Victor Ponta: Dacă Băsescu a zis că nu-i bună acciza, s-au răzgândit şi liberalii

Premierul Victor Ponta a declarat marţi, la Palatul Parlamentului, că deşi PNL a susţinut introducerea accizei la carburanţi, după ce Traian Băsescu s-a pronunţat împotriva acestei măsuri, s-au răzgândit şi liberalii.
Romania TV
01 apr. 2014, 14:42
Victor Ponta: Dacă Băsescu a zis că nu-i bună acciza, s-au răzgândit şi liberalii

„Introducerea accizei (…) a fost negociată de ministrul de Finanţe, domnul Chiţoiu, dar a fost însuşită de către toţi membrii Cabinetului care aveau atribuţii (…), a fost însuşită politic de către domnul Antonescu. Domnul Antonescu a spus corect, şi îi mulţumesc, că nu se pune problema să renunţăm la acciză, a fost votată în Parlamentul României de către majoritatea USL din care făceau parte şi liberalii şi a fost susţinută în mod corect până săptămâna trecută de către domnul Antonescu şi ceilalţi colegi. A ieşit domnul Băsescu şi a zis că nu e bună acciza, azi am aflat că s-au răzgândit şi dânşii. Nu poţi să guvernezi o ţară după ce ai adoptat, ai susţinut şi deodată, aşa, iese Băsescu şi te răzgândeşti”, a spus Ponta.

El a arătat că dacă acciza nu ar fi introdusă, ar însemna un minus de 2,4 miliarde lei.

„Dacă nu mai avem acciza, deci pierdem 2,4 miliarde lei, cum putem face reducerea de CAS, care mai înseamnă încă 5,4 – 5,5? Mă deranjează să văd că imediat ce spune domnul Băsescu ceva, nu doar copiii lui de suflet, PDL, PMP, acum am văzut că şi colegii liberali s-au luat după el”, a afirmat premierul.

Pe de altă parte, întrebat dacă va fi redus CAS, Ponta a răspuns: „Dacă cei din Parlament sunt serioşi şi susţin bugetul pe 2014, aşa cum a fost el votat, în prima întâlnire pe care o avem, înainte, evident, de 1 iulie, cu reprezentanţii CE, FMI şi BM, este principalul obiectiv pe agenda Guvernului reducerea de la 1 iulie cu 5 puncte procentuale la angajator”.

DailyBusiness
Erdogan amenință Israelul cu intervenția: Tensiunile dintre Ankara și Ierusalim escaladează
Spynews
Fiica lui Sile Cămătaru, jignită în ultimul hal: “O găsim la vitrină…”. Cum a reacționat
Fanatik.ro
Răzvan Zamfir, omul cheie în succesul de la U Cluj! Dezvăluiri despre conducătorul ardelenilor: “Ar fi primul om pe care l-aş lua la o echipă”
Capital.ro
Se schimbă permisele de conducere. Ce informație nouă va apărea pe acte. Unde se aplică de la 1 ianuarie 2027
Playtech.ro
Bani pentru fermieri după Paște. Tabel cu subvențiile care se plătesc, cine beneficiază de ajutor
Adevarul
Propunerea inedită a României către Pfizer, pentru a „șterge” datoria de 600 de milioane de euro
wowbiz.ro
Nepotul lui Mircea Lucescu, dezvăluirea care îți va rupe sufletul. ”Și-a dorit să mergem împreună, dar n-am mai apucat…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
România este îndoliată! S-a stins din viață realizatorul de radio Emil Buruiană
iamsport.ro
Nu Gică Hagi. FRF a negociat inițial cu un alt antrenor pentru postul de selecționer: ”A fost primul pe listă”
MediaFlux
S-a plănuit asasinarea lui Nicușor Dan. Polițiștii au început căutările celui care și-a anunțat intenția de a-i face rău președintelui
stirilekanald.ro
Rusia va plăti despăgubiri după ce a doborât un avion de pasageri cu 67 de oameni la bord
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj