Autorităţile de la Kiev acuză separatiştii proruşi că au luat ostatici la Lugansk

Insurgenţii separatişti proruşi deţin circa 60 de ostatici în sediul Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU) din localitatea Lugansk şi au plasat explozibili în clădirea ocupată cu două zile în urmă, a anunţat marţi după-amiază acest serviciu, acuzaţii dezminţite imediat de protestatari, transmite agenţia Reuters, potrivit Agerpres.
Romania TV
08 apr. 2014, 17:42
Autorităţile de la Kiev acuză separatiştii proruşi că au luat ostatici la Lugansk

‘Nu avem explozivi şi nici ostatici. Nu ne trebuie ostatici ca să obţinem ceea ce vrem’, a răspuns anunţului SBU un manifestant rus care s-a prezentat drept un coordonator al acţiunii.

Cel puţin nouă persoane au fost rănite duminică seară în timp ce demonstranţii au pătruns cu forţa în sediul SBU, pe care au arborat drapelul Rusiei. Atacul face parte din seria de acţiuni de ocupare a clădirilor administrative din mai multe localităţi din estul Ucrainei, desfăşurate în ultimele zile de manifestanţii proruşi.

Autorităţile de la Kiev au anunţat tot în cursul zilei de marţi că forţe speciale şi detaşamente ale Ministerului de Interne au înconjurat clădirea ocupată la Lugansk şi sunt pregătite să intervină pentru eliberarea ei.