Sate izolate de NĂMEŢI în Buzău, ajutor venit din CER VIDEO

Ajutor venit din cer pentru oamenii bolnavi, blocaţi din cauza nămeţilor. Un elicopter SMURD a intervenit pentru a transporta mai mulţi pacienţi în stare critică, din sate izolate de zăpezi din judeţul Buzău.
Romania TV
27 ian. 2014, 15:05
Sate izolate de NĂMEŢI în Buzău, ajutor venit din CER VIDEO

Unul dintre pacienţii care au avut nevoie de intervenţia elicopterului SMURD este o tânără de doar 21 de ani. Fata din localitatea buzoiană Vâlcele avea dureri abdominale crunte de ore bune iar nimeni nu ştia ce să-i facă. În sat nu exista un medic specialist şi nici aparatură pentru analize, potrivit România TV.

Citeşte şi Prefectul din Brăila a solicitat intervenţia unui elicopter pentru două gravide aflate în localităţi izolate

Zborul a fost extrem de periculos pentru echipajul medical. De ajutorul venit din cer au avut nevoie mai mulţi bolnavi care nu putea fi îngrijiţi în satele lor izolate de nămeţi. Printre ei, şi o femeie paralizată în urma unui accident vascular, dar şi mai mulţi oameni cu fracturi. Bolnavii au fost transportaţi la spitale din Buzău şi Bucureşti.

Citeşte şi Case îngropate din cauza zăpezii. O bătrână, blocată în propria locuinţă VIDEO

MAI: 23 de persoane, transportate cu elicoptere la spitale din Buzău, Vrancea şi Bucureşti

Piloţii Inspectoratul General de Aviaţie al MAI au acordat luni asistenţă aeromedicală pentru 23 de persoane aflate în stare critică, din localităţi din Buzău şi Vrancea, persoane pe care le-au transportat la spitale cu ajutorul elicopterelor.

„Din cele trei aeronave ale Ministerului Afacerilor Interne care au acţionat în cursul zilei de astăzi în judeţele Buzău şi Vrancea, două elicoptere – unul de tip EC 135 SMURD şi altul de capacitate mare de tip MI-17 – au aterizat în urmă cu puţin timp la baza aeriană din Băneasa a Inspectoratului General de Aviaţie. Întrucât condiţiile meteo nu au mai permis decolarea către Bucureşti, cel de al treilea elicopter al MAI a rămas în judeţul Buzău, la Şcoala Militară de Maiştri şi Subofiţeri a Forţelor Aeriene ‘Traian Vuia’ (sat Boboc, comuna Cochirleanca)”, informează MAI într-un comunicat.

Potrivit MAI, dintre cei 23 de pacienţi aflaţi în stare critică transportaţi la spital cu elicopterul, unul a fost dus din comuna Caşota la UPU Buzău, fiind vorba despre o femeie cu hemoragie. O altă persoană, cu fractură femurală, a fost preluată din comuna Robeasca şi transportată către Unitatea de Primiri Urgenţe Buzău.

De asemenea, un pacient în vârstă de 80 de ani, diagnosticat cu accident cardiovascular, a fost dus din localitatea Brădeanu la UPU Buzău. O persoană diagnosticată cu pericardită a fost transportată către Bucureşti.

Piloţii Inspectoratului General de Aviaţie al MAI au utilizat în misiunile de salvare întreprinse luni şi un elicopter de capacitate mare, de tip MI-17. Acesta a fost folosit pentru a prelua şi transporta către unităţile medicale de specialitate opt persoane.

Printre cele opt persoane, s-a numărat şi o fată de opt ani, din comuna Padina, diagnosticată cu pleurezie, care a fost dusă la o unitate medicală de specialitate din Bucureşti.

„Intervenţiile aeriene din judeţul Vrancea au fost executate cu ajutorul unui elicopter MAI de capacitate mare, de tip MI-8, acesta transportând şapte persoane care necesitau dializă către unităţi medicale specializate. Cu ajutorul aceleiaşi aeronave, piloţii MAI au reuşit şi preluarea unei femei însărcinate din satul Băleşti, a unui bărbat accidentat, de 64 ani şi a unui copil de cinci ani cu traumatisme, din comuna Sihlea, însoţit de mama lui”, precizează MAI.

MAI subliniază faptul că luând în considerare prognoza meteorologică existentă în acest moment, aeronavele Inspectoratului General de Aviaţie vor putea efectua misiuni de salvare şi asistenţă medicală şi în cursul zilei de marţi.

 

DailyBusiness
Salariile președintelui și premierului României ar putea crește MULT odată cu noua lege a salarizării
Spynews
Cristina Pucean, gest sfâșietor de 1 Iunie la mormântul nepoțelului. Cele mai emoționante imagini
Fanatik.ro
Triplu campion în SuperLiga, chemat la bătaie în RXF: „A fost de cascadorii râsului! Lupt cu oricine mă provoacă”
Capital.ro
Cristela Georgescu are probleme în afaceri. Câți bani a pierdut soția lui Călin Georgescu în 2025
Playtech.ro
Weekendul 5-7 iunie 2026 în București: ghidul complet pentru ieșiri cu filme, teatru și activități pentru copii
Adevarul
Tipurile de cancer strâns legate de consumul de alcool. Nu există o „cantitate sigură”, iar mitul „unui pahar pe zi” este fals
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Un an fără Teodora Marcu. Imaginile care sfâșie sufletul de la mormântul tinerei ucise. Ce a făcut familia în locul în care timpul pare că s-a oprit
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O familie din Moldova, spulberată în drum spre o nuntă. Cinci persoane și-au pierdut viața, printre care și doi copii
iamsport.ro
Acuzații grave la adresa primarului unui oraș important din România: ”E în sevraj de dimineața până seara! Când nu e cu alcoolul, e cu altele”
MediaFlux
Rusia amenință direct România. Putin e nervos din cauza dronei prăbușite în Galați
stirilekanald.ro
Ce sunt bacteriile bune și cum le alegi
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți