Băsescu: Introducerea accizei pe combustibil este sfidare. Ponta ar fi trebuit să sacrifice baronii locali

Traian Băsescu a declarat, la B1 TV, că guvernul ar fi putut compensa foarte uşor neintroducerea taxei suplimentare pe combustibili prin tăierea unor fonduri alocate Ministerului Dezvoltării Regionale şi prin folosirea surplusului de la serviciul datoriei externe. În schimb, Ponta ar fi preferat să asigure bani pentru consiliile judeţene astfel încât baronii locali să poată obţine bani pentru finanţarea campaniei electorale.
Filip Stan
31 mart. 2014, 20:51
Băsescu: Introducerea accizei pe combustibil este sfidare. Ponta ar fi trebuit să sacrifice baronii locali

Traian Băsescu a spus că banii ce vor fi încasaţi la buget din taxa pe carburanţi urmează să fie direcţionaţi către Ministerul Dezvoltării Regionale, Liviu Dragnea putând să-i împartă discreţionar către anumite judeţe pentru a fi daţi unor „firme de casă” care, în schimbul contractelor, vor returna o parte sub formă de donaţii la partid.

„Dacă ar sacrifica puţin baronii locali şi ar folosi mai mult banii europeni, Victor Ponta nu ar mai avea nevoie de acciză. Mâine aş reduce bugetul lui Dragnea cu 1,2 miliarde şi cu un surplus la serviciul datoriei de 5-600 de milioane aş face economii de 1,8 miliarde (…) Totalul bugetului este de 217 miliarde. Nu poţi să gândeşti o reducere de 1,8 miliarde de lei?”, s-a întrebat Băsescu.

De asemenea, acesta a arătat că programul de construire de autostrăzi ar putea fi finanţat în principal cu bani europeni, dar aceştia au „dezavantajul” că nu pot fi deturnaţi în scop electoral. „Pentru că suntem în program cu Fondul, ne finanţează Uniunea Europeană în proporţie de 95%, iar din 2014 este eligibil la decontare şi TVA-ul”, a argumentat preşedintele.

„E un joc pe voturi şi Victor Ponta ştie că baronii îi pot aduce oamenii la vot. Preşedinţii consiliilor judeţene vor da bani la primarii despre care ştiu că pot aduce oamenii la vot (…) Când ai creştere de 3,5% şi ai cu ce plăti salariile şi pensiile, introducerea acestei taxe şi sfidare şi lipsă de orice respect. Interesul de a avea bani pentru camapanie este mai mare decât interesul de a da un ‘şut’ economiei”, a conchis Traian Băsescu.

DailyBusiness
Erdogan amenință Israelul cu intervenția: Tensiunile dintre Ankara și Ierusalim escaladează
Spynews
Fiica lui Sile Cămătaru, jignită în ultimul hal: “O găsim la vitrină…”. Cum a reacționat
Fanatik.ro
Cel mai mare combinat siderurgic din România, din nou la vânzare. Care este prețul de pornire pentru Liberty Galați
Capital.ro
Orașele din România care interzic centralele de apartament. Șef Garda de Mediu: Decizia este la nivelul primăriilor
Playtech.ro
Bani pentru fermieri după Paște. Tabel cu subvențiile care se plătesc, cine beneficiază de ajutor
Adevarul
Propunerea inedită a României către Pfizer, pentru a „șterge” datoria de 600 de milioane de euro
wowbiz.ro
Nepotul lui Mircea Lucescu, dezvăluirea care îți va rupe sufletul. ”Și-a dorit să mergem împreună, dar n-am mai apucat…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
România este îndoliată! S-a stins din viață realizatorul de radio Emil Buruiană
iamsport.ro
Nu Gică Hagi. FRF a negociat inițial cu un alt antrenor pentru postul de selecționer: ”A fost primul pe listă”
MediaFlux
S-a plănuit asasinarea lui Nicușor Dan. Polițiștii au început căutările celui care și-a anunțat intenția de a-i face rău președintelui
stirilekanald.ro
Rusia va plăti despăgubiri după ce a doborât un avion de pasageri cu 67 de oameni la bord
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj