O VÂNZARE ILEGALĂ DE BEBELUŞI s-a transformat într-o întâmplare AMUZANTĂ

O jurnalistă sub acoperire de la o televiziune bulgară care voia să investigheze vânzările de copii a căzut victimă, culmea, tot unor jurnalişti, de la "The Sunday Times".
Iulian Tudor
20 apr. 2014, 16:50
O VÂNZARE ILEGALĂ DE BEBELUŞI s-a transformat într-o întâmplare AMUZANTĂ

Dornică să demonstreze că oamenii din ţările bogate încearcă să cumpere copii din Bulgaria, jurnalista a găsit pe un forum un cuplu din Marea Britanie care spunea că doreşte să aibă un bebeluş cu orice preţ. Fără să stea pe gânduri, ziarista a intrat în joc şi le-a spus britanicilor că ştie o familie dispusă să-şi vândă copilul, relatează România TV.

În câteva ore a venit răspunsul din partea unor jurnalişti britanici, care şi ei lucrau la o anchetă. Aceştia au susţinut că vor un bebeluş sub un an. În acel moment, jurnalista bulgară a fixat un preţ: 4.000 de euro. Trei zile mai târziu, aşa-zisul cuplu s-a îmbarcat într-un avion cu direcţia Bulgaria.

Până la urmă, jurnalista bulgară le spune că nu poate intermedia vânzarea copilului, aşa că învoiala cade.

Jurnaliştii britanici sunt dezamăgiţi că ancheta lor nu a dus nicăieri şi se întorc acasă. Odată ajunşi la Londra, ei recunosc într-un e-mail că sunt jurnalişti sub acoperire la „The Sunday Times”. Bulgăroaica, foarte amuzată de întreaga situaţie, mărturiseşte la rândul ei, că şi ea este jurnalistă.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un copil din New York a murit după ce a făcut rujeolă! Este primul deces din ultimii 30 de ani
Fanatik.ro
Oficial: Robert Niță, șef la Rapid! Fostul fotbalist decide transferurile si bugetul giuleștenilor alături de Şucu şi Angelescu
Capital.ro
Prețuri carburanți marți, 3 noiembrie. Cât costă benzina și motorina în marile orașe din România. Cele mai mici tarife
Playtech.ro
Cine trebuie să plătească „taxa pe lux” și până când. ANAF trimite deja notificări, ce se întâmplă dacă nu depui formularul
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Unul dintre cele mai așteptate stadioane din România prinde contur: ”O arenă care va duce mai departe numele unei legende”
MediaFlux
S-a decis cu cât cresc pensiile. Anunț de ultimă oră făcut de ministrul Muncii pentru milioane de pensionari
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT