Mihai Necolaiciuc a fost eliberat. El va fi cercetat în liberate

Fostul director general CFR, Mihai Necolaiciuc, a părăsit arestul, joi seara, el spunând că primul lucru pe care îl va face în libertate este să-şi vadă familia şi că va continua să se apere, aşa cum a făcut-o până acum.
Romania TV
26 ian. 2012, 14:27
Mihai Necolaiciuc a fost eliberat. El va fi cercetat în liberate

Mihai Necolaiciuc,  extrădat în 20 aprilie 2011 din SUA, pentru a fi judecat pentru prejudicierea companiei cu 70 de milioane de euro – a fost eliberat joi , după revocarea tuturor celor patru mandate de arestare.

Tribunalul Bucureşti a admis, joi, recursul lui Necolaiciuc, care reclamase decizia Judecătoriei sectorului 1 prin care i-a fost prelungit mandatul de arestare.

Decizia tribunalului este definitivă.

Întrucât şi celelalte trei mandate de arestare au fost revocate în timp, fostul director general al CN CFR, Mihai Necolaiciuc, va fi judecat, în continuare, în stare de libertate, pentru prejudicierea companiei feroviare cu 70 de milioane de euro.

Instanţa Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti urmează să comunice locului de deţienere hotărârea tribunalului, apoi Necolaiciuc va fi eliberat din penitenciar.

Într-unul din cele patru dosare, în 16 februarie 2009, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) l-au trimis în judecată pe Mihai Necolaiciuc pentru două infracţiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice.

Alături de el sunt judecaţi Mihail Gabriel Misir, fost director comercial al CN CFR, pentru abuz în serviciu contra intereselor publice, Viorica Olăeru, fost director al Direcţiei Economice, Dragoş Vasile Vlăduţ, fost şef al Serviciului Aprovizionare, Ilie Vlăduţ, fost funcţionar la Serviciul Aprovizionare, Alexandru Nicolae, fost director al Bazei de Aprovizionare Basarab şi coordonator achiziţii la Serviciul Aprovizionare, toţi acuzaţi de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice.

Potrivit rechizitoriului, în perioada 2002 – 2003, Mihai Necolaiciuc, în calitate de director general al CN CFR, a semnat 23 de comenzi de achiziţii de piese pentru instalaţii feroviare către SC General Com Electrica SA Bucureşti. Aceste comenzi ar fi fost semnate cu încălcarea prevederilor legale şi în lipsa oricăror documente care să ateste necesitatea şi oportunitatea achiziţiei, furnizorul nefiind neautorizat de Autoritatea Feroviară Română, precum şi fără a fi derulate proceduri de achiziţii publice şi fără încheierea unor contracte prevăzute de lege.

Ulterior, Necolaiciuc a semnat personal, în mod nelegal, instrumente de plată în valoare totală de 55.676.765.698 de lei vechi, reprezentând contravaloarea unor mărfuri „inutile şi cumpărate la suprapreţ”, şi a acceptat semnarea nelegală de către alte persoane a unor instrumente de plată. În demersul său, Necolaiciuc a fost ajutat de subordonaţii săi Mihail Gabriel Misir, Viorica Olăeru, Vlăduţ Dragoş Vasile şi Nicolae Alexandru.

În această modalitate, CN CFR ar fi fost prejudiciată cu suma de 71.628.080.358 de lei vechi, pentru care compania s-a constituit parte civilă în cauză.

De asemenea, în perioada 2002-2003, Mihai Necolaiciuc a semnat patru comenzi către SC Nurelo Prest Com SRL Târgu Jiu (furnizor neautorizat AFER), cu încălcarea prevederilor legale şi în lipsa oricăror documente care să ateste necesitatea şi oportunitatea achiziţiei. Comenzile au fost semnate fără derularea unor proceduri de achiziţii publice şi fără încheierea unor contracte prevăzute de lege.

Ulterior, în mod nelegal, Necolaiciuc a semnat instrumente de plată în valoare totală de 25.230.049.630 de lei vechi, acceptând plăţi pentru întreaga cantitate de marfă furnizată, reprezentând „contravaloarea unor mărfuri inutile şi cumpărate la suprapreţ”. Pentru unele cantităţi de mărfuri nu au existat comenzi scrise, însă CN CFR le-a recepţionat şi plătit. Necolaiciuc a fost ajutat de subordonaţii săi Mihail Gabriel Misir, Vlăduţ Dragoş Vasile, Vlăduţ Ilie şi Nicolae Alexandru.

În această modalitate, CN CFR a fost prejudiciată cu suma de 61.909.121.680 de lei vechi. În vederea recuperării prejudiciului, procurorii au dispus aplicarea sechestrului asigurător asupra a două imobile (teren şi clădire, pensiune agroturistică situată în Buşteni, judeţul Prahova) aparţinând lui Vlăduţ Ilie. Celelalte bunuri imobile, precum şi sume de bani din conturile bancare ale inculpaţilor au fost indisponibilizate în alte două dosare penale aflate pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

Mihai Necolaiciuc s-a sustras de la urmărirea penală pe tot parcursul acesteia, precum şi de la cercetările desfăşurate în alte două dosare penale, astfel că Judecătoria sectorului 1 Bucureşti a emis mandate naţional şi european de arestare şi de urmărire internaţională.

Necolaiciuc a mai fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie în alte două dosare penale.

La 1 februarie 2008, procurorii DNA l-au trimis în judecată pe Mihai Necolaiciuc, director general al CN CFR în perioada iulie 2000 – octombrie 2003, pentru şapte infracţiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice, cu consecinţe deosebit de grave şi trei infracţiuni de utilizare a creditelor în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate, care au produs companiei un prejudiciu de peste 18 milioane de euro.

Într-un alt dosar, în 24 iunie 2008 procurorii l-au trimis în judecată pe Mihai Necolaiciuc pentru trei infracţiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată şi continuată şi utilizarea subvenţiilor în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate. Alături de el sunt judecaţi Mihail Gabriel Misir şi Viorica Olăeru.

În al patrulea dosar, deferit justiţiei în 12 mai 2011, procurorii DNA îl acuză pe Mihai Necolaiciu, alături de Viorica Olăeru – fost director al Direcţiei Economice în cadrul CN CFR SA în perioada 26 noiembrie 2001 – 10 octombrie 2003, – de utilizare în alte scopuri a creditelor garantate din fonduri publice sau care urmeaza sa fie rambursate din fonduri publice, în forma continuată (66 de acte materiale).

Concret, în cursul anului 2000, România a încheiat cu Banca Europeană de Investiţii (BEI) un contract de finanţare pentru realizarea „Proiectului de reconstrucţie pentru eliminarea efectelor inundaţiilor”, ce viza reconstruirea infrastructurii afectate de inundaţiile din 2000 şi din anii anteriori. În ceea ce priveşte CFR, finanţarea s-a acordat pentru efectuarea de lucrări de reconstrucţie şi consolidare a liniilor de cale ferată în valoare de 34,3 milioane euro.

Clauzele contractuale stipulau ca banii să fie utilizaţi exclusiv pentru achiziţionarea de bunuri şi servicii şi pentru realizarea lucrărilor de natura celor mentţionate. Fondurile necesare rambursării împrumutului se asigurau de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor.

În aceste condiţii, în perioada decembrie 2001 – ianuarie 2003, Necolaiciuc şi Olăeru şi-ar fi încălcat atribuţiile de serviciu şi, ignorând clauzele contractului de împrumut, ar fi utilizat suma de 86.099.721.567 ROL (aproximativ 2.754.728 de euro), provenită din creditul acordat de BEI, în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate. Concret, cei doi au avizat 66 de ordine de plata catre 57 de societati comerciale fiind achitate, în mod preferenţial, bunuri şi servicii fără legătură cu proiectul (servicii de publicitate în presă, saci de folie, radiotelefoane HP, frigidere, echipamente aer condiţionat, salopete din doc, covoare PVC, calendare şi agende etc.).

În vederea recuperarii pagubei create, procurorii au dispus luarea masurilor asiguratorii asupra bunurilor imobile, atât din România cât si din SUA, aparţinând celor doi inculpaţi.

DailyBusiness
Taxa pe BOALĂ revine! Guvernul îi obligă pe români să plătească CASS pe anumite concedii medicale
Spynews
Orașul italian care a fost numit cea mai subestimată destinație de lux din Europa. Este cunoscut drept "noua Toscana"
Bzi.ro
Andreea Esca, apariție incendiară în costum de baie, la 52 de ani! „Ne place la mare, la soare!” – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Ce pensie specială are George Copos! Câţi bani încasează lunar fostul patron al Rapidului! Apariție rară alături de soție la Ateneul Român. Video
Capital.ro
Taxă majorată cu până la 80%. Șoferii din Români sunt obligați să plătească. Se aplică amendă dacă circuli fără să achiți
Playtech.ro
Cine este Ionuț Costea, fostul președinte Eximbank condamnat la 6 de închisoare pentru mită. Când va fi adus în țară cumnatul lui Mircea Geoană
DailyBusiness
Evaluare Națională. Luni, 23 iunie, peste 159.000 de elevi de clasa a VIII-a susțin proba scrisă la limba și literatura română
Adevarul
Cât de mare e pericolul unor atentate teroriste în România după ce a izbucnit războiul SUA - Iran. Expert: „Riscul e acum peste tot”
wowbiz.ro
Ți se face pielea de găină! Mama Teodorei Marcu, distrusă de durere la aproape 3 săptămâni de când și-a pierdut fiica. Ipostaza sfâșietoare în care a fost surprinsă femeia
Spynews
Cum va fi vremea în acest weekend la munte și la mare, în România. Prognoza completă
Spynews
Ultimele informații despre starea de sănătate a lui Mihai Leu. Anunțul făcut de Institutul Clinic Fundeni: “Pacientul este ...“
Evz.ro
Noua metodă de furt în Grecia. Bruiatul sistemului de închidere
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
Gimnasta cu aur pentru România la Jocurile Olimpice, luptă dură cu depresia: „Am ajuns aproape în comă”
kanald.ro
Cod galben de caniculă în 34 de județe și București. Temperaturile maxime vor ajunge la 38 de grade Celsius
Cancan.ro
BREAKING NEWS! Anunțul făcut de Donald Trump. E știrea momentului în lumea întreagă
Playsport.ro
TAXA obligatorie de circulație, de la 1 iulie : până la 5.000 de lei pentru șoferi. Schimbarea care lovește...
Capital.ro
Bucurie imensă pentru Elena Udrea. Comisia de eliberare condiționată de la Penitenciarul Târgșor a luat decizia
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată Diana Munteanu la 46 de ani. Imaginile cu fosta soție a lui Claudiu Niculescu au devenit virale
stirilekanald.ro
Tentativă de asasinat asupra lui Volodimir Zelenski. Serviciile de informații spun că atacul a fost dejucat
Cinci zodii care vor avea noroc triplu pana la sfarsitul verii. Vin luni magice si abundenta financiara
MediaFlux
Factura la curent crește de la 1 iulie! Noile prețuri anunțate de ministrul Energiei
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Revoluție în primării: Viceprimarii din comunele mici ar putea dispărea! Cseke Attila anunță restructurări și tăieri de sporuri