The Economist: În România, iarna nemulţumirii are mici şanse să se transforme într-o vară glorioasă

Publicaţia britanică face o radigrafie a situaţiei sociale din România şi, în context global, este pesimistă cu privire creeterea nivelului de trai.
Romania TV
28 ian. 2012, 21:45
The Economist: În România, iarna nemulţumirii are mici şanse să se transforme într-o vară glorioasă

Iarna nemulţumirii din România are puţine şanse să se transforme într-o vară glorioasă, pe fondul împrumuturilor contractate de această ţară şi al perspectivelor economice sumbre din întreaga regiune, afectată de criza din zona euro, potrivit unui comentariu publicat pe blogul The Economist, preluat de Mediafax.

Au fost numiţi „viermi”, „o mahala ineptă şi violentă” sau „ciumpalaci”, dar sute dintre ei, exasperaţi de măsurile de austeritate, de incompetenţa politică şi absenţa consultării publice în privinţa legilor, încă ies pe străzile îngheţate din Bucureşti şi din alte oraşe româneşti pentru a le cere preşedintelui şi Guvernului să demisioneze, afirmă comentariul săptămânalului britanic.

„Acum este iarna nemulţumirii noastre – Suckerspeare”, scrie pe un banner în Piaţa Universităţii din Bucureşti, aceeaşi în care protestatarii anticomunişti au fost bătuţi şi ucişi la începutul anilor 1990 în timpul confruntărilor cu minerii controlaţi de Guvern. Acum cererile sunt mult mai diverse: nu exploatării gazelor de şist şi a minereurilor de aur cu cianuri, da revenirii la monarhie, la pensii la mai mari, la taxe mai mici şi mai multe piste pentru biciclete.

Alţii le cer pur şi simplu politicienilor să îi respecte. Iar după două săptămâni de proteste, se pare că politicienii au început să asculte sau cel puţin să găsească ţapi ispăşitori, scrie publicaţia britanică, referindu-se la demiterea ministrului de Externe Teodor Baconschi şi la demisia lui Iulia Urban, care au insultat protestatarii.

Miercuri, preşedintele Traian Băsescu a rupt în cele din urmă tăcerea cu un discurs televizat, în care a recunoscut că s-a produs o „ruptură” între el şi o parte din populaţie. El a afirmat că austeritatea a fost necesară pentru a restabili sănătatea economică a României şi s-a plâns că este „nedrept” să fie numit „dictator”, aşa cum au făcut unii protestatari.

Între timp, opoziţia încearcă să obţină capital de pe urma mişcării de protest, organizând demonstraţii în paralel. Dar preluarea puterii de către un Guvern de centru-stânga la sfârşitul anului este improbabil să salveze românii de la alte măsuri de austeritate, continuă The Economist. Ţara a contractat un alt împrumut de cinci miliarde de dolari de la FMI, în afară de pachetul de 27 de miliarde convenit în 2009 cu UE şi FMI. Având în vedere că perspectiva de creştere este redusă în toată regiunea pe fondul crizei din zona euro, „iarna nemulţumirii din România are puţine şanse să se transforme într-o vară glorioasă„, conchide publicaţia britanică.

DailyBusiness
Trump mobilizează industria privată pentru a-și consolida superioritatea tehnologică în programele spațiale
Spynews
Ultimele cuvinte ale lui Cătălin Măruță în calitate de prezentator al emisiunii! De abia a putut să vorbească de lacrimi
Fanatik.ro
Cum a ajuns David Popovici de la Steaua la Dinamo! Dezvăluirea neașteptată: „Arată caracterul acestui tânăr”
Capital.ro
ITP 2026. RAR anulează inspecția tehnică periodică. Documentul devine nul. Regulă pentru proprietarii de mașini
Playtech.ro
Cine primeşte bani pentru prima zi de concediu medical: lista categoriilor exceptate de la regulă
Adevarul
Individul misterios care știa tot ce mișcă și se vorbește în România. Povestea incredibilă a „geniului rău” din spatele lui Cuza, omul care a organizat primul serviciu de spionaj și informații modern românesc
wowbiz.ro
Ultimele cuvinte ale kinetoterapeutului Alin Neacșu. Mesajul din biletul de adio găsit în cabinetul său din Pitești
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Ce s-a întâmplat cu trupul bărbatului găsit mort în curtea spitalului d... Vezi mai mult
iamsport.ro
Atac necruțător la adresa șefilor de la Rapid: ”Ați transferat balastru, rumeguș, borduri”
MediaFlux
Test nuclear secret efectuat de China. SUA acuză camuflarea exploziilor nucleare
stirilekanald.ro
Primele dezvăluiri făcute de criminalul de 13 ani în cazul uciderii lui Mario: „Mă teroriza”
Top 5 sloturi Yggdrasil