Primarul municipiului Sighetu Marmaţiei, trimis în judecată pentru abuz în serviciu

Primarul municipiului Sighetu Marmaţiei, Ovidiu Gheorghe Nemeş, a fost trimis în judecată de procurorii DNA Baia Mare pentru abuz în serviciu.
Romania TV
11 apr. 2014, 09:55
Primarul municipiului Sighetu Marmaţiei, trimis în judecată pentru abuz în serviciu

Potrivit unui comunicat al DNA, Ovidiu Nemeş la data faptelor era viceprimar al municipiului Sighetu Marmaţiei, iar în acelaşi dosar au mai fost deferiţi justiţiei Ioan Bărbuş, director economic, şi Diana Mihaela Dunca, consilier juridic în cadrul primăriei.

În rechizitoriu, procurorii au reţinut că, în 18 noiembrie 2009, cei trei inculpaţi au încheiat, cu încălcarea atribuţiile stabilite prin fişa postului, dar şi cu nerespectarea dispoziţiile legale privind achiziţiile publice, un contract cu o societate comercială ce avea ca obiect închirierea de către Primăria municipiului Sighetu Marmaţiei a zece automate de vânzare a tichetelor de parcare (parcometre).

„Din conţinutul prevederilor legale de la momentul încheierii contractului de închiriere rezultă faptul că reprezentanţii primăriei au încheiat şi semnat acest contract de achiziţie publică în valoare de 24.000 euro fără TVA, prin atribuire directă, deşi dispoziţiile legale prevedeau că achiziţia directă se putea efectua dacă valoarea achiziţiei nu depăşea echivalentul în lei a 15.000 euro. De asemenea, contractul de închiriere conţinea o clauză conform căreia locatarul, respectiv primăria, va plăti o penalitate de 1%, pentru fiecare zi de întârziere la plata chiriei ori a oricăror obligaţii de plată ce-i revin”, susţin procurorii.

DNA precizează că, întrucât nu şi-a achitat obligaţiile contractuale, primăria a fost obligată să plătească acestei firme, de către Tribunal Maramureş, printr-o sentinţă civilă pronunţată la 11 februarie 2013, suma de peste 51.000 lei, reprezentând chiria restantă, penalităţi de întârziere calculate până la 29.11.2012, în cuantum de peste 423.000 lei, penalităţi de întârziere de 1% pe zi, calculate până la data plăţii efective şi cheltuieli de judecată în sumă de 772 lei.

În 10 martie 2014, printr-o hotărâre a Consiliului local, Primăria Sighetu Marmaţiei s-a constituit parte civilă cu suma de peste 703.000 lei, reprezentând sume datorate societăţii comerciale de la care fuseseră închiriate parcometrele.

În cauză, s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor imobile şi mobile ale celor 3 inculpaţi, în vederea reparării pagubei produse municipiului Sighetu Marmaţiei, până la concurenţa sumei de peste 703.000 lei.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Maramureş.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
„Daniel Pancu se încălzește dându-și foc la valiză”. Editorial Bogdan Baratky după declarațiile halucinante ale antrenorului Rapidului
Capital.ro
O nouă metodă de înșelătorie. Escrocii profită de persoanele care și-au pierdut animalele de companie
Playtech.ro
Radar ascuns după un copac, un pod sau o clădire. Este legală amenda dacă șoferul nu a putut vedea echipajul?
Adevarul
De la miros de munte și cărbune la fumul toxic al hainelor arse. Locurile din Valea Jiului unde deșeurile înlocuiesc lemnele de foc
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Transfer spectaculos în SuperLiga! Fostul jucător de la Benfica și de la Gladbach a semnat: ”O să fie titular din start”
MediaFlux
Pensionare cu 5 ani mai devreme, fără penalizări. Românii pot primi pensia întreagă
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT