Toader: Parlamentul va putea funcţiona şi fără opoziţie, ne vom organiza pentru a avea cvorum

Liderul deputaţilor PDL, Mircea Toader, a declarat că Parlamentul va putea să lucreze chiar dacă opoziţia va absenta, arătând că, atât la Cameră cât şi la Senat, majoritatea parlamentară se va organiza astfel încât să aibă cvorum de lucru, inclusiv cu parlamentari miniştri.
Romania TV
30 ian. 2012, 16:18
Toader: Parlamentul va putea funcţiona şi fără opoziţie, ne vom organiza pentru a avea cvorum

„Noi avem cvorum de şedinţă şi la Camera Deputaţilor şi la Senat. Din punct de vedere numeric, la Senat cvorumul de lucru este 68, iar noi avem 69 de senatori, cu tot cu miniştri care sunt senatori. Nu contează, ne organizăm în aşa fel să vină toţi, ne vom organiza să avem peste tot cvorum”, a precizat Mircea Toader.

Liderul deputaţilor PDL a spus că nu înţelege de ce opoziţia doreşte să nu aibă niciun cuvânt de spus, dar a subliniat că Parlamentul va putea să lucreze.

„Parlamentul va putea să lucreze, aşteptăm ca opoziţia să vină să-şi susţină iniţiativele, îi invităm să le susţină, dacă vor bine, dacă nu nu”, a adăugat Mircea Toader.

El a arătat că, în aceste condiţii, nu înţelege cum opoziţia poate să depună o moţiune de cenzură în Parlament.

USL va intra în grevă parlamentară până la alegeri, a anunţat, luni, preşedintele PNL, Crin Antonescu. El a precizat că senatorii şi deputaţii PSD, PNL şi PC îşi vor păstra „mandatul şi dreptul de vot” pe care să le activeze „în situaţii de maximă importanţă”.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Primele imagini de la înmormântarea Valentinei, fata găsită într-o valiză în râul Olt. Ce se întâmplă la cimitir
Fanatik.ro
Sorana Cîrstea a acumulat 2,3 milioane de dolari în 2026: titlu WTA, sferturi la Roland Garros și optimi la US Open
Capital.ro
Siegfried Mureșan a depus programul de guvernare la Parlament: Vom continua pe baza lucrurilor făcute de Guvernul României în ultimul an
Playtech.ro
Unde poți călători fără viză cu pașaport românesc. România, în clasamentul celor mai puternice pașapoarte
Adevarul
Locul de pe Pământ unde s-au născut printre cele mai letale și devastatoare popoare din istorie. Cum era viața în patria originală a războinicilor de coșmar
wowbiz.ro
Fosta iubită a lui Vlad Bălțățeanu, mărturii cutremurătoare: „Eu am reușit să plec, Valentina nu a mai apucat” Tânăra susține că și ea a fost abuzată
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
PIAS, oprită temporar în acest weekend. Cum vor fi acordate medicamentele și cum se vor realiza consultațiile
iamsport.ro
Edi Iordănescu a remarcat absența unui tricolor din lotul lui Gică Hagi: ”M-a surprins un pic că nu a fost”
MediaFlux
Alegeri anticipate în România. Autoritatea Electorală a început deja pregătirile
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte