ALERTĂ ÎN ASIA: Nave de luptă din China au intrat în apele teritoriale japoneze

Trei nave ale pazei chineze de coastă au pătruns luni pentru scurt timp în apele teritoriale ale insulelor disputate de China și Japonia, a doua incursiune de acest fel de la începutul anului, a anunțat paza japoneză de coastă, preluată de AFP.
Alina Costache
27 ian. 2014, 10:48
ALERTĂ ÎN ASIA: Nave de luptă din China au intrat în apele teritoriale japoneze

Cele trei vase au intrat în jurul orei 09.00 (00.00 GMT) în apele teritoriale care înconjoară Insulele Senkaku, controlate de Japonia, dar revendicate de Beijing sub numele de Diaoyu, a precizat sursa amintită. Acestea au plecat două ore mai târziu.

De peste un an, relațiile chino-japoneze se află la cel mai scăzut nivel din cauza conflictului teritorial din Marea Chinei de Est. În septembrie 2012, Tokyo a naționalizat trei din cele cinci insule ale arhipelagului în dispută, declanșând o serie de manifestații antijaponeze, uneori violente, în mai multe orașe din China.

Beijingul trimite frecvent nave de patrulare ale pazei de coastă în apele teritoriale ale acestor insule situate la 200 de kilometri nord-est de Taiwan și 400 de kilometri vest de Okinawa (sudul Japoniei), stârnind temeri cu privire la un posibil incident cu navele nipone aflate în regiune.

La sfârșitul lui noiembrie 2013, Beijingul a decretat o „zonă de identificare aeriană” deasupra Mării Chinei de Est care se suprapune peste cea a Japoniei și, mai ales, înglobează Insulele Senkaku.

China cere ca orice avion străin care pătrunde în zonă să își indice planul de zbor cu precizie, să își afișeze clar naționalitatea și să mențină comunicații radio care să îi permită ‘să răspundă rapid și corespunzător la cererile de identificare’ ale autorităților chineze.

Washingtonul, Tokyo și Seulul au trimis ulterior aparate militare în regiune, lăsând astfel să se înțeleagă că refuză să se supună noilor reguli.

În timpul unei sesiuni a Forumului Mondial Economic desfășurat recent la Davos, premierul Japoniei, Shinzo Abe, a comparat tensiunile actuale dintre Japonia și China cu rivalitatea dintre Marea Britanie și Germania dinainte de Primul Război Mondial.

Relația dintre Marea Britanie și Germania, a explicat premierul Japoniei, care aveau legături economice puternice, nu a prevenit izbucnirea unui război. El a adăugat că investițiile continue în domeniul militar ale Chinei reprezintă o sursă majoră de îngrijorare și instabilitate în regiune.

Într-un interviu apărut sâmbătă în cotidianul Financial Times, ministrul chinez de externe, Wang Yi, a declarat că este „uluit” de afirmațiile făcute de șeful cabinetului de la Tokyo.

DailyBusiness
Cine ar putea fi potențialii candidați la președinție la alegerile din 2028 în SUA
Spynews
Vlad Gherman a dezvăluit ce se întâmplă în viața lui și a Oanei Moșneagu. Mesajul care a stârnit reacții: ”Etape care necesită timp”
Fanatik.ro
Ce cheltuieli anuale are Mihai Neșu cu centrul de recuperare de la Oradea. Adăpostește 150 de copii și 70 de adulți: ”Nu facem față!”
Capital.ro
Oferta PPC care schimbă prețul energiei de la o oră la alta. Cine poate beneficia
Playtech.ro
Ce înseamnă „suma minimă de plată” de pe extrasul cardului. Nu este același lucru cu o rată obișnuită
Adevarul
„Au drumuri mai proaste decât noi, ceea ce e impresionant”. Ce cred românii despre Bulgaria după vacanțe și călătorii
wowbiz.ro
Geta Sterp, însărcinată pentru a doua oară! Sora lui Culiță va avea o fetiță
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
România a fost zguduită de o nouă mișcare seismică! În ce zonă s-a resimțit și cât de puternică a fost
iamsport.ro
A jucat sub comanda lui Gică Hagi și a dat verdictul în privința ”Regelui”: ”Aveam 7-8 goluri date și eram tot rezervă”
MediaFlux
Luna Nouă în Fecioară pe 10 septembrie 2026. Nativii care își vor schimba complet destinul
stirilekanald.ro
Centrala de la Cernavodă rămâne închisă! Dunărea nu are suficientă apă: „În următoarele zece zile nu vom avea suficientă apă pe Dunăre ca să putem porni” Planul Guvernului