Surpriză pentru şoferi. De vineri se ieftinesc benzina şi motorina. Vezi unde alimentezi cu mai puţini bani

OMV Petrom va reduce preţul benzinei cu 5 bani pe litru şi pe cel al motorinei cu 7 bani, începând de vineri de la ora 0:00.
Alina Costache
03 apr. 2014, 13:38
Surpriză pentru şoferi. De vineri se ieftinesc benzina şi motorina. Vezi unde alimentezi cu mai puţini bani

OMV Petrom este cea mai mare companie petrolieră de pe piaţa din România, cu un lanţ de peste 550 de benzinării, iar principalii concurenţi sunt Rompetrol, Lukoil, MOL şi Agip.

Preţul carburanţilor la pompă ţine cont de indicatori precum cotaţiile barilului de ţiţei, cotaţiile produselor petroliere, nivelul accizei şi TVA.

De asemenea, este important şi cursul de schimb leu/euro, întrucât acciza este calculată în moneda europeană, dar şi leu/dolar, întrucât cotaţiile ţiţeiului şi ale produselor petroliere sunt exprimate în dolari, scrie Agerpres.

Această ieftinire vine după ce, marţi, preţul carburanţilor a crescut cu circa 40 de bani, în urma aplicării accizei suplimentare de 7 eurocenţi.

Guvernul a adoptat miercuri o ordonanţă de urgenţă prin care se restituie suma de 4 eurocenţi din acciza suplimentară de 7 eurocenţi transportatorilor licenţiaţi în UE care efectuează transport rutier de mărfuri cu autovehicule cu o greutate brută autorizată de cel puţin 7,5 tone.

Reprezentanţii FMI au precizat că recuperarea unei părţi din acciza suplimentară la carburant de către transportatorii din România ar trebui deplin compensată cu alte măsuri pentru a nu afecta obiectivele fiscale ale Guvernului.

„Orice recuperare a unei părţi din acciza suplimentară la carburant de către transportatorii din România ar trebui deplin compensată cu alte măsuri pentru a nu afecta obiectivele fiscale ale Guvernului. Angajamentul Guvernului pentru 2014 este un deficit bugetar de 2,2% din PIB şi orice iniţiativă fiscală care este contemplată trebuie analizată cu atenţie în vederea atingerea acestei ţinte şi orice modificare în taxare va trebuie compensată astfel încât această ţintă să nu fie pusă în pericol”, a arătat Andrea Schaechter, şefa misiunii FMI în România.

DailyBusiness
FMI și Banca Mondială revizuiesc drastic prognozele pentru România. Creștere economică aproape înjumătățită în 2026
Spynews
Florin Salam, dans incendiar cu Floricica Dansatoarea! Puțini știu ce relație este între ei, de fapt
Fanatik.ro
Ipostaza inedită în care s-a pozat Paula Badosa alături de sora sa mai mică. Tenismena face furori cu formele sale
Capital.ro
Se schimbă regulile la bancomat. Obligație în UE, se va verifica în timp real. Anunț pentru cine retrage bani numerar
Playtech.ro
Ce cheltuieli taie românii pentru a face față scumpirilor. Mulți se plâng că au ajuns la limită: „Nu mai am la ce renunța”
Adevarul
„S-au trezit la viață de Paște”. Doi români aflați în stare vegetativă, salvați printr-o metodă revoluționară folosită în Parkinson
wowbiz.ro
Andreea Bălan și Victor Cornea s-au căsătorit! Imagini emoționante de la cununia civilă a vedetei
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Calendar ortodox pentru 22 aprilie 2026. Ce NU trebuie să facă creștinii pentru a se feri de boli și necazuri
iamsport.ro
L-a auzit pe Gigi Becali și s-a revoltat în direct: ”Îmi venea să sparg televizorul, mi-a fost o scârbă teribilă! Nu are Hristos, nu are mamă, nu are tată”
MediaFlux
Alertă în SUA: Trump a vrut să acceseze arma nucleară. Cine a reușit să-l oprească
stirilekanald.ro
Rusia va plăti despăgubiri după ce a doborât un avion de pasageri cu 67 de oameni la bord
NEWS ALERT Un camion a fost cuprins de foc pe autostrada A1, în Hunedoara