Egipt: Peste 900 de partizani ai lui Morsi vor fi judecaţi în cadrul unui nou proces în masă

Peste 900 de partizani ai preşedintelui destituit Mohamed Morsi vor compărea în faţa unui tribunal egiptean, care judecă deja alţi 1.200, dintre care 529 au fost condamnaţi la pedeapsa capitală în cadrul unui proces expeditiv ce a declanşat proteste internaţionale, a anunţat miercuri agenţia oficială Mena, citată de AFP, potrivit Agerpres.
Romania TV
26 mart. 2014, 21:17
Egipt: Peste 900 de partizani ai lui Morsi vor fi judecaţi în cadrul unui nou proces în masă

Cei 919 acuzaţi – printre care figurează Mohammed Badie, ghidul suprem al Frăţiei Musulmane, confreria lui Morsi – vor compărea în faţa unui tribunal din oraşul Minya, situat la circa 250 de km sud de Cairo.

Ei trebuie să răspundă pentru ”violenţe” şi ”acte teroriste”, precum şi pentru şase omoruri şi 51 de tentative de omor ca represalii la dispersarea adunărilor islamiste de la Cairo soldată pe 14 august cu circa 400 de morţi, precizează Mena.

Cele 529 de condamnări la moarte pronunţate luni au declanşat un val de critici în străinătate. Comunitatea internaţională şi apărătorii drepturilor omului au denunţat un verdict fără precedent în istorie şi o gravă încălcare a dreptului acuzaţilor la un proces echitabil.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Bianca Dan de la Insula iubirii urmează să se opereze. Ce se întâmplă cu fosta concurentă
Fanatik.ro
Cum s-a transformat dezastrul din Nations League în bucurie națională? Detaliile care îi arată drumul lui Hagi pentru România
Capital.ro
Boala care ucide în tăcere: peste 140.000 de români mor anual fără să știe că sunt în pericol
Playtech.ro
De ce cheltuim mai mulți bani atunci când plătim cu cardul. Explicația pentru senzația că „dispar” fără să ne dăm seama
Adevarul
Se vinde una dintre cele mai frumoase vile din București, fosta reședință a unui dirijor celebru: cât costă clădirea cu 29 de camere și capelă
wowbiz.ro
Iubitul Valentinei, tânăra găsită moartă într-o valiză în râul Olt, s-a predat în Elveția. Vlad Bălțățeanu era căutat internațional
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Biserica Ortodoxă Română este îndoliată! S-a stins din viață preotul Nicu Moldoveanu. Când și unde va fi înmormântat
iamsport.ro
Legenda Stelei a dat verdictul după revenirea lui Reghecampf la FCSB: ”Am fost coleg cu el, nu poate”
MediaFlux
Răsturnare de situație după arestarea lui Călin Georgescu! S-a aflat acum!
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte