Regele Mihai şi-a recâştigat în instanţă şase hectare de teren din domeniul de la Săvârşin

Regele a cerut în instanţă cel şase hectare de teren, parte a domeniului de la Săvârşin. Terenul fusese trecut în patrimoniul statului printr-o hotărâre de Guvern din 2005, pe care instanţa o consideră ilegală. Sentinţa nu este definitivă.
Romania TV
23 ian. 2012, 14:40
Regele Mihai şi-a recâştigat în instanţă şase hectare de teren din domeniul de la Săvârşin

Procesul în care Regele Mihai a avut calitatea de reclamant s-a judecat la Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal de la Curtea de Apel Timişoara, informează avocatura.com.

Astfel, Majestatea Sa a cerut constatarea ilegalităţii prin care o suprafaţă de peste 62.000 de metri pătraţi a trecut în patrimoniul statului. Avocaţii Majestăţii Sale au arătat că statul nu a prezentat niciun titlu valabil pe baza căruia să se poată atesta prin hotărârile de Guvern că suprafaţa din Parcul Castelului Săvârşin ar aparţine Statului Român.

În urma analizării probelor de la dosar, magistraţii au considerat că dreptatea este de partea Majestăţii Sale Regele Mihai I. „S-a stabilit că titlul prin care Statul Român a dobândit în proprietate imobilul înscris în CF 1279 nu a fost valabil pentru că a fost rezultatul unor constrângeri morale din partea autorităţilor politice care s-au instaurat după decembrie 1947, astfel că s-au încălcat dispoziţiile Constituţiei României din 1948 care au ocrotit dreptul de proprietate privată asupra imobilelor proprietate particulară. “, se arată în decizia curţii. Decizia poate fi atacată cu recurs, la Curtea Supremă.

DailyBusiness
Poliția Locală București îi avertizează pe șoferi: Nu mai dați bani parcagiilor de ocazie
Spynews
Andreea Popescu a confirmat că a plecat din penthouse-ul lui Rareș Cojoc! Unde locuiește după divorț
Fanatik.ro
Gigi Becali, furios pe Mircea Lucescu după înfrângerea României: “Bagă-l pe Baiaram! Patru schimbări trebuiau făcute la pauză cu turcii ăștia de 2 lei!”
Capital.ro
Se schimbă ora în România. În ce zi se dau ceasurile înainte cu o oră. Are efecte ascunse asupra organismului
Playtech.ro
Doar 13 țări din lume mai au aer curat şi trei dintre ele se află în Europa. Cum stă România la acest capitol
Adevarul
Ordonanța invizibilă de combatere a creșterii prețurilor la carburanți: „Scade riscul penuriei, dar efectele sunt inexistente”
wowbiz.ro
Codruța Filip, „săgeată” pentru Valentin Sanfira? Mesajul cu subînțeles postat de artistă după ce a confirmat divorțul: „Nimeni nu joacă mai bine rolul de victimă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O familie și-a găsit sfârșitul după ce a mâncat același mic-dejun. Cum s-a petrecut tragedia
iamsport.ro
Legenda Stelei acuză că un coleg al său a fost ”lucrat” pentru a i se face loc lui Gică Hagi: ”Întrebați-l pe Iordănescu!”
MediaFlux
Iranul pregătește bomba nucleară. Răsturnare de situație în războiul din Orientul Mijlociu
stirilekanald.ro
NEWS ALERT: Farmaciștii...Vezi mai mult
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj