Negocierile pentru REUNIFICAREA CIPRULUI au fost reluate

Negocierile dintre ciprioţii greci şi ciprioţii turci în vederea reunificării Ciprului au fost reluate marţi, la Nicosia, după doi ani de suspendare, principala miză a discuţiilor fiind exploatarea resurselor energetice din largul insulei, relatează AFP, citată de Agerpres.
Romania TV
11 feb. 2014, 12:59
Negocierile pentru REUNIFICAREA CIPRULUI au fost reluate

Preşedintele Republicii Cipru şi liderul aşa-numitei Republici Turce a Ciprului de Nord (RTCN) au început convorbirile la birourile ONU situate pe aeroportul dezafectat din Nicosia, în prezenţa reprezentantei Naţiunilor Unite în Cipru, Lisa Buttenheim.

Trupele turce ocupă nordul Ciprului şi numai Republica Cipru, care controlează partea de sud a insulei, este recunoscută pe plan internaţional, în timp ce RTCN este recunoscută numai de Ankara. Ţara a intrat astfel divizată în UE în 2004, după eşecul unui prim acord de reunificare aprobat prin referendum de către ciprioţii turci, dar respins de ciprioţii greci.

La încheierea primei runde a negocierilor, Buttenheim urmează să citească o declaraţie comună a celor doi lideri prin care se stabileşte o „foaie de parcurs” pentru negocieri. Preşedintele Republicii Cipru, Nicos Anastasiades, este însoţit de negociatorul-şef Andreas Mavroyiannis.

Mai mulţi politicieni ciprioţi greci şi-au exprimat opoziţia faţă de reluarea discuţiilor, dar preşedintele Nicos Anastasiades a subliniat vineri că acest acord privind „foaia de parcurs” nu este decât o primă etapă. Potrivit unor informaţii din presă, textul declaraţiei prevede un referendum pentru întreaga insulă în cazul unui acord final, potrivit Agerpres.

În 2012, negocierile de pace au fost suspendate de ciprioţii turci, când guvernul de la Nicosia a preluat preşedinţia Consiliului UE. În opinia lui Hubert Faustmann, profesor de istorie şi ştiinţe politice la Universitatea din Nicosia, „aceasta este cea mai mare şansă pentru pace, din 2004, datorită rezervelor de petrol şi gaz”.

Pe de altă parte, în timp ce sudul insulei, aflat în pragul falimentului, a fost constrâns să recurgă la un program de asistenţă internaţională cu condiţii grele pentru Nicosia, aceste resurse energetice sunt considerate de mulţi ca o „barcă de salvare”. Americanii şi francezii şi-au anunţat deja sprijinul pentru relansarea negocierilor intercipriote.

În anul 1974, armata turcă a invadat partea de nord a insulei după o lovitură de stat a naţionaliştilor ciprioţi greci care doreau alipirea Ciprului la Grecia.

După eşecul acordului din anul 2004, acceptat de ciprioţii turci, dar respins de cei greci, discuţiile au fost suspendate în vara anului 2012, când entitatea ciprioţilor greci, Republica Cipru, singura recunoscută pe plan internaţional, a preluat preşedinţia semestrială a Consiliului Uniunii Europene, iar ciprioţii turci s-au retras de la masa tratativelor.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Radu Ciucă a avut parte de o surpriză la ziua de naștere a Andrei. Ce a făcut Cătălin Măruță: „Nu eram pregătit pentru asta”
Fanatik.ro
Întrebat despre Gigi Becali, Mihai Stoica a răbufnit în direct: „E singurul om din istoria fotbalului care face asta!”
Capital.ro
Anunț de ultim moment de la Ministerul Energiei privind Turceni 5. Grupul pe cărbune va rămâne în funcțiune în ciuda angajamentelor din PNRR
Playtech.ro
Stațiunea din România care rămâne aglomerată și în septembrie. Cât costă cazarea după încheierea sezonului
Adevarul
Cum își răcoreau grecii casele acum 2.000 de ani, fără aer condiționat. Trucurile care funcționează și astăzi
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cine suportă costurile tratamentului Alinei Pușcău din America. Dan Alexa, dezvăluiri despre starea modelului: „Costă undeva la jumătate de milion. Situația e gravă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alexandru Gabriel, un tânăr de 22 de ani din Iași, a dispărut fără urmă. Iubita lui a alertat autoritățile
iamsport.ro
Afacere de milioane de euro între frații Pavăl și Ion Țiriac
MediaFlux
Marius Șumudică o ia pe interzis în Floreasca! Supărat că îl jignesc suporterii FCSB, antrenorul jignește regulile de circulație Foto și Video Paparazzi
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat