Directoarea Şcolii nr. 10 din Capitală, suspendată din funcţie în urma scandalului privind cadourile

Contractul de detaşare a directoarei Şcolii nr. 10 din Capitală a fost suspendat de Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti (ISMB). Până acum este singura măsură adoptată după scandalul legat de banii pentru cadourile profesorilor. În urma scandalului provocat, directoarea Camelia Fercu şi-a dat demisia. Deşi pare greu de crezut, învăţătoarea a scăpat deocamdată de sancţiune. Conform regulamentului, cei care o pot sancţiona pe învăţătoare sunt colegii de cancelarie.
Iulian Tudor
09 ian. 2014, 11:46
Directoarea Şcolii nr. 10 din Capitală, suspendată din funcţie în urma scandalului privind cadourile

Inspectorul şcolar general al Capitalei, Constantin Trăistaru, a anunţat, joi, că o decizie în cazul învăţătoarei de la Şcoala 10 acuzate că cerea cadouri de la părinţi va fi luată după hotărârea Consiliului de Administraţie al unităţii de învăţământ, acesta urmând să se întrunească vineri.

„Referitor la cadrul didactic implicat (Dana Blându – n..r), aşteptăm hotărârea Consiliului de Administraţie al unităţii angajatoare”, a declarat, joi, şeful Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti (ISMB), Constantin Trăistaru.

Trăistaru a confirmat, pe de altă parte, că ISMB i-a suspendat contractul de detaşare pe funcţie a directoarei de la Şcoala nr. 10 din Bucureşti, după ce aceasta formulase o solicitare în acest sens.

„Consiliul de Administraţie al ISMB a hotărât încetarea detaşării doamnei Camelia Fercu din funcţia de director la Şcoala Gimnazială „Maria Rosetti” începând cu data de 13 ianuarie. Există şi solicitarea acesteia cu privire la acest aspect. A aprobat un plan de măsuri cu privire la informarea, prevenirea şi combaterea faptelor de corupţie în sistemul de învăţământ ce va fi prezentat şi dezbătut în şedinţă marţi cu toţi directorii unităţilor de învăţământ din Capitală”, a declarat şeful Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti (ISMB), Constantin Trăistaru, într-o conferinţă de presă susţinută joi.

Inspectorul general a precizat că directoarea Camelia Fercu va prezida şedinţa CA de vineri, mandatul ei la conducerea şcolii urmând să se încheie luni, 13 ianuarie.

Constantin Trăistaru a mai spus că ISMB va monitoriza instituţiile de învăţământ cu privire la eventuale acte de corupţie. De asemenea, vor fi organziate întâlniri cu directorii unităţilor de învăţământ, pentru a discuta aspecte legate de corupţie, şi va fi elaborat un plan de măsuri pentru combatare a acesteia.

Decizia ISMB vine la o zi după ce ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, declara, în contextul anchetei de la Şcoala 10, că fondul clasei poate exista doar ca iniţiativă a părinţilor şi este ilegal dacă este gestionat de şcoală, prin învăţătoare, profesori sau director.

Ministrul Educaţiei a adăugat că fondul clasei cerut şi gestionat de reprezentanţi ai şcolii poate avea chiar şi încadrare penală.

Dosarul deschis pe numele învăţătoarei de la Şcoala nr. 10 acuzată că cerea cadouri de la părinţii elevilor a fost trimis, miercuri, de procurori la Secţia 6 Poliţie, pentru continuarea cercetărilor, anchetatorii urmând să stabilească lista persoanelor care vor fi citate pentru audieri.

Anchetatorii care fac cercetări în acest caz pentru primire de foloase necuvenite urmează să stabilească, împreună cu procurorul de caz, lista persoanelor care vor fi citate pentru audieri.

De asemenea, vor fi stabilitate şi alte detalii referitoare la anchetă, între care şi o descindere la sediul Şcolii nr. 10, de unde urmează să fie ridicate mai multe documente, au precizat sursele citate.

Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti (ISMB) urma să finalizeze cel mai târziu joi raportul privind situaţia de la Şcoala nr. 10, unde un părinte a reclamat-o pe învăţătoarea Dana Blându pentru că cerea bani pentru cadourile ce urmau să fie oferite de sărbători conducerii unităţii şi altor angajaţi.

În presă a apărut o înregistrare video în care învăţătoarea Dana Blându discuta cu părinţii despre sumele de bani ce trebuie date pentru cadouri şi în care le făcea acestora reproşuri privind faptul că nu se aliniazuă standardelor unei şcoli „de fiţe”.

Femeia care a înregistrat-o pe învăţătoare a declarat ulterior, într-un interviu, că are cunoştinţă că la Şcoala nr. 10 există clase unde părinţii fac cadou cadrelor didactice diamante, poşete de lux sau chiar le achită ratele la leasing pentru maşini.

DailyBusiness
FMI și Banca Mondială revizuiesc drastic prognozele pentru România. Creștere economică aproape înjumătățită în 2026
Spynews
Meko, acuzat că a furat mașina pe care i-o vânduse unui băiat! Declarații halucinante
Fanatik.ro
Percheziții DNA la casa lui Radu Moldovan. Politicianul acuzat că a înjurat FCSB, cercetat într-un dosar de corupție și spălare de bani
Capital.ro
Cristela Georgescu, tulburată ca niciodată până acum. A arătat „semnul” așteptat de mii de români (FOTO)
Playtech.ro
Ce trebuie să faci dacă mai ai bancnote de 500 de euro acasă. Sunt sau nu încă valabile
Adevarul
Acuzații grave la un liceu din Scornicești. Inspectoratul Școlar și Poliția desfășoară anchete. Sesizarea, de la „Justițiarul de Berceni”
wowbiz.ro
Andreea Bălan și Victor Cornea s-au căsătorit! Imagini emoționante de la cununia civilă a vedetei
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Capul Sfântului Gheorghe va fi adus pentru prima oară în Romania, direct de la Muntele Athos. Care este programul de vizită
iamsport.ro
Prunea i-a spus lui Becali ce antrenor să numească la FCSB, după plecarea lui Rădoi: ”Pe cuvântul meu de onoare!”
MediaFlux
Consultările partidelor la Palatul Cotroceni. UPDATE Delegația PNL a ajuns la discuții cu președintele Nicușor Dan
stirilekanald.ro
Rusia va plăti despăgubiri după ce a doborât un avion de pasageri cu 67 de oameni la bord
NEWS ALERT Un camion a fost cuprins de foc pe autostrada A1, în Hunedoara