VESTE excelentă: Este gata prima intersecţie de pe Magistrala 5 de metrou, la Academia Militară – Orizont

Lucrările la intersecţia Academia Militară - Orizont au fost terminate pe data de 8 ianuarie, atunci când a fost terminată execuţia tunelului cuprins între staţiile Academia Militară şi Orizont, pe firul doi, potrivit Adevărul.
Filip Stan
18 ian. 2014, 16:12
VESTE excelentă: Este gata prima intersecţie de pe Magistrala 5 de metrou, la Academia Militară - Orizont

Utilajul „Sfânta Filofteia“ a început execuţia tunelului dintre staţia Academia Militară către Orizont, pe firul doi, pe 21 octombrie.

Lucrările la tronsonul de metrou Drumul Taberei  – Eroilor, Magistrala 5, au început efectiv în noiembrie 2011 şi urmează să fie gata în al doilea semetru din 2016.

Tronsonul ce va lega Drumul Taberei de centrul Capitalei va avea o lungime de 6,2 kilometri şi va număra zece staţii, iar costurile lucrărilor se ridică la aproximativ 260 milioane de euro, având ca sursă de finanţare un credit exern BEI (Banca Europeană de Investiţii) şi bugetul de stat.

Potrivit planurilor Metrorex de extindere a reţelei de transport subteran, în 2030, în Bucureşti ar trebui să existe şapte magistrale şi aproape 100 de staţii de metrou.

VEZI SI:

Victor Ponta, în vizită pe şantierul metroului din Drumul Taberei VIDEO

 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un copil din New York a murit după ce a făcut rujeolă! Este primul deces din ultimii 30 de ani
Fanatik.ro
Cornel Dinu pune tunurile pe FCSB! Analiză fără perdea după eșecul cu U Cluj: „Entuziasm infantil!”
Capital.ro
Cristela Georgescu îi avertizează pe cei care îi critică soțul: Există un Dumnezeu și totul se plătește
Playtech.ro
Cât mai ține frigul în România. ANM anunță când revin temperaturile normale și unde va fi mai cald
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Arbitrul care a dezavantajat-o pe FCSB și-a prezentat scuzele: ”Vă rog, spuneți-i lui Gigi Becali să mă ierte, am greșit!”
MediaFlux
După 20 de ani de încercări, o nouă țară ar putea deveni al 28-lea stat membru UE până în 2028: „Ne-am făcut toate temele”
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT