Corlăţean: Preşedintele încalcă flagrant prevederea constituţională privind neutralitatea politică

Ministrul de Externe, Titus Corlăţean, consideră că preşedintele Traian Băsescu ''încalcă flagrant prevederea constituţională privind neutralitatea politică'' iar prin declaraţiile sale şi, în special, prin modul ''în care impune electoratului propria opţiune politică în alegerile europarlamentare'', şeful statului devine participant activ la lupta politică, dovedind că ''nu este decât exponentul propriului grup de interese politice'', potrivit Agerpres.
Romania TV
25 apr. 2014, 19:21
Corlăţean: Preşedintele încalcă flagrant prevederea constituţională privind neutralitatea politică

”Declanşând prin conferinţa sa de presă campania electorală înainte de termenul legal, preşedintele ne transmite, cu dispreţ, că se află mai presus de lege. Preşedintele doreşte să impună nu o agendă a dezbaterii politice – ceea ce în ultimă instanţă poate fi eventual înţeles – ci, asemenea unui comisar sovietic, propriile sale opţiuni şi răspunsuri, dorind astfel să manipuleze opinia alegătorilor şi să creeze falsa impresie că în România este singurul care are răspunsuri şi că doar partizanii săi sunt vizionari şi dedicaţi interesului naţional. Chiar dacă unele din temele de reflecţie ar putea fi luate în considerare, opiniile exprimate sunt fie banale, fie eronate”, afirmă Corlăţean, într-un comunicat de presă.

Potrivit acestuia, preşedintele, ca de fiecare dată în ieşirile sale publice, ”minte sau manipulează adevăruri în funcţie de propriul său interes”.

”Este total fals ce afirmă cu privire la poziţia Grupului Socialist din Parlamentul European cu privire la situaţia din Ucraina şi în ceea ce priveşte Republica Moldova. Grupul socialist din Parlamentul European a avut înscris în tabelul său de vot acordarea sprijinului pentru amendamentul Proiectului de rezoluţie al Parlamentului European vizând confirmarea parcursului european al Republicii Moldova şi a votat în consecinţă pentru adoptarea acestui text, inclusiv datorită implicării directe a delegaţiei europarlamentare române social democrate. Preşedintele dovedeşte că nu poate fi echidistant nici în politica internă, nici în cea europeană, trasând sarcini românilor să voteze în favoarea unui candidat la preşedinţia Comisiei Europene din familia politică la care este afiliat şi în defavoarea candidatului Grupului Socialist, un cunoscut susţinător al intereselor României în plan european. Prin astfel de minciuni nu numai că nu ajută România şi Republica Moldova, ci face deservicii ţării şi construcţiei europene”, susţine ministrul de externe.

Corlăţean spune că atacul la domnul Schulz este o ”mistificare neruşinată” iar a induce public ideea că socialiştii europeni şi Germania tratează anexarea Crimeii ca un fapt împlinit este o dovadă că ”nu are niciun respect pentru adevăr şi că este gata să-şi terfelească partenerii occidentali, care ani de zile i-au dat credit, pentru interesele sale partizane”.

”Afirmaţia conform căreia a alege în favoarea socialiştilor ar oferi câştig de cauză candidaturii domnului Schulz la funcţia de preşedinte al Comisiei Europene şi ar oferi Germaniei o forţă inacceptabilă în Europa este de natură să afecteze relaţiile României cu un stat care, indiferent de rezultatul alegerilor, a avut şi va avea un rol esenţial în succesul construcţiei europene. Prin această atitudine, preşedintele Băsescu dovedeşte încă o dată că este adeptul dictonului: după mine potopul. Aflat la sfârşitul unei cariere politice cu efecte dezastruoase pentru ţară, preşedintele doreşte prin astfel de mesaje publice să izoleze România şi să submineze viitorul politic al ţării.Dincolo de confruntarea electorală firească din viitoarea campanie electorală avem responsabilitate faţă de interesul naţional. Ar fi o mare greşeală să ne lăsăm manipulaţi de demagogia băsesciană. Este timpul să ne adresăm şi electoratului din Republica Moldova, care va vota pentru aceste alegeri europene. Este un mit fals că singurul suporter al intereselor cetăţenilor Republicii Moldova este preşedintele Băsescu. El este doar un propagandist de tip sovietic, care manipulează sentimentele şi aspiraţiile oamenilor. Noi considerăm că Republica Moldova are nevoie de sprijin concret şi de acţiune diplomatică responsabilă. În acest moment declaraţiile electoraliste ale domnului Băsescu fac mai mult rău decât bine procesului de apropiere dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană”, arată şeful diplomaţiei române.

Titus Corlăţean este de părere că modul cum Traian Băsescu a abordat tema integrării Schengen şi cea a MCV dovedeşte că mai curând este interesat în blocarea evoluţiilor pozitive în aceste direcţii, pentru a putea folosi electoral neajunsurile astfel generate românilor.

”La fel ca la toate celelalte procese electorale din timpul mandatelor sale, preşedinte Băsescu inventează şi de această dată un mecanism de a se amesteca partizan în campanie. Noi nu respingem ideea unei dezbateri serioase privind problematica europeană şi nici nu dorim să descurajăm interesul cetăţenilor pentru acest scrutin electoral, dar dorim ca această campanie să fie corectă şi fără intervenţia manipulatorie a instituţiei prezidenţiale. Este de remarcat şi perpetuarea atitudinii şantajiste a preşedintelui. Apelul la şefii de partide şi la electorat de a nu participa la acte de corupţie în timpul campaniei este o altă încercare de a timora partidele. Nu respectarea legii şi independenţei justiţiei este ceea ce ne transmite Băsescu, ci ameninţarea voalată că se va folosi de justiţie, la fel ca la referendumul din 2012, pentru a distorsiona rezultatul alegerilor. Votul cetăţenilor români la 25 mai ar trebui să fie nu numai o opţiune pentru viitorul Europei, ci şi o sancţiune disciplinară la adresa unui preşedinte care reprezintă deja trecutul’, mai afirmă Corlăţean.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Cum a ajuns Ionuț Luțu omul de încredere al lui Gigi Becali. Șapte povești memorabile despre relația lor
Capital.ro
UPDATE Atac armat în Polonia. Cel puțin cinci morți și aproximativ 12 răniți în centrul orașului Cracovia
Playtech.ro
Radar ascuns după un copac, un pod sau o clădire. Este legală amenda dacă șoferul nu a putut vedea echipajul?
Adevarul
De la miros de munte și cărbune la fumul toxic al hainelor arse. Locurile din Valea Jiului unde deșeurile înlocuiesc lemnele de foc
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Transfer spectaculos în SuperLiga! Fostul jucător de la Benfica și de la Gladbach a semnat: ”O să fie titular din start”
MediaFlux
Pescobar s-a însurat cu iubita lui, Lavinia. Primele imagini de la nuntă Foto și Video Paparazzi
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT