O BOALĂ INCURABILĂ s-a declanşat într-un spital din SUA, după o intervenţie chirurgicală

Medicii şi oficialităţil unui spital din Carolina de Nord, în Statele Unite, au anunţat 18 pacienţi de la secţia de neurochirugie că este posibil să fi fost expuşi bolii Creutzfeldt-Jakob (CJD), o afecţiune neurologică gravă şi incurabilă, în urma intervenţiei chirurgicale.
Romania TV
11 feb. 2014, 08:38
O BOALĂ INCURABILĂ s-a declanşat într-un spital din SUA, după o intervenţie chirurgicală

Potrivit Institutului Naţionale pentru Afecţiuni Neurologice şi Atacuri Cerebrale, boala Creutzfeldt-Jakob afectează aproximativ o persoană dintr-un milion pe an în lumea întreagă. Spitalul a confirmat că la 18 ianuarie, a fost operat un pacient cu simptome de CJD şi în cazul căruia boala a fost confirmată ulterior, relatează CNN, citat de Mediafax.

Chiar dacă instrumentele chirurgicale au fost sterilizate în conformitate cu procedurile standard ale spitalului, ele ar fi trebuit supuse unor proceduri de sterilizare speciale. Centrul pentru prevenirea bolilor şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii recomandă ca echipamentul chirurgical folosit la pacienţii cu CJD să fie distrus sau decontaminat printr-un proces de dezinfecţie intensă.

Deşi CJD poate fi transmisă prin echipament chirurgical, oficialii spitalului susţin că probabilitatea ca pacienţii să fi contractat boala este foarte scăzută.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Mihai Stoica îl distruge pe Iulian Călin după eșecul cu U Cluj: „A inventat o simulare ordinară!”
Capital.ro
Nu ai folosit tot concediul de odihnă din 2026? Ce obligație are angajatorul pentru zilele rămase
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Cardul de sănătate nu mai e obligatoriu. Anunț pentru toți pacienții
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT