Ponta: Am discutat cu Băsescu despre decizia de a interzice unor cetăţeni maghiari să intre în România

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că a avut o discuție cu președintele Traian Băsescu despre declararea ca indezirabili a unor cetățeni maghiari.
Romania TV
17 mart. 2014, 21:26
Ponta: Am discutat cu Băsescu despre decizia de a interzice unor cetăţeni maghiari să intre în România

„Am discutat astăzi cu domnul președinte, am avut o discuție despre problema cu declararea unor cetățeni maghiari indezirabili sau, mă rog, interdicția de a intra în România. A fost o discuție pe această temă”, a spus Ponta, la România TV

Premierul a precizat că numărul celor care vor primi interdicția de a intra în România nu este unul mare și că nici nu era cazul să fie.

„Era cazul, pe de-o parte, ca noi să nu reacționăm exagerat sau disproporționat. Orice fel de escaladare a tensiunilor este folosită doar de politicienii extremiști din Ungaria și de cei câțiva jurnaliști care vor să-și mai crească audiența cu subiectul ăsta. Pe de altă parte, dacă sunt situații legale, nu putem să nu le aplicăm și să nu luăm măsuri”, a explicat primul-ministru.
Ponta a adăugat că linia pe care merge Executivul în această problemă este „echilibrată și rațională”, arătând că măsurile luate au rolul de a nu inflama „o situație artificială”.

Patru cetăţeni maghiari, membri ai unor organizaţii extremiste, au primit interdicţie de a intra pe teritoriul României timp de un an de zile, a anunţat purtătorul de cuvânt al MAI, Monica Dajbog.

A fost instituită, astfel, măsura nepermiterii intrării pe teritoriul României, pentru o perioadă de un an, pentru patru cetăţeni maghiari: Zsolt Tyirityán, membru al organizaţiei „Oastea Haiducilor”, György Gyula Zagyva, membru Jobbik, Szavay Istvan, membru Jobbik, şi Nikola Bela, membru al Gărzii Maghiare, a anunţat purtătorul de cuvânt al MAI. 

Faţă de cei patru, organele competente au sesizat Curtea de Apel Bucureşti, în vederea declarării acestora ca indezirabili. Referitor la cei patru cetăţeni maghiari, există indicii temeinice care arată că fac parte din structuri implicate în activităţi de natură naţionalist-extremistă, ce constituie riscuri la adresa ordinii publice şi a securităţii naţionale a României.

DailyBusiness
Pâinea, tot mai scumpă pe mesele românilor. Franzela albă rămâne soluția celor cu venituri mici
Spynews
Prima imagine de la accidentul în care a murit Tal Berkovich de la Chefi la cuțite! Unde mergea și cine o însoțea în mașină
Fanatik.ro
Pontul anului în imobiliare: cât costă ”Castelul Gelsor” din Piața Unirii. Blocul cu 8 etaje al lui Sorin Ovidiu Vîntu, scos din nou la licitație
Capital.ro
Interzis pentru proprietarii de apartamente. Președintele de bloc nu e obligat. Locatarii nu au niciun drept
Playtech.ro
Obiectul din bucătărie care duce la pierderea căldurii din casă. Nici nu îţi dai seama cât de mult scade temperatura în locuinţă
Adevarul
Cu cât se scumpesc gazele de la 1 aprilie. Furnizorii au început să afișeze ofertele
wowbiz.ro
Mesajul pe care minorul de 13 ani l-ar fi trimis familiei lui Mario, la scurt timp după crimă. Plănuiesc sau nu părinții lui să îl scoată din țară: „Intenționează să ducă băiatul…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un bărbat din Buzău a fost împușcat la... Vezi mai mult
iamsport.ro
Marius Tucă ar fi influențat repartizarea unui cunoscut jurnalist la o unitate SRI: ”Du cererea la Ministerul Apărării, las-o la intrare și vorbim”
MediaFlux
Românii săraci vor primi bani de Paște și Crăciun! Ce prevede noul proiect
stirilekanald.ro
VIDEO Cauza accidentului de la Lugojel. Un suporter a dezvăluit ce s-a întâmplat, de fapt, înainte ca microbuzul să intre în TIR: "S-a blocat volanul în depășire"
Top 5 sloturi Yggdrasil