Egiptenii aprobă noua Constituţie cu 98,1% din voturi

Egiptenii au aprobat cu o majoritate covârşitoare noua Constituţie, cu 98,1% din voturi, a anunţat sâmbătă Comisia electorală egipteană, iar rata de participare la referendum a fost de 38,6%, relatează AFP şi Xinhua, potrivit Agerpres.
Romania TV
18 ian. 2014, 19:50
Egiptenii aprobă noua Constituţie cu 98,1% din voturi

Din cei peste 53,4 milioane de alegători eligibili, peste 20,6 milioane de persoane au participat la referendum, iar 19,98 milioane au votat în favoarea noii Constituţii, a anunţat Înalta Comisie Electorală (HEC) într-o conferinţă de presă.

Guvernul, condus de facto de armată, a avertizat că ar considera o rată a participării mai mare decât cea din 2012 (32,9%) drept o ‘victorie’ care ar legitimiza destituirea şi arestarea fostului preşedinte Mohamed Morsi, singurul preşedinte ales democratic în Egipt.

Susţinătorii lui Morsi îi acuză pe militari că au comis o ‘lovitură de stat’ la 3 iulie anul trecut.

DailyBusiness
Poliția Locală București îi avertizează pe șoferi: Nu mai dați bani parcagiilor de ocazie
Spynews
Codruța Filip și Valentin Sanfira au divorțat! Cântăreața a confirmat despărțirea
Fanatik.ro
De ce au decis, de fapt, turcii să joace barajul cu România pe stadionul lui Beșiktaș: „Va fi infern! Cea mai bună acustică!”
Capital.ro
Costuri obligatorii pentru proprietari la bloc. Legea te face dator chiar dacă nu locuiești acolo. Toată lumea plătește
Playtech.ro
Pot fi folosite mesajele de pe WhatsApp, Instagram sau Facebook în instanţă ca probă? Explicaţia clară a avocaţilor
Adevarul
Noua găselniţă a turiștilor români în Grecia îi pune în dificultate pe proprietarii de taverne. Unde mănâncă în vacanţe
wowbiz.ro
Imaginile care fac înconjurul internetului. Cum au fost filmați Valentin Sanfira și Codruța Filip înainte de anunțul divorțului. Cu ochii în lacrimi, vizibil afectați: nimic nu prevestea separarea
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Stare de urgență în Republica Moldova! Decizia vine în urma atacurilor militare lansate de Rusia
iamsport.ro
”Valentin Ceaușescu mi-a spus”. Cum a fost exclus de la națională legendarul fotbalist român
MediaFlux
Mesaje creștine de Buna Vestire 2026. Ce poți să le transmiți prietenilor și apropiaților tăi
stirilekanald.ro
(P) Rolul farmacistului în consilierea pacientului cu probleme ale părului
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj