Antonescu: Declaraţia lui Martin Schulz este foarte gravă. Victor Ponta trebuie să reacţioneze

Preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz, a făcut afirmaţii grave atunci când s-a pronunţat împotriva unor noi sancţiuni economice pentru Rusia, consideră preşedintele PNL, Crin Antonescu, el solicitându-i premierului Victor Ponta să se poziţioneze foarte clar în legătură cu această declaraţie, transmite Agerpres.
Romania TV
09 apr. 2014, 10:23
Antonescu: Declaraţia lui Martin Schulz este foarte gravă. Victor Ponta trebuie să reacţioneze

„Este o declaraţie pe care o consider foarte gravă cea a preşedintelui Parlamentului European, liderul socialist german Martin Schulz, domnia sa pronunţându-se împotriva impunerii unor noi sancţiuni economice pentru Rusia. El face o serie de consideraţii care pentru noi sunt un semnal de alarmă şi în legătură cu care simţim nevoia unor clarificări. Domnul Schulz pledează pentru acceptarea faptului împlinit în legătură cu acţiunile agresive şi care încalcă dreptul internaţional, o recunoaşte chiar el, ale Rusiei. Formula care sintetizează poziţia domnului Schulz şi a socialiştilor europeni este următoarea: spune, citez: Care este interesul Rusiei? Să exporte energie. Care este interesul UE? Să cumpere energie la preţuri rezonabile. În baza acestei socoteli fundamentale, domnul Schulz merge mai departe şi spune că trebuie să ţinem cont de realitate, şi anume că peninsula Crimeea aparţine Federaţiei Ruse, că este un fapt împlinit”, a spus Antonescu într-o conferinţă de presă la Palatul Parlamentului.

El i-a cerut public „liderului socialiştilor români”, premierul Victor Ponta, să se poziţioneze foarte clar în legătură cu această declaraţie a lui Martin Schulz.

„Credem că este o declaraţie foarte gravă pentru că în felul acesta toate eforturile pe care UE şi SUA le-au făcut pentru a apăra respectarea normelor, tratatelor, prevederilor de drept internaţional, toate eforturile pe care în ultimii ani UE le-a făcut în politica de vecinătate a UE în această parte estică, toate angajamentele pe care UE le-a luat inclusiv în Summitul de la Vilnius şi în semnarea acordurilor de asociere cu Republica Moldova sau cu Georgia sunt puse practic la îndoială în faţa unei intervenţii în forţă a Rusiei pe teritoriul unui stat suveran şi independent care este Ucraina”, a precizat liderul PNL.

El a arătat că „oricine doreşte să cumpere energie la preţuri rezonabile” iar dacă acesta este singurul interes al lui Martin Schulz, „trebuia să se facă negustor de energie”.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
O mașină a intrat pe trotuar, în Brașov, și a lovit un grup de pietoni. Două persoane au murit
Fanatik.ro
TVR și-a bătut joc de sute de mii de români la cursa lui David Popovici! Televiziunea de stat, subvenționată din bani publici, a întrerupt bucuria noului record european pentru o reclamă!
Capital.ro
Se schimbă regulile pentru proprietari: lucrările pe care le poți face fără autorizație
Playtech.ro
De ce Wi-Fi-ul hotelului poate fi mai periculos decât internetul mobil. Ce date nu ar trebui să introduci
Adevarul
SURSE Noua Lege a salarizării, negociată în mai multe variante. Sindicatele cer 8 miliarde pentru Educație și 2 miliarde pentru Sănătate
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Imagini șocante pe un drum din Tulcea! Un copil a căzut dintr-o dubă aflată în mers și a ajuns în mijlocul șoselei, chiar în fața unui TIR
iamsport.ro
BREAKING | Fostul atacant din SuperLiga, la un de a semna cu FCSB! Detaliile unei reveniri neașteptate
MediaFlux
Penalizări pentru cei care ies la pensie. Câți bani se opresc de la pensionari în 2026
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat