Scenariul unei intervenţii în FORŢĂ a Rusiei în Ucraina este EXCLUS

Preşedintele Consiliului Federaţiei (Camera superioară a Parlamentului federal rus), Valentina Matvienko, o apropiată a preşedintelui Vladimir Putin, a exclus miercuri scenariul unei intervenţii militare a Rusiei în Ucraina, apreciind totodată ca prematură ideea simplificării procedurilor de acordare a cetăţeniei ruse locuitorilor Crimeii, informează agenţia de presă Interfax-Ukraina.
Romania TV
26 feb. 2014, 13:15
Scenariul unei intervenţii în FORŢĂ a Rusiei în Ucraina este EXCLUS

„Un astfel de scenariu nu este posibil”, a spus Valentina Matvienko, o apropiată din anturajul preşedintelui rus Vladimir Putin, citată de agenţia menţionată. „Rusia a declarat şi îşi reconfirmă poziţia – nu avem dreptul şi nu putem interveni în afacerile interne ale unui stat suveran„, a declarat ea, încercând să nege speculaţiile vehiculate în ultimele zile în privinţa unei intervenţii în forţă a Rusiei în Crimeea.

Mai mult, Valentina Matvienko, fostă guvernatoare a Sankt-Petersburgului, consideră ca prematură ideea avansată de unii deputaţi din Duma de Stat (camera inferioară a parlamentului federal) privind simplificarea procedurilor de acordare a cetăţeniei ruse pentru locuitorii din Crimeea. „Cred că această iniţiativă este prematură. Aceasta propunere ar trebui să fie analizată cu atenţie şi bine cântărită„, a spus preşedintele Senatului rus, apreciind că o astfel de iniţiativă este la ora actuală „inoportună”, informează Agerpres.

Citeşte şi IANUKOVICI se află în UCRAINA. Detaliile presei despre locul în care se ASCUNDE. Concubina lui e în Abu Dhabi

Un proiect de lege privind simplificarea acordării cetăţeniei ruse pentru cetăţenii din Ucraina şi membrii familiilor lor a fost depus luni în Duma rusă şi ar putea să fie luat miercuri în discuţie.

Cei trei preşedinţi ai Ucrainei independente înaintea lui Viktor Ianukovici (preşedintele destituit de parlament) – Leonid Kravciuk, Leonid Kucima şi Viktor Iuşcenkoau denunţat miercuri, într-o declaraţie comună, un amestec direct al Rusiei în viaţa politică a Crimeii.

În acelaşi timp, pe internet au apărut imagini video în care camioane militare cu numere ruseşti se deplasează în oraşul-staţiune Ialta (Crimeea). Camioanele intră într-un sanatoriu local, aparţinând Federaţiei Ruse, iar din ele sunt debarcaţi soldaţi şi muniţie.


Locuitorii din crimeea nu sunt prea încântaţi de noua democraţie de la Kiev

Cea mai mare parte a populaţiei din Crimeea nu doreşte să-i fie impusă „noua” democraţie de către guvernul central de la Kiev, a opinat miercuri preşedintele Comisiei pentru afaceri externe din Duma de Stat din Rusia, Aleksei Puşkov, scrie RIA Novosti, citată de Agerpres.

Occidentul, în opinia demnitarului, trebuie să recunoască faptul că locuitorii din Crimeea au dreptul de a-şi exprima propria voinţă. Parlamentarul rus mai consideră că, „dacă Occidentul a recunoscut Maidanul (Piaţa Independenţei) din Kiev ca exponent al voinţei poporului ucrainean„, atunci ar trebui să admită că şi „locuitorii Crimeii au dreptul de a-şi exprima propria voinţă”.

Altercaţii au izbucnit miercuri între participanţii la două mitinguri separate în faţa parlamentului local din Crimeea, dar aceste focare de agresiune fizică au deocamdată un caracter local, transmite de la faţa locului RIA Novosti.

În ajun, locuitorii din Peninsula Crimeea a început un protest pe termen nelimitat în faţa Consiliului Suprem (parlamentul) din Simferopol, capitala regiunii, cerând parlamentarilor să nu recunoască noua conducere a ţării, care a ajuns la putere în urma revoltelor soldate cu victime umane la Kiev.

DailyBusiness
SUA introduc testarea pentru deficitul de testosteron în rândul militarilor de peste 30 de ani
Spynews
Bogdan de la Ploiești, filmat în timp ce țipă la Vanessa în plină stradă: ”Mai are puțin și o bate” | VIDEO
Fanatik.ro
Cutremur în Liga Naţională! Clubul a anunţat Federaţia că se retrage din cauza problemelor financiare
Capital.ro
Curs valutar miercuri, 22 iulie. Ce valoare au euro, dolarul american și gramul de aur. BNR a publicat noile cotații
Playtech.ro
Turiștii români au ales cea mai dezamăgitoare plajă din Thassos. Prețurile și accesul, principalele reproșuri
Adevarul
Paradoxul imobiliar din România: vânzările scad, dar prețurile cresc. Gabriel Biriș: „Ne așteaptă o ajustare de durată, de circa 5 ani”
wowbiz.ro
Dragostea plutește la propriu pe litoral! Doi îndrăgostiți au transformat marea într-o scenă de film romantic. Turiștii prezenți s-au uitat de două ori
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Bani pentru elevii care au obținut media 10 la examenele naționale! Ce sume ar putea primi absolvenții
iamsport.ro
E sigur că Ionuț Chirilă va fi demis după două luni de CS Dinamo: ”Un dobitoc care bea și fumează pe stadion!”
MediaFlux
Legătura lui Donald Trump cu frații Tate. Se fac presiuni pentru extrădare
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România