Ne încălzim cu gaz rusesc, de trei ori mai scump decât cel românesc

Gerul năprasnic a luat prin surprindere producătorii şi distribuitorii de gaze care nu aveau rezerve de gaz necesare pentru a trece de această perioadă. Singura soluţie găsită au fost importurile din Rusia care au explodat în ultimele zile. Numai că gazul rusesc este de patru ori mai scump decât cel românesc.
Romania TV
31 ian. 2012, 08:14
Ne încălzim cu gaz rusesc, de trei ori mai scump decât cel românesc

Se pare că problema a pornit de la companiile distribuitoare de gaz către care oamenii plătesc lună de lună factura de gaze naturale. Aceste companii, dacă nu şi-au făcut provizii de gaze, trebuie în acest moment să cumpere gaz natural din import care este mult mai scump.

De exemplu gazul românesc costă undeva la 160 de dolari mia de metri cubi, iar cel din Rusia, pentru că despre acesta este vorba, trece de 500 de dolari.

Pe de altă parte oficialii din Ministerul Economiei spun că este atât de frig afară, încât chiar dacă şi-ar fi făcut companiile distribuitoare aceste rezerve tot s-ar fi ajuns la importuri din Rusia.

O soluţie posibilă ar fi fost ca în ultimii ani autorităţile din România să negocieze cu ruşii un preţ mai bun, deoarece românii plătesc printre cele mai mari preţuri cerute de ruşi vreunui stat din Europa.

Nu se știe când, însă această creştere a costului trebuie să se vadă şi în factură. Este clar că această creştere a costului cu gazele de import va afecta profitul Romgazului, societatea românească care exploatează gaze naturale și care deja importă gaze din Rusia. Şi Petromul, o altă companie distribuitoare, importă gaze din Rusia şi ar putea să fie afectată.

O altă soluție ar putea fi ca Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei să fie de acord cu majorarea tarifelor pentru populaţie, însă Fondul Monetar Internaţional spunea luni că acest lucru nu s-ar întâmpla în următoarele şase luni până la un an.

DailyBusiness
Ministrul Energiei explică de ce este golit Lacul Vidraru. „Am văzut teoriile conspiraționiste semi-reptiliene, niște aberații cât casa”
Spynews
Hidrologii anunță prăpăd în mai multe zone din România! A fost emis cod portocaliu de inundații. Unde vor lovi puhoaiele
Bzi.ro
Diana Munteanu a impresionat în costum de baie! Imagini incendiare cu fosta soție a lui Claudiu Niculescu – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
„El e cel mai bogat fotbalist din România. Are afaceri de 10 milioane de euro”. Discuție senzațională dezvăluită de Mitică Dragomir cu vedeta FCSB
Capital.ro
Statul va spiona cu dronele. Proprietarii români de case NU mai pot schimba nimic în curte. Primăria trebuie să aprobe tot
Playtech.ro
Somația de plată, în 2025. Cât timp ai ca să-ți plătești datoriile, după ce o primești, pentru a evita executarea silită
Adevarul
Laura Vicol, reacție stropșită după ce a fost prinsă încălcând legea pe stadion. Avocata-vedetă trăiește după propriile reguli
wowbiz.ro
A murit! Doliu în showbiz. Detalii șocante despre tragedia momentulu
Evz.ro
Iepurii zombie cu coarne și tentacule invadează grădinile oamenilor
Prosport.ro
Imaginile verii cu Diana Munteanu în costum de baie
kanald.ro
O femeie a fost ucisă cu sânge rece de partenerul ei, în Constanța. Bărbatul a înjunghiat-o în propria lor locuință
Cancan.ro
BREAKING | Un deputat s-a sinucis chiar în clădirea Parlamentului
iamsport.ro
Mașina care a scris istorie inclusiv în România comunistă împlinește 56 de ani! Cum arăta primul model Skoda vândut în peste un milion de unități
MediaFlux
Pensiile care se modifică complet. Ministrul Muncii anunță sprijin real și corect
stirilekanald.ro
Mihai, un român de 24 de ani, a murit sub privirile neputincioase ale prietenilor
Motivul pentru care familia Măruță a cerut ordin de protecție: hărțuitorul ar fi obsedat de Andra! ”Sunt îngerul ei păzitor!”