Barack Obama va vizita patru state asiatice în aprilie

Preşedintele american Barack Obama va efectua în aprilie vizite în Japonia, Coreea de Sud, Malaezia şi Filipine, în cadrul unui turneu în Asia, a anunţat miercuri Casa Albă, potrivit Mediafax.
Romania TV
12 feb. 2014, 21:49
Barack Obama va vizita patru state asiatice în aprilie

Posibilitatea unui turneu în Asia a fost anunţată încă în noiembrie 2013, de către consilierul prezidenţial american pentru Securitatea naţională, Susan Rice, însă ea nu precizase ce state vor fi vizitate.

În octombrie 2013, Obama a luat decizia de a-şi anula întregul turneu în Asia din cauza crizei bugetare din Statele Unite. Atunci preşedintele american urma să se deplaseze în Indonezia, Brunei, Malaysia şi Filipine.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Casei Albe, Jay Carney, Obama intenţionează în cadrul turneului său din aprilie să „contribuie la creşterea investiţiilor diplomatice, economice şi de securitate ale Statelor Unite în ţările din regiunea Asia-Pacific”.

Casa Albă nu a precizat data exactă la care va începe acest turneu.

Obama urmează să se întâlnească la Tokyo cu premierul japonez Shinzo Abe, având scopul de a „consolida relaţiile economice”, a afirmat Carney.

În Corea de Sud, preşedintele american va discuta cu omologul său sud-coreean despre situaţia din Coreea de Nord, potrivit aceleiaşi surse.

De asemenea, Obama urmează să vorbească cu premierul Malaeziei, Najib Razak, despre progresele înregistrate în domeniile diplomatic, economic şi al Apărăii, iar în Filipine preşedintele american va discuta cu omologul său, Benigno Aquino, despre cooperarea economică şi în domeniul securităţii, a relatat Carney.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Florinel de la Chefi la cuțite, scandal în avion cu o stewardesă! A primit interdicție
Fanatik.ro
Ce mesaj i-a trimis lui Ion Țiriac soția moștenitorului imperiului Ferrari. Cum a fost numit miliardarul
Capital.ro
Un nou tip de pensie în UE, inclusiv în România. Avantajele PEPP. Comisia Europeană vrea reguli noi la pensia portabilă
Playtech.ro
Bulgaria a trecut la euro, dar turiștii români se plâng de cursurile din stațiuni: „Au încercat să ne păcălească”. Unde e bine sa schimbi bani
Adevarul
Trenul „Leon” fabricat la Electroputere Pașcani va transporta astronauți și experți aerospațiali, la 45 de ani de la zborul lui Dumitru Prunariu
wowbiz.ro
Acuzații explozive în cazul crimei din Bihor! Mesaj dur al mamei elevei ucise în Bihor: „Nu voi lăsa adevărul să rămână ascuns”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
VIDEO Momentul în care o mamă și copilul ei sunt loviți pe trecere de o mașină condusă de un șofer de 79 de ani, în Eforie Sud
iamsport.ro
Neluțu Varga și Răzvan Raț au investit într-un ”startup absolut revoluționar, care schimbă vieți”
MediaFlux
Fostul șef de cabinet al lui Zelenski, Andrei Iermak, suspect oficial într-o anchetă de corupție. NABU cere arestarea
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi