Copiii din grădiniţe, şcoli şi licee vor învăţa să adopte un stil de viaţă sănătos

Copii din grădiniţe, şcoli şi licee din Bucureşti şi mai multe judeţe vor învăţa să facă alegeri sănătoase pentru viaţa lor, sub îndrumarea doctorului Cristian Andrei, a expertei în nutriţie Cornelia Marin şi a profesioniştilor Agenţiei Naţionale Antidrog, în cadrul programului Alegeri Sănătoase.
Romania TV
27 mart. 2014, 12:39
Copiii din grădiniţe, şcoli şi licee vor învăţa să adopte un stil de viaţă sănătos

Potrivit unui comunicat trimis de organizaţia Salvaţi Copiii, proiectul începe printr-un program de formare naţional în care 70 de profesionişti şi voluntari din Bucureşti, Argeş, Timiş, Vaslui, Suceava, Neamţ, Hunedoara, Braşov, Caraş Severin, Dolj şi Mureş vor dezvolta competenţele necesare implementării programului educaţional şi vor sprijini, pe parcusul unui an, adoptarea unui stil de viaţă sănătos de către 8.000 de copii din învăţământul preuniversitar, scrie Agerpres.

Programul îşi propune să sprijine dezvoltarea unei culturi şcolare în care sănătatea copilului, fizică şi emoţională, să devină o valoare transpusă în conţinuturi, competenţe şi activităţi specifice, destinate copiilor din toate ciclurile de şcolaritate, implementate de voluntari peer-educatori, de cadre didactice, de asistente medicale şi medici şcolari.

Prin intermediul acţiunilor educaţionale proiectul îşi propune deopotrivă să contribuie la creşterea gradului de conştientizare şi informare a copiilor şi a adulţilor cu privire la drepturile copiilor la sănătate, educaţie, protecţie, precum şi la nevoia schimbării de atitudini şi mentalităţi ale adulţilor cu privire la copil şi drepturile sale.

Obiectivul unei astfel de iniţiative vizează: promovarea unui stil de viaţă sănătos în rândul elevilor prin elaborarea şi implementarea unui program de educaţie pentru sănătate, ce acoperă triada cunoştinţe-atitudini-comportamente, adaptat fiecărui nivel de şcolaritate – grădiniţă, învăţământ primar, gimnazial şi liceal; dezvoltarea de competenţe pentru voluntari peer-educatori în vederea implementării de activităţi specifice directe cu copiii; dezvoltarea de competenţe transdisciplinare pentru cadre didactice, medici şcolari şi asistente medicale, în vederea dezvoltării unei culturi şcolare care să aibă sănătatea copilului şi drepturile copilului printre valorile centrale.

Potrivit sursei citate, ultimul studiu publicat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii cu privire la sănătatea copiilor din mediul şcolar, ‘Health Behaviour of School Aged Children’ (WHO 2012), în cadrul căruia a fost investigată starea de sănătate a copiilor din România, arată că 26% dintre băieţi şi 11% dintre au fumat prima ţigară înainte de vârsta de 13 ani, 6% dintre băieţii cu vârste cuprinse între 11 şi 15 ani fumează săptămânal, 19% dintre băieţi şi 11% dintre fete au consumat pentru prima dată alcool înainte de a împlini 11 ani, la 15 ani, 36% dintre băieţi consumă alcool săptămânal, 12% dintre adolescenţii români fumează canabis, 17% dintre fete şi 48% dintre băieţi au avut primul contact sexual înainte de 15 ani şi dintre aceştia doar 9% au folosit mijloace de protecţie.

‘Activităţile fizice înlocuite de mediul virtual, calculator, tv, consumul de droguri, alcool, tutun în creştere, obezitatea cauzată de alimentaţia nesănătoasă, fragilitatea emoţională – sunt tendinţe negative îngrijorătoare cu privire la starea sănătăţii generaţiei actuale de copii, în legătură cu care trebuie să acţionăm imediat. Dorim să dezvoltăm un program util, care să contribuie la respectarea dreptului la sănătate pentru cât mai mulţi copii din România’, a declarat preşedinte executiv Salvaţi Copiii, Gabriela Alexandrescu.

