Antonescu: USL SE RUPE de la principii, nu de la scaune. PSD nu mai vrea să mă susţină la prezidenţiale

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, spune că doar PSD este de vină pentru eventuala rupere a USL, deoarece nu a respectat angajamentele asumate faţă de PNL la formarea Uniunii.
Romania TV
23 feb. 2014, 08:49
Antonescu: USL SE RUPE de la principii, nu de la scaune. PSD nu mai vrea să mă susţină la prezidenţiale

„Evaluarea noastră, a celor din PNL, e că opţiunea de a pune capăt USL (…) e o decizie a lui Victor Ponta şi a PSD”, a spus liderul PNL, în emisiunea „După 20 de ani”.

El consideră că PSD nu doreşte să îl susţină la alegerile prezidenţiale din 2014 şi să respecte, astfel, cel mai important punct al angajamentului luat între cele două partide la formarea USL: „Am avut o înţelegere pentru susţinerea unui candidat comun la Preşedinţie, în persoana mea. PSD a ajuns în situaţia în care nu mai are timp să se prefacă, şi ca atare trebuie să acţioneze, nu doreşte, nu îşi permite, nu vrea să ţină acest angajament politic. PSD, domnul Ponta, grupurile din jurul său, de un an de zile cel puţin, dau semne şi acţionează cu hotărâre, concret, împotriva angajamentului de a susţine un candidat comun în persoana mea„.

CITEŞTE ŞI: Crin Antonescu aruncă în aer USL: Mai devreme sau mai târziu, Klaus Iohannis va fi PREMIER în locul lui Ponta

Totodată, Antonescu acuză PSD că nu a respectat înţelegerea privind independenţa justiţiei.

„Am avut angajamentul şi viziunea asupra justiţiei, de a avea o justiţie independentă, în sensul a ceea ce era de scos de sub influenţa politică a lui Traian Băsescu, clară, cum a fost în aceşti ani, dar nu de a o duce sub influenţa altora. Iată iar o divergenţă majoră”, a mai spus Antonescu.

Preşedintele liberal s-a declarat nemulţumit şi de felul în care programele economice ale liberalilor au fost puse în practică de Guvernul Ponta. „Am avut câteva puncte clare de program economic, în legătură cu care noi am considerat şi considerăm că trebuie să ne grăbim, domnul Ponta, cei din PSD, fără a le respinge, consideră că trebuie să le mai amâne sau să nu le abordeze cu prioritatea cu care credem noi că trebuie să le abordeze.(…) Sunt măsuri care au fost întârziate, sunt măsuri care ar trebui luate mai repede. Sunt măsuri care trebuiau negociate mai rapid şi apăsat inclusiv cu FMI. În această privinţă nu fac un atac la domnul Victor Ponta, care a discutat, principalul său coleg în negocierile cu FMI a fost ministrul Finanţelor care este un liberal”, a precizat Antonescu.

Alinaţa nu se rupe de la nişte scaune, ci de la nişte principii şi de la nişte fapte. De la principiul că în orice coaliţie fiecare partid are identitatea, autonomia şi drepturile lui. Nu pot eu, ca partid politic, să-mi asum răspunderea pe oameni pe care domnul Ponta îi pune unde doreşte dânsul. Al doilea princioiu este acela că fiecare partid are dreptul de a îmbunătăţi actul guvernamental”, a menţionat Crin Antonescu.

DailyBusiness
Macron: Dialogul cu Putin ar trebui să aibă loc fără „prea mulți interlocutori, să fie un mandat clar”
Spynews
Europa se pregătește pentru era reginelor! Majoritatea tronurilor vor fi ocupate de femei
Fanatik.ro
Istoricul mașinilor, arma secretă a dealerilor auto. Detaliul la care ar trebui să fie românii atenți. „Poate fi tăiată în două și să nu apară”
Capital.ro
Doliu în lumea muzicii. România a pierdut o voce emblematică. Talentul său a fost unic
Playtech.ro
Servicii stomatologice decontate de CNAS în 2026. Ce tratamente poți face gratuit
Adevarul
Lumea în pericol. Verdict sumbru după raportul de la Munchen: „Garanțiile de securitate se diluează. Rusia încă are forța să facă o nefăcută”
wowbiz.ro
Rezultatul autopsiei lui Sorin, afaceristul mort împreună cu soția și copilul în accidentul din Iași! Cauza reală a decesului
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Afaceristul Sorin Ciprian Iacob s-a stins din viață în urma unui grav incident rutier, în Ciortești! UPDATE: Femeia însărcinată și copilul și-au pierdut viața la spital
iamsport.ro
BREAKING | Adi Mutu, noul antrenor de la Universitatea Craiova?! Mihai Rotaru a rupt tăcerea
MediaFlux
Dezvăluiri din ședința CCR: Judecătorul Gheorghe Stan, întors din concediu paternal pentru a susține trimiterea pensiilor speciale la CJUE
stirilekanald.ro
Diana va fi înmormântată cu onoruri militare. Viitoarea mămică a murit împreună cu fetița din pântec și cu soțul afacerist, Sorin Iacob, în tragedia din Iași
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj