Inter şi Juventus, amendate pentru insulte şi manifestaţii rasiste

Cluburile Inter Milano şi Juventus Torino au fost amendate pentru insultele şi manifestaţiile rasiste ale suporterilor la meciul direct câştigat de torinezi, scor 2-1, a anunţat agenţia Ansa.
Romania TV
31 oct. 2011, 18:33
Inter şi Juventus, amendate pentru insulte şi manifestaţii rasiste

Inter Milano va plăti o amendă de 20.000 de euro pentru un banner despre „nostalgia pentru Heysel”, potrivit Mediafax. La 29 mai 1985, pe stadionul Heysel, la meciul Juventus – Liverpool, din finala Cupei Campionilor Europeni, 39 de persoane, fani ai echipei Juventus, au murit înainte de începerea meciului, în urma incidentelor cu huliganii englezi. O gaură în grilajul tribunei Z, unde se aflau italienii, a permis celor 200 de englezi să-i atace. Cuprinşi de panică, fanii lui Juve au încercat să părăsească tribuna: o mişcare care s-a soldat cu 39 de morţi – 34 de italieni, doi belgieni, doi francezi şi un irlandez – călcaţi în picioare sau zdrobiţi, şi peste 600 de răniţi.

Sâmbătă, un alt banner al fanilor interişti cerea „Moarte lui Agnelli”, la adresa preşedintelui de la Juventus, Andrea Agnelli.

Gruparea Juventus a fost amendată cu 10.000 de euro pentru scandările rasiste ale suporterilor. Fanii torinezi sunt cunoscuţi pentru acest gen de manifestaţii şi l-au luat „la ţintă” pe Mario Balotelli, atacantul care acum joacă la Manchester City, când acesta evolua la Inter Milano.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Valerie Lungu și Alex Gîlcă, scrisori emoționante la Asia Express. Ce declarații de dragoste și-au făcut după ce au fost despărțiți
Fanatik.ro
„Lukic – omul meciului, Dawa – comisarul de serviciu!”. Notele lui Marcel Pușcaș după U Cluj – FCSB 1-0
Capital.ro
Copilul primește bursă socială, iar salariul părintelui crește. În ce condiții poate fi retras sprijinul
Playtech.ro
Cum scazi consumul centralei pe timpul nopții. La câte grade să setezi termostatul înainte de culcare
Adevarul
Șase magazine din România, vizate de un posibil atac cibernetic. Temperaturile din frigidere au crescut brusc în toiul nopții
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
Unul dintre cele mai așteptate stadioane din România prinde contur: ”O arenă care va duce mai departe numele unei legende”
MediaFlux
S-a decis cu cât cresc pensiile. Anunț de ultimă oră făcut de ministrul Muncii pentru milioane de pensionari
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT