PROGRAMUL DE GUVERNARE: Noul guvern păstrează neschimbate obiectivele în domeniul sănătăţii

Guvernul Ponta 3 păstrează în programul politic pe care își va asuma răspunderea în Parlament majoritatea obiectivelor în domeniul sănătății pe care le-a avut și în programul precedent.
Romania TV
07 mart. 2014, 16:06
PROGRAMUL DE GUVERNARE: Noul guvern păstrează neschimbate obiectivele în domeniul sănătăţii

Singura mențiune care lipsește din actualul program este „revizuirea sistemului de salarizare în direcția flexibilizării și stimulării performanței și competitivității prin excluderea profesiei medicale și de asistent medical, inclusiv moașe din categoria personalului bugetar”.

Obiectivul general al Guvernului Ponta 3 în domeniul sănătății îl reprezintă „un sistem de sănătate care sprijină și oferă posibilitatea cetățenilor să atingă o stare cât mai bună de sănătate și care contribuie la creșterea calității vieții acestora”.

„Sistemul nostru de îngrijire a sănătății, cu instituțiile sale și profesioniștii din sănătate, așază pacientul în centrul preocupărilor sale. Conceptul social pe care se fundamentează sistemul sănătate este bazat pe principiile de acces universal la asistență medicală de calitate și, prin urmare, presupune aplicarea principiului solidarității în finanțare. Una dintre principalele sarcini pentru Guvern va fi identificarea și sistematizarea direcțiilor optime de acțiune pentru implementarea măsurilor de reformă în cadrul unui proces legislativ amplu, care să permită satisfacerea așteptărilor populației, dar și al mediului politic”, se arată în programul politic.

Guvernul mai arată că „trebuie redată cetățenilor încrederea în sistemul de sănătate, prin accesul civilizat la serviciile medicale de care au nevoie, precum și redarea demnității personalului medical”.

Executivul are în vedere întărirea rolului sistemului de sănătate prin elaborarea unei strategii de dezvoltare și modernizare a sistemului de sănătate românesc pe termen scurt, mediu și lung; promovarea politicilor de sănătate ca politici intersectoriale prin implicarea altor sectoare în creșterea stării de sănătate a populației și implementarea conceptului „sănătatea în toate politicile publice”; promovarea politicilor de sănătate bazate pe dovezi și, implicit, reașezarea ponderii componentelor sistemului de sănătate (servicii de sănătate publică, servicii de sănătate comunitare, servicii preventive, asistență medicală ambulatorie); dezvoltarea politicilor de sănătate în parteneriat cu organizațiile de pacienți/populația, organizațiile profesionale; revizuirea sistemului de finanțare și implementarea unui control riguros al cheltuielilor publice și continuarea și îmbunătățirea accesului populației la servicii medicale de urgență prin consolidarea sistemului integrat.

În ceea ce privește managementul sistemului de sănătate Guvernul vizează reorganizarea sistemului de asigurări de sănătate prin modificarea și revizuirea legislației, crearea cadrului instituțional pentru îmbunătățirea continuă a calității serviciilor pentru sănătate, diversificarea competențelor, atribuțiilor și responsabilităților medicilor de familie, vizând creșterea rolului asistenței medicale primare în îmbunătățirea continuă a performanței sistemului de sănătate, finanțarea unor politici publice în domeniul sănătății printr-o mai bună gestionare a fondurilor europene, elaborarea, finanțarea și implementarea programelor de screening pentru depistarea precoce și tratarea bolilor netransmisibile, cu impact major asupra indicatorilor stării de sănătate, cu prioritate pentru bolile oncologice, cardiovasculare și cerebrovasculare.

De asemenea, se are în vedere depolitizarea managementului sistemului de sănătate prin asigurarea dezvoltării carierei profesionale, pe baza unui cadru instituțional și legislativ, fundamentat pe criterii de performanță, dezvoltarea structurii de integritate la nivelul ministerului sănătății și a structurilor deconcentrate care să asigure respectarea principiului transparenței decizionale la toate nivelurile de funcționare a sistemului de sănătate, redefinirea sistemului informațional pentru a exclude redundanțele și a asigura validitatea și calitatea datelor, dezvoltarea unui Sistem Informatic Integrat în Sistemul de Sănătate Publică (SIISSP) ca suport pentru sistemul informațional, care să permită interoperabilitatea aplicațiilor informatice existente și viitoare pe baza unei arhitecturi integratoare, care să permită utilizarea eficientă a informațiilor în elaborarea politicilor de sănătate și managementul sistemului.

Guvernul Ponta 3 dorește la fel ca în programul de guvernare anterior organizarea serviciilor de sănătate prin creșterea accesului populației la servicii de sănătate de bază, coordonarea/integrarea serviciilor de sănătate, inclusiv prin identificarea și dezvoltarea rolurilor altor instituții cu impact potențial asupra stării de sănătate (autorități publice locale, unități de învățământ, asistență socială etc.), coordonarea îngrijirilor de sănătate prin asigurarea unor trasee optime pentru pacienți, pe categorii de afecțiuni, dezvoltarea de centre de sănătate ambulatorii multifuncționale (specialități medicale; specialități paraclinice/servicii de imagistică/laborator/explorări funcționale), implementarea și monitorizarea de instrumente care să asigure calitatea serviciilor de sănătate/siguranța pacienților, management profesionist al programelor naționale de sănătate și asigurarea unui sistem informațional performant pe plan orizontal și vertical care să integreze toate componentele sistemului sanitar.
În ceea ce privește finanțarea sistemului de sănătate, Guvernul va promova măsuri referitoare la: separarea finanțării serviciilor de sănătate în pachet de servicii de sănătate de bază, pentru toți cetățenii — asigurați și neasigurați—, pachet care va cuprinde domeniile: urgență, prevenție, programe naționale de sănătate și pachet de servicii medicale suplimentare pentru cetățenii asigurați în regim privat, asigurări deductibile într-o limită stabilită de Guvern; reglementarea participării companiilor producătoare de tehnologii medicale la finanțarea parțială a creșterii costurilor de utilizare a acestor tehnologii.

Executivul urmărește pregătirea și atragerea de personal medical prin: asigurarea formării unui număr adecvat de categorii de personal cu preponderență pentru specialitățile deficitare; reformarea rezidențiatului în ceea ce privește admiterea, pregătirea și obținerea calificărilor de specialist; asigurarea de condiții suplimentare/motivante, în vederea instalării de cabinete medicale în zonele defavorizate. Totodată, se are în vedere dezvoltarea unor proiecte de atragere a resurselor umane, respectiv rezidențiatul pe post susținut prin facilități din partea comunităților locale; subvenționarea chiriilor pentru medicii rezidenți și tinerilor specialiști de la comunitățile locale și acordarea unor facilități la deschiderea cabinetelor medicale ale medicilor de familie și ale medicilor din ambulatoriul de specialitate, centrelor multifuncționale, inclusiv diminuarea redevențelor la un nivel acceptabil și coplata la utilități etc.

Un obiectiv fundamental în ceea ce privește infrastructura este asigurarea de resurse financiare suplimentare din fonduri europene și prin parteneriat public privat (PPP), mai ales aferente cadrului financiar multianual 2014 — 2020.

Astfel, se are în vedere reactualizarea documentației și demararea construcției a opt spitale regionale de urgență, spitale de cel mai complex și înalt nivel calitativ; dezvoltarea spitalelor județene de urgență de interes strategic și creșterea competenței acestora.

Totodată se urmărește finalizarea extinderii infrastructurii SMURD la nivel național (asigurarea de echipaje SMURD la nivel rural pentru creșterea operativității și prin participarea autorităților locale) și menținerea capacității de intervenție prin dotarea serviciilor de ambulanță și SMURD utilizând programe multianuale de dotare.

Documentul mai prevede recondiționarea și dotarea ambulatoriilor de specialitate din spitale prin Programul Operațional Regional, prin alte programe comunitare, prin programe cu Banca Mondială sau prin finanțare de la Ministerul Sănătății dar și sprijinirea investițiilor private în construcția și dotarea de spitale noi, prin garantarea creditelor de către statul român și subvenționarea parțială a dobânzilor.

Alte obiective ale programului de guvernare privesc dezvoltarea și implementarea serviciilor e-health la nivel național; reabilitarea și dezvoltarea platformelor de investigații radiologice, terapie intensivă, radioterapie, precum și a blocurilor operatorii și a laboratoarelor de cardiologie intervențională, neuro-radiologia intervențională, gastro-enterologia intervențională și altele similare la nivelul spitalelor strategice.

Documentul are în vedre înființarea unor centre pentru arși în cel puțin trei regiuni, pe lângă cele din București; dezvoltarea unor centre de chirurgie cardiovasculară pediatrică și neonatală.

În ceea ce privește dezvoltarea tehnologiilor medicale programul stipulează dezvoltarea și implementarea politicii de evaluare a tehnologiilor medicale; dezvoltarea de politici specifice pentru domeniile de bază ale tehnologiilor medicale (medicamente, dispozitive medicale, echipamente de înaltă performanță, etc.).

Guvernul are în vedere compensarea medicamentelor pentru pensionarii cu venituri reduse.

De asemenea, documentul stipulează înființarea Companiei Farmaceutice Naționale pentru crearea diversității necesare asigurării pieței cu medicamente; dezvoltarea Unifarm, companie de import și distribuție pentru asigurarea continuității aprovizionării și desfacerii de medicamente pentru populație; repornirea și dezvoltarea activității Institutului Cantacuzino pentru asigurarea independenței în domeniul vaccinurilor și promovarea unor produse la export, acesta având rol strategic național și regional.

Totodată se are în vedre dotarea cu echipamente performante în domenii de asistență medicală cum sunt oncologie/radioterapie, radioterapie etc.

 

DailyBusiness
RAR publică date oficiale privind consumul și emisiile de CO2 ale autoturismelor înmatriculate în România. Ce trebuie să știe șoferii
Spynews
Legătura între coșmaruri și riscul de deces precoce. Sfaturi pentru gestionarea stresului
Bzi.ro
Ce a făcut Mihai Leu chiar înainte să moară, deși era în comă profundă. Soția sportivului a oferit detalii dureroase
Fanatik.ro
Creatura înfricoșătoare care a fost văzută pe teritoriul României. Și-a făcut apariția la Cluj, Brașov și în Ialomița. Ucide cu sânge rece atunci când atacă
Capital.ro
România a pierdut cea mai iubită prezentatoare TV. Românii nu o vor uita niciodată
Playtech.ro
Vară deşertică în România. Prognoza meteo pentru următoarele săptămâni îngrijorează meteorologii
DailyBusiness
Pensiile românilor în pericol. Angajații din casele de pensii au declanșat un protest în urma măsurilor fiscale luate de Ilie Bolojan
Adevarul
Dezvăluiri din dosarul generalilor Coldea și Dumbravǎ: acuzații de filaj la avocați, afaceriști si magistrați. Cine e Sorin Georgescu
wowbiz.ro
Anna, soția lui Mihai Leu, interviu în lacrimi: „I-am spus să se odihnească… și el mi-a răspuns cu o lacrimă, deși era în comă profundă”. Ultimele clipe ale campionului povestite în exclusivitate
Spynews
Scene dureroase la înmormântarea lui Mihai Leu. Soția lui, Anna, a plâns în hohote lângă sicriul marelui sportiv | FOTO
Spynews
Ultima postare a motociclistului italian, înainte să moară! Bărbatul era fascinat de urșii din România | FOTO
Evz.ro
Ce au spus unul despre altul la DNA membrii grupului generalului Coldea
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
Imaginile durerii de la Hunedoara! Rămasă fără cuvinte, soția lui Mihai Leu a fost consolată de sute de oameni
kanald.ro
Cod portocaliu de caniculă în peste jumătate din România! Temperaturile maxime ating 40 de grade Celsius în următoarele zile
Cancan.ro
Nicușor Dan, mai bogat cu 12 milioane de euro! Banii urmează să îi fie virați pe card
Playsport.ro
O nouă meserie a apărut, iar firmele sunt disperate să-i angajeze: „Sunt plătit să repar toată ziua greșelile făcute de...
Capital.ro
Călin Georgescu nu mai scapă. Cum plănuia să pună mâna pe țară. Procurorii au aflat totul
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Frumoasa iubită a milionarului român din Rusia a spus „Da”
stirilekanald.ro
Șefa s-a urcat pe ea și a sufocat-o. Sfârșit tragic pentru angajata de 26 de ani dintr-un supermarket
Irina Columbeanu își schimbă viața! Fiica lui Irinel Columbeanu pleacă din Malibu și nu va mai locui cu Monica Gabor
MediaFlux
Se recalculează pensiile pentru 5 milioane de pensionari! Anunțul CNPP
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
România arde, iar în trei țări se moare de frig! Temperaturile extrem de scăzute au dus la moartea a zeci de persoane