Bercea Mondial, internat de urgenţă la spitalul din Craiova

Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, avea durerile specifice unei colici renale şi abdomenul umflat. Medicii de la urgenţe din Craiova i-au făcut o ecografie şi au descoperit că Bercea are de fapt pietre la rinichi.
Romania TV
01 feb. 2012, 09:05
Bercea Mondial, internat de urgenţă la spitalul din Craiova

Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, încarcerat la Penitenciarul de Maximă Siguranţă Craiova, a fost arestat preventiv în 20 februarie 2011, într-un dosar în care este cercetat pentru tentativă de omor, după ce şi-ar fi înjunghiat nepotul, pe Ionuţ Anghel, zis Mercedes, care în urma incidentului a fost internat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Craiova.

În aprilie 2011, Bercea Mondial a fost trimis în judecată pentru tentativă de omor calificat, ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, instigare la mărturie mincinoasă neurmată de executare şi portul cuţitului, fără drept, în locuri şi împrejurări în care s-ar putea primejdui viaţa ori integritatea corporală a persoanelor.

Procurorii Parchetului Curţii de Apel Craiova i-au mai trimis în judecată pe fiul lui Bercea Mondial, Florin Anghel, zis Ambasador, pentru complicitate la tentativă de omor calificat şi ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, pe soţia interlopului din Olt, Fănica Anghel, zisă Stela, pentru instigare la mărturie mincinoasă neurmată de executare şi încercarea de a determina mărturia mincinoasă.

De asemenea, Bercea Mondial este cercetat într-un dosar pentru evaziune fiscală, spălare de bani în formă continuată şi înşelăciune săvârşită prin mijloace frauduloase.

Probatoriul a relevat că Sandu Anghel a acordat, sub formă de avans (marfă şi împrumuturi financiare), suma de 5.080.359,1 lei (peste 1.000.000 de euro), în condiţiile în care între societăţi nu s-au derulat tranzacţii comerciale. Totodată, a ridicat din conturile societăţilor administrate în baza unor documente fictive suma de 1.840.000,40 lei, reprezentând salarii.

Bercea Mondial este cunoscut ca făcând parte din lumea interlopă din judeţul Olt, presa relatând că acesta a fost implicat în mai multe lupte între grupările interlope.

Membri ai familiei lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, au fost cercetaţi de Poliţia Olt, în ultimii cinci ani, în aproximativ 120 de dosare penale, majoritatea fiind constituite în urma unor plângeri făcute între ei, iar în prezent mai sunt în lucru şase dosare penale pe numele lui Bercea Mondial.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Alina Pușcău vorbește cu greu despre efectele tratamentului: „Începe să îmi cadă părul” | VIDEO
Fanatik.ro
Vali Mihăilă, ofertă surpriză din Spania. Adi Ilie a venit cu detalii. Exclusiv
Capital.ro
Marius Budăi atacă PNL după prăbușirea investițiilor străine: Explicați-ne de ce România a pierdut banii care trebuiau să rămână și să fie reinvestiți aici
Playtech.ro
Piața muncii încetinește în România. Unde se mai fac angajări și ce domenii au cele mai multe locuri de muncă vacante
Adevarul
„Mama mea este postac AUR”. Povestea unui tânăr care și-a descoperit mama într-un grup de partid
wowbiz.ro
Cine era medicul de la Spitalul Universitar de Urgență București care s-a sinucis! Avea doar 28 de ani
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Ce a ieșit la iveală după ce medicul rezident de 28 de ani și-a pierdut viața la Spitalul Universitar. Ce se întâmpla, de fapt, în familia lui: „Nu a suportat”
iamsport.ro
S-a întâlnit cu Radu Naum la piață și a rămas perplex: ”Mi-a dat o palmă! Mă gândeam: «Cine face asta?»”
MediaFlux
Alertă la Kiev! Cabinetul lui Zelenski, vizat de percheziții într-o operațiune specială
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat