PROGNOZA METEO pe trei zile: Iarna îşi intră în drepturi

PROGNOZA METEO. Răcirea vremii va începe să ne aducă aminte că suntem în luna ianuarie, precipitaţiile urmând să apară în următoarele zile şi sub formă de ninsoare. De asemenea, temperaturile vor scădea destul de mult, în unele regiuni urmând să atingă nivelul de îngheţ.
Filip Stan
22 ian. 2014, 15:14
PROGNOZA METEO pe trei zile: Iarna îşi intră în drepturi

Joi, răcirea vremii va continua, astfel că în nord-estul ţării temperaturile ajung mai mici decât normele perioadei. Iar precipitaţiile, deşi slabe cantitativ şi trecătoare, încă sunt prezente, local în nordul şi centrul şi doar pe alocuri în rest. În Banat vorbim în principal despre ploi, iar în celelalte regiuni vor fi mai ales ninsori. Izolat, se va depune polei, iar la munte vântul se menţine alert. În aceste condiţii, temperaturile maxime pornesc de la -9 în nordul Moldovei, dar în sud-vest, unde vremea rămâne ceva mai caldă decât ar fi normal, încă se ating 11 grade la amiaza, cel mai probabil în vestul Olteniei.

În Bucureşti, joi va fulgui trecător, cel mai probabil în prima parte a zilei şi din nou spre sfârşitul nopţii, dar cerul va rămâne acoperit de nori tot timpul, iar la amiază temerpatura va fi de aproximativ 1 grad Celsius, exact cât ar trebui la această dată calendaristică.

Citeşte şi Weekend-ul vine cu ninsori puternice în Capitală. Temperaturile coboară până la minus 5 grade

Vineri, în regiunile intracarpatice temperaturile rămân ceva mai ridicate, dar în restul ţării continuă să scadă, aşa că la prânz termometrele vor indica minus 11 grade în nordul Moldovei, unde gerul nopţii nu se înmoaie nici peste zi, în timp ce în Banat încă se ating temperaturi plăcute, 9 grade vor fi la amiază. Cerul rămâne însă mai mult noros, iar precipitaţiile, prezente doar pe alocuri ziua, se extind în cursul nopţii următoare. Vorbim despre ninsori în Moldova şi la munte, mai ales ploi în Banat şi mixte în celelalte regiuni. Izolat, se va depune ceva polei, iar vântul devine alert nu doar la munte, ci şi în jumătatea sudică a ţării.

Şi în Bucureşti răcirea vremii continuă, cerul rămane noros şi, mai ales spre seara şi noaptea, vor fi precipitaţii, predominant ninsori. Vântul se înteţeşte şi el, temperatura nu mai trece de limita îngheţului, minus 1 grad este maxima zilei, iarna îşi intră în drepturi şi în Capitală în noaptea de vineri spre sâmbătă.

Sâmbătă va fi vreme închisă, cu precipitaţii multe, mai ales ninsori şi doar în vestul şi sud-estul ţării mai sunt şi câteva lapoviţe sau ploi, ce izolat încă favorizează depunerea de polei. Vântul se menţine alert la munte, dar şi în jumătatea de sud a ţării, iar temperaturile zilei nu depăşesc minus 13…12 în nordul Moldovei, ger în toată regula în această parte a ţării, în timp ce în Banat, Crişana şi sudul litoralului încă se ating 3 grade peste limita îngheţului.

În Capitală, sâmbătă ninsoarea continuă, iar maxima zilei nu mai depăşeşte minus 4 grade Celsius, astfel că vremea devine neplăcut de rece, chiar şi pentru sfârşit de Gerar. Iar vântul care încă suflă cu putere nu ameliorează cu nimic situaţia, dimpotrivă, amplifică simţitor senzaţia de rece.

Duminică în nord-vestul şi centrul ţării vor fi lapoviţe şi ninsori, dar în restrângere ca arie, iar în Moldova, de asemenea, ninsorile vor fi prezente mai ales în jumătatea sudică a regiunii. În schimb în Oltenia, Muntenia şi Dobrogea continuă să ningă, în sud-est – ca şi la munte – vântul încă are intensificări, iar maximele zilei vor fi de la -9 grade în Moldova până la 4 în nord-vest. Iar tendinţa este ca regimul termic să rămână mai sever în estul şi sudul ţării, în timp ce în regiunile intracarpatice temepraturile vor fi apropiate de cele normale la sfârşit de ianuarie. Însă precipitaţiile par să prefere şi în următoarele zile tot regiunile din jumătatea sudică a ţării noastre.

DailyBusiness
Isărescu avertizează: Tensiunile din Orientul Mijlociu cresc riscurile pentru economia României
Spynews
Ce s-a întâmplat cu actorul care l-a interpretat pe Iisus. Blestemul neștiut al acestui rol
Fanatik.ro
Meniul de Paște 2026 în penitenciarele din România: 9,59 lei pe zi pentru trei mese. Ce mănâncă deținuții
Capital.ro
Adevărul despre Elena Udrea. Ce s-a întâmplat în spatele gratiilor. Fostul director al penitenciarului a povestit în premieră
Playtech.ro
Cine este vinovat când intri fără drept pe o proprietate privată și ești mușcat de câinele din curte
Adevarul
Cine a câștigat și cine a pierdut în negocierea pentru șefii parchetelor. Fost consilier prezidențial: „Putem specula că în pachet au intrat și șefii serviciilor”
wowbiz.ro
Valentin Sanfira a vrut ca toată lumea să afle de la el! Mesajul emoționant transmis în mediul online: „Nu se poate nărui cu vorbe goale…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident tragic în Joia Mare! Un bărbat și-a pierdut viața în Bihor, după ce utilajul pe care îl conducea a căzut într-o râpă de 7 metri
iamsport.ro
”Dacă nu era Lucescu, Steaua nu câștiga Cupa Campionilor”. Mesajul primit de Florin Prunea, în direct, din partea unui ultras stelist important
MediaFlux
Ce este interzis în Vinerea Mare! Toți creștinii trebuie să știe
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România!
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj