Ponta: Dacă preşedintele refuză să promulge legea privind certificatele verzi vom da o OUG

Premierul Victor Ponta a anunțat că Guvernul va emite o ordonanță de urgență privind cota de acordare a certificatelor verzi în cazul în care președintele Traian Băsescu nu va promulga legea de aprobare a OUG 57/2013 privind producerea energiei din surse regenerabile.
Iulian Tudor
12 mart. 2014, 15:26
Ponta: Dacă preşedintele refuză să promulge legea privind certificatele verzi vom da o OUG

Șeful Guvernului susține că președintele refuză promulgarea legii fie din „interese politice egoiste”, fie din motive de „mare corupție”, potrivit Agerpres.

„Sunt două variante: ori este vorba de interesul extrem de egoist și politic al președintelui de a avea un impact major asupra economiei și cetățeanului român în 2014, probabil interes strict politic, fie este vorba de un interes strict material de sprijinire ilicită și ilegală a unor interese economice și în acest caz este vorba de mare corupție pentru că suma totală care în acest fel ar urma să fie sau nu plătită de către toți consumatorii industriali și casnici este de aproape 500 de milioane de euro în anul 2014. În fața acestei situații, la nivelul Guvernului, dacă președintele va continua să refuze promulgarea unei legi votate de două ori la Parlamentul României (…) evident că va trebui să emitem o ordonanță de urgență pe acest subiect până pe 1 aprilie”, a afirmat Ponta, într-o conferință de presă la Palatul Victoria.

Premierul a reiterat că în lipsa promulgării actului normativ prețul facturii va crește cu 50%.

„În anul 2013 din surse regenerabile, în România, s-au produs 6,2 terawatti, din producția totală reprezintă o cotă de 11,1% energie regenerabilă susținută prin schema de ajutor de stat cunoscută ca certificate verzi. Prin proiectul de lege pe care Guvernul l-a transmis Parlamentului și a fost votat de Parlament — de două ori chiar — se menține pentru anul 2014 această cotă de piață de 11,1% la care se acordă certificate verzi și nu se aplică creșterea la 15% așa cum era prevăzut într-o lege (…) din 2008. Reconsiderarea cotei din anul 2014 la valoarea realizată în 2013 de 11,1% va asigura păstrarea prețului actual, preț de bursă cu fluctuațiile de rigoare. Dacă legea pe care Parlamentul a votat-o de două ori și pe care președintele României a refuzat de două ori să o promulge nu este promulgată până la 1 aprilie, efectul va fi acela de a asigura certificate verzi pentru 15% din energia produsă în România. Valoarea determină o creștere de aproape 50% a impactului în factura finală a consumatorului casnic sau industrial referitor la ceea ce este de plătit pentru energie regenerabilă, de la 42 de lei pe MW la 63 de lei pe MW”, a explicat prim-ministrul.

Traian Băsescu îi răspunde lui Victor Ponta în scandalul facturilor majorate de la energie

Victor Ponta a calificat drept neadevărate afirmațiile președintelui conform cărora Executivul nu ar fi notificat Comisia Europeană cu privire la aceste proceduri.

„Este total neadevărat că nu am prenotificat și notificat, urmat toate procedurile pe care orice țară a Uniunii Europene le urmează atunci când este vorba de ajutor de stat”, a mai spus Ponta.

DailyBusiness
ANAF începe controalele la sânge. PFA-urile și SRL-urile cu cheltuieli „pe firmă”, fără scăpare
Spynews
Gina Chirilă, mesaj emoționant de ziua ei de naștere! Bogdan Vlădău i-a făcut o urare publică: ”Am trecut prin foc”
Bzi.ro
De ce s-a îmbrăcat în alb Mihaela Rădulescu la înmormântarea lui Felix Baumgartner: Care este semnificaţia spirituală ascunsă a acestei culori – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Reghe îi răspunde dur Anamariei Prodan: “Oamenii care nu au ce face vor să iasă în evidență”
Capital.ro
Dezastru pentru Traian Băsescu. Guvernul României l-a refuzat. Decizia luată vineri, 8 august
Playtech.ro
Lovitură pentru viitorii pensionari: Banii din Pilonul II nu vor mai putea fi încasați integral
Adevarul
Pachetul 2 de măsuri de austeritate majorează amenzile de circulație. Când este suspendat dreptul de a conduce
wowbiz.ro
Detaliul observat pe crucea lui Ion Iliescu! Lipsa de pe simbolul funerar face lumină în tot ceea ce s-a speculat despre fostul președinte al României
Evz.ro
Iubire ca în filme, telenovela care a făcut istorie. A avut audiențe record
Prosport.ro
Mădălina Ghenea, imagini hot în plină vară! Fosta iubită a lui Grigor Dimitrov s-a afişat în costum de baie
kanald.ro
A murit un jurnalist de legendă! Acesta s-a stins din viață la 68 de ani
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather, avertisment pentru bucureșteni: Nu ieșiți din case în aceste 3 zile
iamsport.ro
BREAKING | Unul dintre cei mai bine plătiți jucători de la Rapid își forțează plecarea: 'Trebuie să scăpăm de el, nu avem ce face!'
StirileBZI
Val de scumpiri pe piața imobiliară din Iași! Consultant: „Cel mai mult s-au scumpit apartamentele din zonele limitrofe”
stirilekanald.ro
Cine este bărbatul de 41 de ani care a murit strivit de ATV! Părinții săi, urlete de durere la locul tragediei
Prăpăd pe șosele din România! A fost făcut una cu pământul