Fondatoarea Asociaţiei Şcoala pentru Sănătate, Daciana Sârbu, consideră că stilul de viaţă sănătos trebuie deprins de la vârste cât mai mici, pentru a proteja copilul de obiceiuri nocive, care îl pot îmbolnăvi.

‘Susţinem iniţiativa organizaţiei Salvaţi Copiii România de a elabora un program modular de educaţie pentru sănătate menit să le ofere acestora training de specialitate. Ne-am dorit să ne implicăm direct prin asigurarea de training în domeniul nutriţiei pentru cei care vor aplica în grădiniţe şi şcoli acest program. Sperăm că lecţiile de viaţă sănătoasă vor ajunge în perioada următoare la cât mai mulţi copii şi la cât mai multe familii’, a spus Daciana Sârbu, potrivit comunicatului citat.

DailyBusiness
Gigi Becali, afectat de măsurile de austeritate anunțate de Guvernul Bolojan. Ce pensie va avea de la 1 august
Spynews
Un cioban a fost atacat de urs, într-o comună din Argeș. Un incident asemănător a avut loc în aceeași zonă în urmă trei zile
Bzi.ro
Irina Columbeanu a spus tot despre iubitul francez! „Sunt deschisă!“
Fanatik.ro
Un elev din Argeș a luat 9,90 la BAC și a depus contestație. Rezultatul l-a făcut unic în județul său
Capital.ro
TAXĂ majorată în România. Se instituie plata unei sume fixe anuale. Cine sunt cei vizați
Playtech.ro
Totul despre cardul de sănătate. Cum îl obții, activare, beneficii, ce faci dacă îl pierzi
DailyBusiness
Planta-minune care te scapă de muşte, ţânţari şi furnici. Lidia Fecioru: „Este aur curat”
Adevarul
Puterea lui Xi, în scădere. De ce lipsește liderul chinez de la summit-ul BRICS? Criza tăcută din spatele zidurilor de la Beijing
wowbiz.ro
Anna, soția lui Mihai Leu, interviu în lacrimi: „I-am spus să se odihnească… și el mi-a răspuns cu o lacrimă, deși era în comă profundă”. Ultimele clipe ale campionului povestite în exclusivitate
Spynews
Iubita lui Iustin Petrescu, dezvăluiri exclusive la Un Show Păcătos! Hara a spus cum era influencerul când l-a cunoscut și a vorbit și despre Marilu Dobrescu: "A dat în el"
Spynews
Iustin Petrescu a ajuns la tribunal, alături de iubita lui. Astăzi are loc primul termen din procesul cu Marilu Dobrescu
Evz.ro
Columbo chemat să aplaneze conflictele din România. Cum s-a întâmplat acest lucru
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
FOTO. Frumoasa iubită a milionarului român din Rusia a spus „Da”
kanald.ro
Un bărbat dat dispărut a fost găsit mort în burta unui piton de 8,5 metri, în Indonezia
Cancan.ro
Ilie Bolojan desființează pensiile speciale! Anunțul care dinamitează România
Playsport.ro
PSD, în cădere liberă. AUR atinge un maxim istoric în cel mai...
Capital.ro
Statul ia bani de la români. Anunț de la Ministerul Finanțelor pentru românii peste 18 ani. Se achită de azi, 7 iulie
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Arată ca un manechin, dar a fost livratoare de mâncare
stirilekanald.ro
Infern după inundațiile din Texas: crește bilanțul la 82 de morți. Mai multe fete din tabăra de vară, încă dispărute
Primul semn neobișnuit de cancer de colon, potrivit medicilor
MediaFlux
Măsura intră în vigoare de luni, 7 iulie! Apelurile înșelătoare care folosesc date de identificare false, blocate în România
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Satul care a devenit „capitala trandafirilor” din România