GIGI BECALI, de urgenţă la medic

GIGI BECALI a fost dus de urgenţă la spital. Potrivit România TV, el urmează să fie consultat de mai mulţi specialişti care vor stabili un diagnostic privind starea sa de sănătate înaintea procesului de miercuri, când magistraţii vor judeca cererea sa de întrerupere a pedepsei, din motive medicale.
Filip Stan
28 ian. 2014, 11:15
GIGI BECALI, de urgenţă la medic

GIGI BECALI a fost scos din Penitenciarul Poarta Albă marţi dimineaţă, el fiind dus pentru a fi consultat de mai mulţi specialişti, cu privire la starea sa de sănătate. Această decizie a fost luată pentru a se stabili un diagnostic cât mai corect, în contextul hotărârii pe care o va lua miercuri Tribunalul Constanţa, care va judeca cererea de eliberare a patronului Stelei, din motive medicale.

Gigi Becali va fi supus unei expertize medico-legale, care va fi făcută de Serviciul de Medicină Legală, au dispus, luni dimineaţă, magistraţii Tribunalului Constanţa, care au luat în discuţie cererea de întrerupere a pedepsei depusă de avocatul omului de afaceri, următorul termen fiind 29 ianuarie.

Gigi Becali a solicitat magistraţilor întreruperea pedepsei din motive medicale, susţinând că are nevoie de o operaţie la coloana cervicală.

Eu cer întreruperea pedepsei pentru o afecţiune care nu poate fi tratată în regim penitenciar. M-am hotărât să fac operaţia. Am dureri mari, nu pot dormi noaptea. Vreau să fac această operaţie în străinătate, nu în România„, a spus Becali în faţa instanţei.

El a precizat că suferă de această afecţiune de aproximativ 20-25 de ani, iar în tot acest timp a încercat să o trateze cu diverse remedii, inclusiv naturiste – venin de albine -, dar tratamentele efectuate nu au avut rezultate.

Becali a mai afirmat că a mers şi la o clinică specializată din Germania, iar medicii i-au spus că dacă nu se operează există riscul ca într-o zi să nu se mai poată mişca.

De asemenea, el a susţinut că, în urmă cu mai mulţi ani, a fost consultat şi de un medic din SUA, care i-a recomandat tot o intervenţie chirurgicală, spunându-i că cel mai indicat este efectuarea acesteia în SUA.

Gigi Becali a susţinut că a amânat intervenţia, pentru că este dificilă şi pentru că i s-a spus că medicina evoluează şi pot apărea noi tehnici de tratament.

Becali s-a arătat nemulţumit de faptul că deocamdată nu i s-a permis să iasă din penitenciar, deşi legea îi permite să aibă 30 de zile libere la un an de executare a pedepsei, el efectuând până acum aproape nouă luni de detenţie.

ANP funcţionează ca o sectă militară, pe care nu o interesează legile statului. Trebuia să am până acum 20 de zile de ieşire din penitenciar şi mi-au spus că nu reprezintă un stimulent„, a spus Becali.

Ulterior, judecătoarea de la Tribunalul Constanţa a dispus efectuarea unei expertize medico-legale, care va fi făcută de Serviciul de Medicină Legală, aceasta urmând să stabilească dacă Becali suferă de o boală gravă, dacă această afecţiunea poate sau nu să fie tratată în cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor sau în reţeaua medicală a Ministerului Sănătăţii şi dacă boala face imposibilă executarea pedepsei.

Instanţa a stabilit următorul termen pentru 29 ianuarie, când se va stabili dacă Becali va fi eliberat sau nu din închisoare pentru tratament medical.

La ieşirea din sediul Tribunalului Constanţa, avocatul lui Becali, Bogdan Vlad, a spus că este nemulţumit de modul în care este tratat clientul său.

„Aţi văzut cum l-au adus în sală? La regim deschis diferenţa constă în gradul de libertate şi de mişcare, în regim deschis te poţi deplasa în afara penitenciarului fără pază”, a spus Bogdan Vlad.

În 30 decembrie, Gigi Becali a formulat o cerere de eliberare din închisoare pe motive medicale, acuzând o afecţiune veche la coloană care nu a mai fost tratată în perioada încarcerării.

Gigi Becali a fost transferat, în 9 ianuarie, de la Penitenciarul Poarta Albă la Spitalul Penitenciar Poarta Albă, pentru a fi supus unor investigaţii medicale după ce a acuzat dureri de spate. El a revenit în penitenciar după şase zile.

În 11 ianuarie, avocatul lui Becali, Bogdan Vlad, declara pentru MEDIAFAX că Gigi Becali ar putea ieşi temporar din închisoare, pentru a se opera de hernie de disc cervicală, după ce a fost diagnosticat cu această afecţiune de medicii Spitalului Penitenciar Poarta Albă.

Finanţatorul Stelei are de executat o pedeapsă de trei ani şi jumătate de închisoare, după ce a fost condamnat, în 20 mai 2013, la trei ani de închisoare în dosarul schimbului de terenuri cu Ministerul Apărării şi a primit ulterior un spor de şase luni, după alte două condamnări, în dosarul „Valiza” şi în cel al sechestrării celor care i-au furat maşina.

Becali a fost încarcerat la Penitenciarul Jilava până în 29 octombrie, când a fost transferat la Penitenciarul Poarta Albă din judeţul Constanţa, după ce Administraţia Penitenciarelor a aprobat cererea acestuia.

El a depus, în timpul detenţiei, cereri de permisie sau de învoire pentru a participa la unele evenimente în familie, precum şi o cerere de întrerupere a pedepsei pentru trei luni, toate fiindu-i însă respinse.


DailyBusiness
Ministrul Energiei convoacă Comandamentul Energetic Național, pe fondul vremii severe și al avariilor din rețea
Spynews
Ce diferență de vârstă este între Vanessa și Bogdan de la Ploiești. Detaliul pe care mulți l-au ignorat până acum
Fanatik.ro
Gigi Becali s-a răzgândit! Transferul la FCSB a picat: „Nu se pune problema!”
Capital.ro
Schimbare de reguli la bloc. Deciziile asociației de proprietari riscă nulitate. Poșta Română a tăiat serviciul legal
Playtech.ro
Impozitul auto, recalculat în 2026. Cât plătesc şoferii anul acesta
Adevarul
Motivul crimei tânărului moldovean în Italia, explicat de polițistul suspect: „Videoclip cu tentă sexuală”
wowbiz.ro
Imagini care frâng inima, la peste 7 luni de la moartea Teodorei Marcu. Cum apare fiica ei în primul story postat de Alex după tragedie
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Veronica si Dorobațu sunt câștigătorii „Casa iubirii” sezonul patru. Primele declarații după ce au intrat in posesia marelui premiu
iamsport.ro
Nici Hagi, nici Balaci, nici Dobrin! Legenda Craiovei a spus cine a fost cel mai mare fotbalist român: ”Fiecare are preferințele lui”
MediaFlux
Fonduri europene 2026: Se oferă ajutoare financiare cuprinse între 50.000 și 300.000 pentru români
stirilekanald.ro
Femeie împușcată de 7 ori în fața copilului ei de 1 an! Doi indivizi mascați au intrat în locuință și au atacat-o fără milă! De necrezut ce a urmat
Superliga 2025 – runda finală: FCSB vs Rapid și alte 2 meciuri de top în weekend