A fost lansat primul film documentar 3D românesc care promovează Maramureşul

Primul documentar etnografic românesc în format 3D realizat în România, "Culegătorii de folclor", regizat de Gabriel Boholt, a fost lansat oficial, luni seară, la cinematograful Patria din Bucureşti, în prezenţa directorului RomâniaFilm, Marius Iuraşcu, şi a directorului CNC, Eugen Şerbănescu, relatează Mediafax.
Romania TV
31 ian. 2012, 08:17
A fost lansat primul film documentar 3D românesc care promovează Maramureşul

„Culegătorii de folclor” face parte din prima trilogie de documentare 3D artistice etnografice din România şi va mai include titlurile „Moş Pupăză” şi „Nuntă în Maramureş”. Cele trei producţii au scopul de a promova Maramureşul şi tradiţiile sale, iar dacă acestea vor avea succes, vor urma alte documentare 3D de prezentare a unor regiuni importante ale ţării. Filmul de 23 de minute va intra în cinematografele din reţeaua RADEF la începutul lunii februarie.

Înainte de prima proiecţie a filmului, regizorul Gabriel Boholt a glumit cu publicul. „Nu trageţi în pianist!”, a spus el, când a urcat pe scena de la sala 3D a cinematografului Patria. Regizorul, care s-a definit ca fiind „un fotograf care devine cineast”, i-a rugat pe cei prezenţi să nu compare filmul său cu pelicula 3D „Avatar”.

Pe de altă parte, Marius Iuraşcu, directorul general RomâniaFilm, s-a declarat încântat de producţie. Acesta a mărturisit că a fost impresionat când a văzut, în documentarul „Culegătorii de folclor”, „moroşeni care dau repede din picioare în 3D”.

Filmul „Culegătorii de folclor” a fost realizat pe Valea Izei, Sighetul Marmaţiei, şi prezintă viaţa unui cuplu tânăr de muzicieni din Maramureş. Filmul este creaţia unei echipe de profesionişti ai RomâniaFilm, coordonată de Gabriel Boholt, regizorul peliculei, şi Marius Iuraşcu, directorul general RomâniaFilm.

Filmul a fost realizat în coproducţie, producătorul principal fiind Asociaţia pentru Integrare Culturală Europeană, care susţine proiectele de cultură româneşti, precum acesta, iar coproducător este RomâniaFilm, care va şi distribui documentarul.

De alfel, întreaga trilogie este dedicată Maramureşului – fascinantul ţinut din nordul ţării. Până la sfârşitul anului vor fi lansate şi celelalte două filme ce fac parte din acest proiect.

Gabriel Boholt a fost unul dintre primii fotoreporteri români care a realizat materiale de presă în zone de conflict armat, precum Transnistria – Tiraspol, Dubăsari, Muntenegru-Potgorica, Kosovo şi Kurdistan – Turcia. Pasiunea sa a rămas fotografia şi a continuat să participe la numeroase expoziţii colective de artă fotografică în România, Austria, Bulgaria, Belgia, Ungaria, Germania şi Spania.

Regia Autonomă de Distribuţie şi Exploatare a Filmelor „România Film” (RADEF) este o regie autonomă în subordinea Ministerului Culturii, nesubvenţionată de la bugetul de stat. Marius Iuraşcu conduce RADEF din 18 iunie 2009.

RADEF este activ implicată în industria cinematografică românească, fiind reprezentantul tradiţional al României în acest domeniu încă din anii ’50. În ultimii 20 de ani, şi-a adaptat activitatea la noile condiţii create de piaţă, prin distribuţia şi exploatarea filmelor. RomâniaFilm are o reţea de 29 de săli în 20 de oraşe din România. În perioada 2010 – 2011, RADEF a modernizat trei săli de cinema („Florin Piersic” – Cluj, Premiera – Ploieşti; Europa – Bucureşti), a digitalizat trei cinematografe („Florin Piersic” – Cluj; Premiera – Ploieşti, Patria – Craiova) şi a deschis lanţul de minisăli „Caffe Cinema 3D” (Patria – Bucureşti, Premiera – Ploieşti, Orizont – Călăraşi, Flacăra – Drobeta Turnu Severin). Din lanţul de minisăli „Caffe Cinema 3 D”, în 2012 vor mai face parte Alba Iulia, Bistriţa, Deva, Hunedoara, Timişoara, Arad, Iaşi, Vaslui, Galaţi, Brăila şi Constanţa.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Primele imagini de la înmormântarea Valentinei, fata găsită într-o valiză în râul Olt. Ce se întâmplă la cimitir
Fanatik.ro
Sorana Cîrstea a acumulat 2,3 milioane de dolari în 2026: titlu WTA, sferturi la Roland Garros și optimi la US Open
Capital.ro
Siegfried Mureșan a depus programul de guvernare la Parlament: Vom continua pe baza lucrurilor făcute de Guvernul României în ultimul an
Playtech.ro
Unde poți călători fără viză cu pașaport românesc. România, în clasamentul celor mai puternice pașapoarte
Adevarul
Locul de pe Pământ unde s-au născut printre cele mai letale și devastatoare popoare din istorie. Cum era viața în patria originală a războinicilor de coșmar
wowbiz.ro
Fosta iubită a lui Vlad Bălțățeanu, mărturii cutremurătoare: „Eu am reușit să plec, Valentina nu a mai apucat” Tânăra susține că și ea a fost abuzată
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
PIAS, oprită temporar în acest weekend. Cum vor fi acordate medicamentele și cum se vor realiza consultațiile
iamsport.ro
Edi Iordănescu a remarcat absența unui tricolor din lotul lui Gică Hagi: ”M-a surprins un pic că nu a fost”
MediaFlux
Alegeri anticipate în România. Autoritatea Electorală a început deja pregătirile
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte