Buşoi: Dacă România nu-şi plăteşte datoriile externe, pacienţii români ar putea fi refuzaţi în străinătate

Candidatul PNL la Parlamentul European, Cristian Buşoi, fostul preşedinte al Casei Naţionale a Asigurărilor de Sănătate, a declarat că dacă România nu îşi va plăti datoriile pentru serviciile medicale trasfrontaliere, există riscul ca pacienţii români să fie refuzaţi în ţările faţă de care datoriile sunt mari, cum ar fi Germania, Franţa şi Austria. Buşoi a făcut aceste afirmaţii duminică, într-o conferinţă de presă la Târgu Mureş, potrivit Agerpres.
Romania TV
13 apr. 2014, 15:06
Buşoi: Dacă România nu-şi plăteşte datoriile externe, pacienţii români ar putea fi refuzaţi în străinătate

‘Prin cele două vizite pe care le-am făcut, în calitate de preşedinte al CNAS, la Berlin şi la Viena, am reuşit să-i conving pe partenerii noştri că România îşi va achita datoriile pe care încă statul român le are din anii trecuţi şi din semnalele pe care le am, în acest moment, nu mai sunt atâtea cazuri de români refuzaţi în aceste două ţări pentru că din păcate România nu a reuşit să-şi închidă toate datoriile. Sper să se întâmple în acest an pentru că am prevăzut pentru prima dată în acest an, o sumă de 140 de milioane de euro pentru ca toate datoriile pe care le avem faţă de alte ţări, pe servicii medicale, să fie încheiate (…) Dacă în acest an nu reuşim să închidem cea mai mare parte din aceste datorii, sigur că există riscul să se pună penalităţi pentru unele dintre ele, pentru că sunt şi acolo nişte termene şi trebuie să ne uităm la fiecare datorie în parte. Din păcate un risc mult mai grav este acela ca pacienţii români care au formulare E 112 sau S 2 sau care au card european de sănătate să înceapă să fie refuzaţi în spitalele din ţările unde datoriile sunt mai consistente’, a susţinut Cristian Buşoi.

Acesta a spus că din luna iunie 2013, de când a preluat preşedinţia CNAS, ritmul de plăţi pentru serviciile medicale transfrontaliere a crescut mult. Cristian Buşoi a precizat că, în momentul în care le-a arătat partenerilor din Germania şi Austria fila de buget şi Monitorul Oficial cu bugetul României în care s-a prevăzut, la plăţi externe, suma de 585 milioane de lei (în jur de 140 de milioane de euro) ‘au fost foarte convinşi şi cred că s-a transmis informal semnalul mai departe către spitale şi casele locale şi nu am mai auzit cazuri de refuz atât de frecvente anul acesta’.

‘Sper ca acest ritm să se ţină, pentru că sunt români care au nevoie acolo. Aceste două situaţii – card sau formular E 112 – decontarea se face direct între România şi acele ţări, la preţurile de acolo. Şi atunci evident că sunt şi ei preocupaţi pentru că au tarife şi costuri foarte consistente. Mai ales S 2 sau E 112 pentru acele tratamente de înaltă performanţă care nu sunt disponibile în România, care pot salva vieţile unor concetăţeni şi la noi nu sunt posibile. Banii sunt în buget, să nu le vină idei să le mute pe alte capitole numai după rectificarea bugetară, dar acest risc este mai mic. Riscul mai mare este să nu se poată procesa atât de repede dosarele. Eu am crescut personalul de la Direcţia de Acorduri Internaţionale şi am insistat la CJAS-uri să trateze cu prioritate aceste dosare şi formalităţi’, a subliniat Buşoi.

DailyBusiness
VIDEO ALERTĂ pe Aeroportul Băneasa. Un avion de mic dimensiuni a ieșit de pe pista de aterizare. Traficul aerian a fost blocat
Spynews
Fiica Alinei Pușcaș va fi operată astăzi. Motivul pentru care Melissa va fi supusă intervenției. Fetița ei va fi anesteziată general
Fanatik.ro
„Practică pur comunistă!”. Cum le-au fost schimbate numele sportivilor maghiari care au scris istorie pentru România
Capital.ro
Călin Georgescu a luat decizia. Anunț despre alegerile pentru Primăria Capitalei din 7 decembrie
Playtech.ro
Scumpire la energia electrică din noiembrie: cu cât vor crește facturile românilor
Adevarul
Când crește valoarea tichetelor de masă în România și cine beneficiază de majorare
wowbiz.ro
BREAKING NEWS! Accident CUMPLIT! Un autocar cu 50 de pasageri s-a răsturnat într-o prăpastie. Toți erau studenți
Economica.net
Atenție la ofertele de energie electrică pentru clienții casnici
kanald.ro
,,Nu mai rezist, salvați-mă!” Ultimele cuvinte ale lui Octav, românul care a murit în Italia, după ce a rămas blocat sub dărâmăturile turnului medieval Torre dei Conti
iamsport.ro
Becali a anunțat că dorește să îl aducă la FCSB pe jucătorul cu 11 goluri pentru România: ”Îl vreau!”. MM Stoica a intervenit imediat
MediaFlux
Au intrat banii pe cardurile de alimente! Un milion de persoane au primit sumele, însă sute de mii de români încă așteaptă
stirilekanald.ro
Tensiuni la granița României cu Ucraina! Avioane F-16 și Eurofighter, ridicate de urgență
substantial.ro
Primul complex cu jocuri de cazinou din Emiratele Arabe Unite va avea conexiune rutieră cu Dubai