relatează AFP.
Romania TV
01 ian. 2014, 14:42
Mesajul Papei Francis pentru 2014:

„Avem cu toţii responsabilitatea de a lucra pentru ca lumea să devină o comunitate de fraţi care se respectă, se acceptă în diferenţele lor şi au grijă unii de alţii”, a declarat el cu ocazia Zilei Mondiale a Păcii, celebrată de Biserica Catolică la 1 ianuarie.

Primul papă venit din America Latină a făcut apel şi la încheierea violenţelor şi a nedreptăţilor care „nu ne pot lăsa indiferenţi sau neclintiţi”.

„Este timpul unei opriri pe drumul violenţei„, a afirmat el, îndepărtându-se de textul pregătit. „Ce se întâmplă în inima umanităţii? Trebuie să ne oprim?„, a criticat el, subliniind „forţa duioşiei, forţa non-violentă a adevărului şi dragostei”.

În cadrul slujbei de Anul Nou celebrate în cursul dimineţii în bazilica Sfântul Petru, în prezenţa a numeroşi membri ai corpului diplomatic acreditaţi la Sfântul Scaun, el a evocat şi „foamea şi setea de dreptate şi de pace”.

Citeşte şi Papa Francisc, mesaj în premieră pentru români. Vezi ce ne-a urat de Anul Nou

În opinia lui, 2014 trebuie să aducă „un angajament real de construire a unei societăţi mai juste şi mai solidare”.

El le-a cerut, de asemenea, credincioşilor să dea dovadă de „forţă, curaj şi speranţă” în noul an.

Fidel stilului familiar care i-a adus o mare popularitate, Papa Francisc a încheiat rugăciunea urându-le credincioşilor „să aibă un prânz liniştit şi un an bun!”.

Ales în martie 2013 după demisia istorică a predecesorului său Benedict al XVI-lea, Francisc a adus cu sine speranţa schimbării în Biserica Catolică zguduită de o serie de scandaluri, între care cel al abuzurilor pedofile şi secularizarea societăţilor occidentale.

Papa în vârstă de 77 de ani nu încetează să facă apel la o „Biserică săracă pentru săraci”, mai puţin „auto-referenţială” (centrată pe Vatican) şi mai colegială, oferind mai multă greutate episcopilor din lumea întreagă.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Cum arată mormântul lui Gheorghe Moldovan. Antrenorul care s-a împușcat a fost condus pe ultimul drum
Fanatik.ro
Mitică Dragomir dezvăluie discuția avută cu Gică Hagi: “Răzvan Burleanu i-a tras batista prin gură!”
Capital.ro
A muncit aproape 28 de ani, dar pensia lui a rămas la 1.088 de lei. Ce apare în decizia de recalculare
Playtech.ro
Câte zile de concediu medical poate da medicul de familie și câte poate da specialistul. Regulile din 2026
Adevarul
Câți bani cash ar trebui să avem puși deoparte. Diferenţa dintre „fondul de urgenţă” şi „fondul de rezervă”, explicată de un expert
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cristina Dorobanţu, vedeta Ştirilor Kanal D, s-a căsătorit şi va deveni mămică: „Este ca un vis frumos pentru mine”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident feroviar cu patru victime în Galați! O fetiță de 12 ani și-a pierdut și ea viața
iamsport.ro
Fostul jucător de la Dinamo: ”Era normal ca Hagi să își dea demisia după meci! A venit la națională ca să îl ia pe Ianis, care nu mai era convocat de alt selecționer”
MediaFlux
Primești bani de la părinți, prieteni sau rude? Când poate cere ANAF explicații și în ce situație se aplică impozitul de 70%
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte